Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din august, 2019

„A părăsi cartea înseamnă că ne risipim.” Despre lecturi, valori, modestie, întâlniri prețioase, mărturisiri și gânduri dăruite de Zoe Dumitrescu-Bușulenga

„A părăsi cartea – ceea ce este statornic în viața noastră, esențial –, a părăsi cuvântul înseamnă că ne risipim. […] Pentru mine acești mulți ani au fost un fel de dar ceresc pentru ca eu să înțeleg mai multe lucruri pe care tinerețea, poate, nu le înțelege iar maturitatea le ignoră voit sau nevoit. Am avut șansa să ajung până aici și să privesc cu bucurie, dar și cu tristețe.” articolul integral, la editiadedimineata.ro

Ce reprezintă litera ''i'' din cuvântul "iPhone"?

Simbolul a fost folosit pentru prima dată în anul 1998, pentru a denumi produsul "iMac" Cele mai multe dintre produsele Apple sunt recunoscute după iniţiala "i". Fie că vorbim de iMac, iPod, iPhone sau iPad, prefixul este omniprezent pe piaţă începând cu lansarea lui iMac, în anul 1998. Ce reprezintă, însă, această literă? La un eveniment organizat de Apple în 1998, Steve Jobs a făcut public produsul iMac. (...) În cadrul aceleiaşi prezentări, Jobs a mai explicat că litera "i" înseamnă şi "individualitate", "instruire", "informare" şi "inspiraţie". Dat fiind faptul că aceşti termeni nu se află în strictă legătură cu internetul, unele voci susţin că, în acel moment, Apple nu s-a gândit neapărat la acest domeniu, atunci când au ales numele produsului iPod. scris de Alin Motogna   articolul integral si sursa, la: descopera.ro

În perioada 10-19 august 2019 CARAVANA CULTURII pornește din nou la drum!

Un grup de scriitori, critici literari, poeţi, jurnalişti, sociologi, interpreţi de muzică populară, uşoară, folk, romanţă, instrumentişti  caval, fluier, cimpoi şi chitară reuniți sub genericul ”Carvana Culturii” pornesc un nou turneu prin ţară pentru – înfrăţire şi colaborare pe zonă culturală –  lansări de cărţi, serate literare, întâlniri cu  presa locală, întâlniri cu cenaclurile literare din ţară, interviuri şi emisiuni radio – tv, spectacole de muzică şi poezie. scris de Tiberiu Vințan articolul integral si sursa, la: avantulliber.ro  

Literatură contemporană, timp de zece zile în mina Petrila

Între 8 şi 16 august, în incinta fostei mine Petrila, se va desfăşura “Prezent! Cort de lectură la Petrila”, un program de accesibilizare a literaturii contemporane în rândul locuitorilor din Petrila, la iniţiativa Asociaţiei inCAP, arată un comunicat remis MEDIAFAX. Scopul proiectul este de a creşte interesul pentru literatura contemporană în fostul oraş minier din Valea Jiului, aceasta fiind abordată interdisciplinar şi experimental prin ateliere de educaţie şi creativitate, arată organizatorii. scris de Razvan Tupa articolul integral si sursa, la: descopera.ro 

Noile confesiuni ale unui asasin economic - John Perkins

  Ca sa va faceţi o idee, puteti sa vizionati prezentarea de mai jos:   Asasinii economici, scrie John Perkins, sunt profesionişti extrem de bine plătiţi, care escrochează ţări din întreaga lume pentru sume ajungând la trilioane de dolari. Ei direcţionează bani de la Banca Mondială, de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), precum şi de la alte organizaţii străine de „ajutorare“ către seifurile corporaţiilor-gigant şi către buzunarele acelor câtorva familii de bogătaşi care controlează resursele naturale ale planetei. John Perkins este persoana cea mai potrivită să vorbească despre aceste lucruri: chiar el a fost un asasin economic. Meseria lui era aceea de a convinge ţările importante pentru SUA din punct de vedere strategic să accepte împrumuturi imense pentru dezvoltarea infrastructurii şi să se asigure că proiectele profitabile aveau să fie oferite corporaţiilor americane. Împovărate de datorii uriaşe, aceste ţări ajungeau sub controlu

Codex Seraphinianus, o carte bizară și superbă dintr-o lume extraterestră

Codex Seraphinianus îi uimește pe critici de decenii întregi. Această carte este opera fantastică a lui Luigi Serafini. Artist, arhitect și designer, Serafini s-a bazat pe studiile sale multidisciplinare pentru a compune o enciclopedie a unei lumi a imposibilului. Publicat în 1981, Codex Seraphinianus a uimit cititorii cu ilustrațiile complexe și premisa sa originală. Inițial, cartea părea complet lipsită de sens – o enciclopedie despre o lume extraterestră, pentru care se folosise un sistem de scriere extraterestru -, însă toată această nebunie are un sens. articolul integral si sursa, la: incredibilia.ro