Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iulie, 2019

''Scene dintr-o căsnicie. După repetiţie'' de Ingmar Bergman - o carte pe zi

„Suntem analfabeţi sentimental. E un fapt trist care nu ni se aplică numai nouă, ci practic tuturor oamenilor. Suntem ignoranţi într-un mod insondabil de sinistru, atât în ceea ce ne priveşte pe noi înşine, cât şi pe alţii.”, scrie Ingmar Bergman. În anul centenarului naşterii lui Ingmar Bergman, Editura Polirom a publicat un volum aniversar cu două dintre piesele sale (Scene dintr-o căsnicie şi După repetiţie). sursa si articolul integral, la: descopera.ro  de Stelian Turlea sursa foto 

Armata franceză angajează scriitori de SF care să prezică viitorul

Armata franceză urmează să creeze o așa-numită „echipă roșie”, formată din scriitori de SF care trebuie să își imagineze și să descrie posibilele amenințări viitoare. Un raport al Agenției de Inovații în Apărare a Franței arată că echipa de vizionari „va propune scenarii periculoase”, la care strategii militari nu s-ar fi gândit, relatează BBC . (...) Compus din cel mult cinci scriitori de SF, acest grup „are misiunea de a gândi mai creativ decât elementele mai tradiționale ale armatei”. articolul integral la: incredibilia.ro alte resurse pe aceeasi tema: https://www.actualitte.com/article/monde-edition/l-armee-se-dote-d-auteurs-de-science-fiction-pour-mieux-faire-la-guerre/95827  foto: wikiwand.com 

Peste 20 de benzi desenate şi poveşti ilustrate, realizate de copii şi adolescenţi, pe gardul Muzeului de Artă

Peste 20 de benzi desenate şi poveşti ilustrate, realizate de copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 9 şi 18 ani, în cadrul proiectului „Spune-mi o poveste”, vor fi expuse pe gardul dinspre Calea Victoriei al Muzeului Naţional de Artă a României din 18 iulie până la 30 august. (...) " Proiectul s-a născut într-o lume de oameni mari din dorinţa de a le oferi copiilor un spaţiu unde universul lor interior să prindă viaţă, să dea formă emoţiilor lor şi viziunii lor despre lumea în care trăiesc.(...)" articolul integral, la sursa: psnews.ro   scris de Brândușa Maria

Festivalul de Film si Istorii Rasnov

Pasionatii de film si istorie sunt asteptati, din 19 iulie, la Rasnov, unde va debuta cea de-a 11-a editie a Festivalului de Film si Istorii Rasnov (FFIR). Tema principală a FFIR 2019 va fi Libertatea. De-a lungul a 10 zile, festivalul propune 20 de dezbateri, 57 de proiecţii cinematografice, 8 concerte rock'n'blues'n'jazz, 3 spectacole de teatru, un cine-concert, un spectacol-lectură şi 12 concerte de muzică veche, care se vor desfăşura în mai multe spaţii din Râşnov, Codlea şi Crizbav. sursa si articolul integral, aici Autor: Petra VÂRLAN

Premieră pentru Marea Britanie. Pe autostrăzi vor apărea panouri de avertizare auto în limba română

Decizie administrativă în premieră pentru Marea Britanie. Semnalele digitale de circulație de pe autostrăzile britanice vor afișa mesaje în mai multe limbi, printre care și româna. Această măsură vine în ajutorul șoferilor de camioane de peste hotare să înțeleagă și să se orienteze mai bine în trafic. articolul integral, la sursa: editiadedimineata.ro scrisă de Sabina Dumitru

Zid de personalităţi pentru Muzeul Antipa

Peste 50 de personalități din zona academică și a societății civile își exprimă, într-o scrisoare deschisă, susținerea pentru Muzeul Antipa din București, căruia i s-a cerut să cedeze 45% din parcul său în vederea construirii unei alte instituții muzeale. (...) Demersul a fost inițiat de dr. Cristian Lascu, cercetător speolog, în contextul discuțiilor din spațiul public privind o posibilă înstrăinare a unei suprafețe de 5.300 de metri pătrați din parcul Muzeului Antipa în vederea realizării unei alte construcții, respectiv a Muzeului Național de Istorie a Evreilor și Holocaustului din România. articolul integral, aici scris de (R.C.) resurse suplimentare: https://www.activenews.ro/stiri/Scandal-pe-terenul-de-la-Muzeul-Antipa.-Alexandru-Florian-directorul-Institutului-%E2%80%9EElie-Wiesel-Este-adevarat-ca-zona-este-protejata-dar-asta-nu-insemna-ca-nu-se-pot-face-constructii-acolo.-Spatiul-verde-se-poate-construi-in-alta-parte-156625

Concert caritabil pentru antropologul Vintilă Mihăilescu, la Ateneul Român

  Luni, 15 iulie, de la orele 19.00, Ateneul Român va găzdui Concertul Caritabil organizat în sprijinul marelui antropolog şi om de cultură Vintilă Mihăilescu, care are nevoie de ajutorul nostru. #AlaturiDeVintila   Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-caritabil-pentru-antropologul-vintila-mihailescu-la-ateneul-roman/   Un articol de Liliana Matei   Un articol de Liliana MateiCitiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-caritabil-pentru-antropologul-vintila-mihailescu-la-ateneul-roman/   Luni, 15 iulie, de la orele 19.00, Ateneul Român va găzdui Concertul Caritabil organizat în sprijinul marelui antropolog şi om de cultură Vintilă Mihăilescu, care are nevoie de ajutorul nostru. #AlaturiDeVintilaCitiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-caritabil-pentru-antropologul-vintila-mihailescu-la-ateneul-roman/

''Afacerea Jivago. Kremlinul şi CIA în lupta pentru o carte interzisă''

Scriitorului rus (sovietic) Boris Pasternak i-a fost acordat premiul Nobel pentru literatură în 1958, pentru romanul "Doctor Jivago", care nu fusese publicat în Uniunea Sovietică, ci în Occident, unde fusese trimis pe ascuns, tipărit în Italia, tradus imediat în multe limbi şi cunoscând o răspândire uluitoare. Dar fusese interzis în Uniunea Sovietică pentru că, chipurile, denigra sistemul. articolul integral, la descopera.ro de Stelian Turlea

CONCURS „ISTORIA FAMILIEI MELE TULCENE”

 

Despre protestul artiștilor în Piața Victoriei. Sute de oameni condamnă concedierile masive din teatre.

https://www.libertatea.ro/stiri/protestul-artistilor-duminica-in-fata-guvernului-concedieri-pe-banda-rulanta-in-teatre-dupa-taierea-bugetelor-2681612 MITINGUL actorilor în Piaţa Victoriei. Rebengiuc: Doi golani au făcut un program de guvernare, pe un sistem Caritas, şi iată că falimentul e aici Protest al actorilor în Piața Victoriei

TED’s giant summer reading list: 151 books to dive into right now

We asked TED speakers, TED-Ed educators and TED Fellows: “What books would you bring with you to a desert island?” In their deliciously diverse responses, you’ll find there’s something for every kind of reader. articolul integral, aici