1traducator

Cultura este treaba statului, a statului naţional, care trebuie să apere şi să promoveze cultura naţională. El trebuie să dea dacă vrem să avem cultură, căci aceasta nu este mercantilă, nu creează altceva decît tot cultură, spiritualitate, hrană pentru suflet, şi nu bunăstare pentru corp. Cultura nu produce, ci consumă, dar important este să existe. Desigur, frumos ar fi să dea ceva şi bogătaşii, care şi-ar adăuga astfel o reputaţie onorabilă de mecena, dar acesta este doar un deziderat secundar. De restul se ocupă oamenii de cultură... Această viziune despre cultură, în înţelesul său clasic de „cultură înaltă“, îmi evocă o imagine ireverenţioasă: un ţăran care, după ce a muls vaca sa cea grasă, ar „lua caimacul“ (ştiu, expresia vine de la cafea, dar se potriveşte şi aici!) şi ar arunca restul laptelui. Da, desigur, ar putea fi un rafinat, căci ce este mai gras, mai „esenţial“ decît caimacul? Şi totuşi, cîte alte lucruri se pot face din lapte! Şi cîţi oameni participă – şi pot astfel

La data de 13 octombrie 1977, la Cumpătul, Mircea Vaida realiza un interviu cu Marin Preda, care avea să fie publicat în numărul 44 al revistei Tribuna, la 3 noiembrie în acelaşi an. Interviul a fost preluat apoi în volumul "Romanul românesc în interviuri", realizat de Aurel Sasu şi Mariana Vartic, din care vă oferim fragmente... Plecând de la "Viaţa ca o pradă", aţi putea să precizaţi ce anume credeţi despre scriitor ca o conştiinţă a epocii? Despre scriitor ca o conştiinţă a epocii cred că am avut deseori prilejul să mă pronunţ şi, în general, această idee cred că li s-a pus tuturor, că nu există scriitor care să nu-şi fi pus el însuşi această problemă şi să se fi pronunţat în acest sens. Desigur, se poate afirma că poţi fi în epocă oricum, în afară de cazul în care adopţi formule ale unor culturi vechi, aproape îmbătrânite, cum e cea franceză, în care scriitorul încearcă să inventeze un alt roman, noul roman, care, după părerea mea, a cam eşuat, adică intere

Orice persoană fizică autorizată sau convenţie civilă va putea fi încadrată la activităţi dependente, potrivit modificărilor Codului fiscal. În acest caz, nivelul taxelor va fi identic cu cel pentru salarii, adică dublu sau chiar triplu faţă de cuantumul actual. Persoanele fizice autorizate (PFA), precum şi cele care au venituri din convenţii civile, drepturi de proprietate intelectuală sau orice activitate independentă vor fi taxate în plus de la 1 iulie. Contribuţiile individuale de pensii (10,5%), sănătate (5,5%) şi şomaj (0,5%) devin obligatorii, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor. Baza de calcul a acestor contribuţii este limitată la cinci salarii medii pe economie, însemnând un total de 9.180 de lei. Suma datorată suplimentar faţă de cea achitată la buget acum va fi de cel mult 1.500 de lei anual, în condiţiile în care unele dintre contribuţii se datorează deja. De exemplu, contribuţia de sănătate este obligatorie pentru veniturile din drepturi de autor. PFA plă

"Viaţa ca o pradă" este un roman non-ficţional, scris când Marin Preda se apropia de 55 de ani şi terminat în doar câteva luni, sub impulsul unui puternic îndemn interior, după cum avea să mărturisească autorul. Cartea a apărut în 1977, când Marin Preda se bucura de prestigiul literar pe care îl merita şi era recunoscut ca o mare conştiinţă. Penultima carte a marelui prozator, "Viaţa ca o pradă" este o autobiografie literară. "Văzusem odată un cal mort într-o văgăună, cu o grămadă de căţelandri, schelălăind de foame şi de neputinţă, care se repezeau la el să îl sfârtece. Dar de oriunde îl apucau, nu reuşeau nimic, calul rezista. Îşi înfigeau dinţii în burtă, în pulpe, în spinare, se propteau în picioare bâţâind din cap şi scheunând. Prima îmbucătură, care ar fi deschis drumul celorlalţi, le scăpa. (...) Desigur, viaţa nu e un cal mort, dar e, pentru un scriitor tânăr, o pradă care nu cedează, dacă nu ştii de unde s-o apuci." Marin Preda îşi povesteşte

Cea mai mare carte din lume Este " Atlasul Klencke " şi pentru a o ridica, este nevoie de şase persoane. Pentru a putea fi deschisă, mai sunt necesare încă două persoane, întrucât exemplarul măsoară 1,75 metri în înălţime şi 1,90 metri de lăţime. Această carte neobişnuită a fost un cadou din partea neguţătorului olandez Yohannes Klencke regelui Charles al II-lea, după reaşezarea acestuia pe tronul Angliei, în 1660. Anul acesta, cartea va fi expusă, până la 2 septembrie, împreună cu alte atlase emblematice ale lumii, la Biblioteca Britanică din Londra.   Cea mai scumpă carte Are doar 13 pagini, însă valoarea sa ajunge la 153 de milioane de euro. Titlul său este « The Task », iar autorul ei, Tomas Alexander Hartmann , a explicat că valoarea sa constă în conţinutul pe care îl include. Cartea oferă, astfel, răspunsul la 300 de întrebări fundamentale ale umanităţii, ca de pildă de unde venim, încotro ne îndreptăm, care este misiunea noastră pe care o putem încă realiza etc. C

Şase traducători cu stil vorbesc despre relaţia care se creează între un autor şi cel care îl „descifrează“. De la agonie la extaz, o traducere înseamnă confruntarea dintre două identităţi, intimităţi, caractere. Când citeşti o carte bună eşti parte din poveste. Dar ca cititorul să ajungă acolo, cineva s-a luptat cu sine şi cu autorul. Traducătorul. Iată câteva dintre secretele celor mai talentaţi traducători români. Antoaneta Ralian, 86 de ani, traduce de 56 Prima dată când am citit Henry Miller era pe la 16 ani. Am avut o educaţie de familie mic-burgheză de provincie, destul de puritană şi moralistă, şi a fost foarte şocant şi incitant să citesc toate pasajele acelea de un erotism debordant, luxuriant. Iniţial, l-am citit în franceză. Şi cuvintele spuse pe şleau - aşa cum le-a numit Nicolae Manolescu -,„cuvinte în pielea goală", nu m-au şocat atât de tare cum m-au şocat mai târziu. În grafia românească parcă sună mult mai dur, mai vulgar decât în engleză. Dar niciodată

Scopul primordial al ţării noastre în secolul XXI este să urmărească interesele României profunde, promovând iniţiativele reunite sub numele generic „a treia forţă“. România de astăzi nu mai este o „ţară“, ci un punct de întâlnire dintre reţelele de colonizare economică şi cele de îndoctrinare ideologică (prin media, think tank-uri, universităţi); locul de convergenţă a reţelelor de supraveghere-dezinformare şi de influenţă ocultă. Până acum, pe fostul teritoriu naţional – o regiune deteritorializată a unui continent care şi-a pierdut şi el identitatea – „interesele globale ale României“ n-au însemnat nimic altceva decât interesele private ale acestor formaţiuni întrepătrunse. Nu cred că omului de pe stradă îi mai stârneşte interesul „agenda pentru România“ întocmită de clienţii, agenţii şi bufonii care servesc actualul sistem reticular. Dacă românii vor să ocupe un loc important în familia popoarelor lumii, acel loc nu va fi câştigat de moguli, nici de diplomaţii salonarzi sau de parl

Ciudat sentiment, să citeşti – sau nu, de fapt – să adulmeci, să sorbi, să te umpli de gândurile despre bucurie scrise de un om care ar fi avut toate motivele să fie, nu trist, ci mohorât, deznădăjduit, prăbuşit… Ernest Bernea (1905-1990) , un colos al culturii româneşti – cel ce a predat primul curs de etnologie din România, sociolog şi gânditor, avându-i în tinereţe ca profesori pe Iorga, Dimitrie Gusti şi Nae Ionescu, iar la Freiburg pe Martin Heidegger – ale cărui numeroase manuscrise sunt ignorate în continuare de editurile de la noi. Un om, spuneam, cu o viaţă care mai degrabă ar fi putut să-l îndemne să scrie o carte despre suferinţă, spaimă sau sinucidere. Copil sărac, e nevoit să vândă covrigi, să taie lemne sau să facă pe muncitorul bun la toate în portul Brăilei. De-a lungul vieţii, îndură închisori, lagăre şi domicilii obligatorii sub dictatura carlistă şi sub cea comunistă. Iar după 1990, scrierile sale nepublicate sunt păstrate cu grijă în sertarul ignoranţei naţionale.

Jaume Cabré (n. 1947, Barcelona) este un nume de rezonanţă al literaturii catalane, un versant mai puţin cunoscut la noi al culturii care i-a dat lumii pe Antoni Gaudí, arhitectul celebrei Sagrada Família, pe Salvador Dalí şi Joan Miró, pe Pau (Pablo) Casals sau pe Montserrat Caballé, ca să amintim doar câteva nume celebre. Jaume Cabré a scris mai multe romane ( Pânza de păianjen, Fra Junoy sau agonia sunetelor, Excelenţă, Umbra eunucului, ultimele două apărute şi în română, în 2002 şi, respectiv, 2004, în colecţia Biblioteca de Cultură Catalană a Editurii Meronia), proză scurtă (Cartea preludiilor, Călătorie de iarnă), eseuri, scenarii pentru seriale de televiziune. Opera lui, admirată deopotrivă de cititori şi de critică, a fost distinsă în Catalunya cu numeroase premii. Consacrarea internaţională i-a adus-o însă romanul Vocile lui Pamano (2004), publicat în Germania în 2007, când, pentru rima oară, invitat de onoare al Târgului Internaţional de Carte de la Frankfurt a fost nu o ţară

Comitetul National Roman “Grupul de Reflectie E.S.E.N.”, sub directa indrumare a academicianului Tudorel Postolache, a avut o reuniune luni [21.06] la Academia Romana, consacrata elaborarii “Noii Enciclopedii a Romaniei”. Proiectul Noii Enciclopedii, o lucrare “third generation” accesibila online, a fost demarat cu un an in urma, cu aportul unor personalitati de marca: acad. Eugen Simion, acad. Cristian Hera, acad. Mircea Malita, IPS. Monseniorul Ioan Robu, Preasfintia Sa Varlaam Ploiesteanu, acad. Maya Simionescu, fostii presedinti ai Romaniei Emil Constantinescu si Ion Iliescu, dr. Aurelian Dochia, acad. Iulian Vacarel s.a. Academicianul Tudorel Postolache afirma, in Argumentul “Noii Enciclopedii”, ca lucrarea, prevazuta a fi elaborata in 6-8 ani, va trebui “sa contribuie nu numai la statornicirea unei metode, proprii unei enciclopedii de generatia a treia, dar si la lansarea unei miscari care, pe baza investigarii aprofundate a identitatii Romaniei, sa… ingemaneze viziunile si ide

Persoanele care au venituri din activităţi independente vor plăti contribuţii de asigurări sociale individuale, similare celor achitate de orice angajat, dar numai pentru sumele care echivalează cu cinci salarii medii pe an. "La veniturile din drepturi de autor am introdus obligaţii de plată ale contribuţiilor individuale, care se aplică la o sumă limitată la cinci salarii medii pe an, aşa cum sunt stabilite în proiectul bugetului de stat", a declarat miercuri ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu. El a arătat că modificările în taxarea veniturilor independete, inclusiv din drepturi de autor, adoptate miercuri de Guvern prin ordonanţă de urgenţă, au fost necesare întrucât diferitele facilităţi au fost utilizate de persoane şi companii pentru plata veniturilor fără achitatea taxelor şi impozitelor. "Foarte mulţi discută de evaziune fiscală, fie pe piaţa produselor, fie pe piaţa muncii (...) Au existat lacune legislative, care au permis utilizarea diversel

Scriitorul şi criticul Dan C. Mihăilescu a declarat, joi seară [17 iunie - n.n.], cu ocazia lansării de la Cluj-Napoca, a cărţii sale "Despre Cioran şi fascinaţia nebuniei", că îl consideră pe Cioran "cea mai frumoasă nebunie a literaturii române". Dan C. Mihăilescu a precizat că volumul său este scris pentru liceeni, pentru oameni care nu sunt familiarizaţi cu Cioran şi că vrea să facă o istorie a epistolarului la români. Criticul a povestit despre cea mai frumoasă amintire a sa din întâlnirile cu Cioran. "Cea mai frumoasă amintire cu Cioran este din seara în care ne-am despărţit şi mi-a băgat, spre uimirea mea aproape lăcrimoasă de mândrie valahă, mi-a chemat taxiul şi mi-a îndesat o hârtie de 50 de franci în palmă, şi a spus: «Ia, că ştiu că voi nu aveţi bani!». «Domnu' Cioran, zic, vă rog, am bursă de 1.000 de franci», «Nu mă interesează, ia-i!». Şi i-am cheltuit a doua zi ca boul, în loc să-i pun în ramă sau să-l pun să mi-i semneze, vindeam ăia 5

Retailerul sloven Mladinska, cu o cifră de afaceri de 160 de milioane de euro anul trecut şi un lanţ de 80 de librării la nivel internaţional şi care a intrat anul trecut în Capitală, a ieşit de pe piaţă, deşi anunţa iniţial un plan de extindere în oraşe precum Constanţa sau Arad. "Librăria din centrul comercial din Militari a fost închisă din cauza rezultatelor financiare obţinute", a declarat un fost angajat al librăriei, care a dorit să rămână anonim. Investiţia realizată în librăria din centrul comercial Militari Shopping Center, care ocupa o suprafaţă de 400 de metri pătraţi, s-a ridicat la 350.000 de euro, potrivit declaraţiilor anterioare ale reprezentanţilor companiei. Mladinska avea 16 angajaţi în România şi plănuia să mai deschidă librării în Constanţa şi Arad, în fiecare unitate urmând să fie angajate şase persoane. Mladinska mai opera pe piaţa românească şi o editură, deschisă încă de la sfârşitul anului 2006. Editura publica circa 40 de titluri de cărţi educa

În luna iunie a.c., la iniţiativa unui grup de scriitori şi editori, a fost creată RCWC - Romanian Crime Writers Club , prima asociaţie din România care doreşte să-i reunească pe cei cu o contribuţie semnificativă la dezvoltarea literaturii poliţiste din ţara noastră. Crearea acestei asociaţii este o urmare firească a creşterii numărului de autori români, din diverse generaţii, care cultivă acest gen, şi a interesului sporit manifestat de către cititori faţă de lucrările lor. Membrii Asociaţiei au dorit să se reunească având ca scop propus promovarea, dezvoltarea şi apărarea literaturii mystery&thriller în toate formele ei de expresie. Asociaţia îşi propune, printre altele, realizarea următoarelor obiective: promovarea literaturii mystery&thriller româneşti în ţară şi peste hotare; promovarea autorilor români de mystery&thriller; încurajarea tinerelor talente în scopul atragerii lor spre acest gen literar; informarea publicului prin toate mijloacele asupra operelor litera

A început să picteze la doi ani, iar primele expoziţii le-a avut la Veneţia, Londra, Southampton şi Liverpool, la 17 ani. Atunci a şocat criticii pictând fetuşi şi ferestre. După asta a câştigat o bursă în America, de unde s-a întors şi cu trei premii. Acum, după multe distincţii naţionale şi peste 20 de expoziţii, pictoriţa Maia Oprea ar putea să aibă o carieră afară, dar preferă România. Sărăcia de aici inspiră mult un artist. "În primul rând sunt artist român şi abia apoi unul internaţional", spune pictoriţa Maia Ştefana Oprea. "Poate că aş fi putut să rămân în America, dar nu mi-a plăcut, nu m-am integrat. Eu mă simt bine în România, mă regăsesc aici mai mult decât oriunde. Chiar şi sărăcia, criza de la noi pot fi surse de inspiraţie pentru un artist. Nu mă deranjează România, atâta vreme cât pot să călătoresc în afară. Uite, de pildă, acum trebuie să plec cu o bursă Erasmus în Franţa, pentru şase luni. Dar mă voi întoarce", mai zice. Era o adolescentă când a

Criza s-a instalat în România ca la ea acasă. Şade prăvălită pe canapea, cu picioarele încălţate aburcate pe-o măsuţă, ronţăie popcorn şi ne trimite să-i aducem bere. Ea se uită la televizor, mai ales la ştiri, şi râde de se strâmbă la spectacolul burlesc de şantan politic. În condiţiile astea ar fi de aşteptat ca lucrurile, toate lucrurile, să meargă din rău în mai rău. Şi chiar aşa şi merg, dar nu chiar toate. Dincolo de spasmele politico-economice, o seamă de întâmplări recente (şi recurenţa lor) mi-au atras atenţia. Cronologic, lucrurile stau aşa: între 28 şi 30 mai, la sediul Uniunii Scriitorilor din România, a avut loc prima ediţie a Târgului Alternativ de Carte, întâmplare care s-a lăsat cu lansări de noi volume, lecturi publice, expoziţie de fotografie avându-i în prim plan pe scriitori (a maestrului Ion Cucu) şi încă altele. Nici nu s-a încheiat bine Târgul Alternativ de Carte că, la Muzeul Naţional al Literaturii Române şi la sediul USR s-a desfăşurat, între 2 şi 5 iunie, T

José Saramago şi călătoria sa spre înţelesul lucrurilor aproape imposibile José Saramago, scriitorul care a făcut prin toate romanele sale o pledoarie strălucită pentru fantasmele lucrurilor aproape imposibile care planau asupra unei vieţi explicabile ca fenomen fizic, a trecut în nefiinţă, vineri, 18 iunie 2010, lasând în urmă un destin excepţional şi o serie de parabole de neuitat. José Saramago s-a născut în 1922, într-un sat din provincia Ribatejo, unde apare în registrul de naşteri ca José de Sousa Saramago. În 1924 pleacă împreună cu părinţii Jose de Sousa şi Maria da Piedale la Lisabona, unde fratele lui, Francisco, decedează. Din cauză că părinţii nu-l pot ţine la gimnaziu, face o şcoală tehnică şi lucrează doi ani ca mecanic. În 1944, Saramago se căsătoreşte cu Ilda Reis, iar în 1947 îi apare primul volum de proză. Până în 1966 nu mai publică nimic, ajungând la concluzia că nu are nimic ce merită să fie spus. Totuşi, ulterior, publică poezii şi critici. În anul 1969 in