1traducator

"Omul care merge" - Alberto Giacometti Recenta explozie a recordurilor obţinute în licitaţiile de artă arată că acum, la fel ca în 2004, arta reprezintă o formă de investiţie. Numai în acest an au fost înregistrate recorduri absolute, ca „Omul care merge" de Giacometti, vândut cu 65 de milioane de lire sterline, la Sotheby's, Londra, „Nud pe podiumul unui sculptor", record al tuturor timpurilor, vândut în mai pentru 106,4 milioane de dolari (82 milioane de euro), la Christie's, New York, şi „Portretul unui comandant", de Rubens (1612), adjudecat în iulie pentru 9 milioane de lire sterline la Christie's, Londra. Într-un studiu efectuat de Capgemini S.A. din America şi Merrill Lynch and CO, publicat în acest an, rezultă că arta a fost principalul sector preferat de investitori. Richard Feigen scria în „The Art Newspaper": „Lumea artei se scufundă în bani, pentru că există pe piaţă o mare lichiditate pentru că lumii îi este frică de valută. A

Cum recunosti un oras medieval? Dupa raul care il traverseaza, dupa piata centrala, dupa castel si dupa catedrala. Ei bine, Turku, fosta capitala a Finlandei, le are pe toate. In orasul-port de 176 de mii de locuitori din sud-vestul Finlandei, medicii nu prescriu medicamente, ci cultura, soferii de taxi spun poezii, iar vanzatorii la supermarket canta atunci cand iti numara restul. Turku si capitala Estoniei, Tallinn, isi vor imparti in 2011 titlul de "capitala culturala europeana", titlu detinut si de Sibiu in 2007 si pe care Timisoara si l-ar dori in 2020. Programul capitalei culturale europene in 2011 merge dincolo de limitele culturii conventionale si include wrestling pe muzica de acordeon - Accordion Wrestling/Battle 2011, lucrari de arta contemporana pe fundul marii in cadrul proiectului Contemporary Art Achipelago si artisti cantand la flaut intr-o sfera gonflabila cat o cladire de patru etaje deasupra raului Aura - parte a proiectului Colourscape. Organizatori

O să consider „mica literatură“ un nume de alint şi de mîndrie totodată. Oricum, şi Bucureştii se mîndreau odată cu numele „micul Paris“. Cineva spunea, şi cred că pe bună dreptate, că scriitorul român nu se poate abţine să fie genial. Sună bine trebuşoara asta, numai că, de obicei (şi mai ales la noi), geniile au parte de o largă recunoaştere internaţională (nu?) de-abia după... confirmarea trecerii dintre cei vii. Şi atunci? Ce-i rămîne autorului român? Cred că, în general, îi rămîne văicăreala. Că în România nu se poate trăi din scris. Că în România nici măcar nu poţi publica o carte dacă nu plăteşti, dacă nu ai pile sau dacă nu ai o editură proprie. De-astea cu NU, că e mai uşor să NU, decît să DA. În mare, toate proverbele, zicătorile, ghicitorile şi cimiliturile, giumbuşlucurile, glumiţele astea sînt adevărate şi cînd vorbim despre fantasy & science fiction. Pentru că scriitorii noştri de F&SF tot români sînt şi ei, dacă nu cumva sînt născuţi mai cu Internetul la căp

Cât durează drumul până la şcoală, copilul Ştefan Tomici joacă şah în gând. O problemă o frământă în minte şi pe stradă, şi la masă, şi la cursuri, zile întregi, până o rezolvă. Locuieşte în Bucureşti, are 13 ani, e dublu campion naţional şi a reprezentat România la Europene şi la Mondiale. Mai are 22 de cupe şi 40 de medalii, iar în Ajunul Crăciunului încă îi pregăteşte prăjituri şi lapte cald Moşului. Marele Anand, campionul mondial al şahului, l-a văzut jucând la simultane şi i-a lăudat stilul. Ajunsese în secunda în care putea ori să rişte o mutare pentru aur, dar să piardă totul, ori să nu rişte nimic şi să ia argint. Era în toiul unei partide de şah, la Campionatul Naţional pentru Juniori şi cupa lui depindea de acea simplă mutare. Să rişte sau nu... Grea decizie pentru un puşti de 13 ani! Dar copilul Ştefan Tomici nu s-a gândit de două ori. "Nu accept să iau locul doi", şi-a spus. Apoi a făcut mişcarea aceea periculoasă care-l putea arunca în coada clasamentului. Şi

Motto: “Statul este o instituţie fundamental ilegitimă, fondată pe agresiunea sistematică, crima organizată şi banalizată împotriva persoanei şi proprietăţii supuşilor săi. Departe de a fi necesar societăţii, este o instituţie profund anti-socială care parazitează activităţile productive ale cetăţenilor oneşti.” (Murray N. Rothbard) Lucrarea lui Murray N. Rothbard o citeşti dintr-o sorbitură, o subliniezi frenetic până se rupe vârful creionului, de preferinţă la lumina lanternei, sub pătură. Apoi reciteşti, regândeşti fragmentele subliniate şi refaci raţionamentele. Şi te întrebi: de ce la orele de istorie ţi-au împuiat capul cu regişori şi bătălii, dar nimeni nu ţi-a spus nimic despre mentalităţi? De ce manualul de economie era o claie dogmatică pe care trebuie s-o îngurgitezi la vârsta la care încă n-ai învaţat să judeci? What Has Government Done To Our Money? este despre o lume prost tocmită, despre şcoala în care ai pierdut vremea, despre concepţiile tale greşite. Există că

La Târgul de carte, editurile au încercat să seducă publicul mizând pe reduceri şi oferte promoţionale, evenimente inedite. Însă numărul vizitatorilor este aproape de jumătate faţă de ediţia precedentă. Tristeţe îndulcită printr-o piaţă deschisă în curtea Romexpo. Dacă în ediţiile precedente la Târgul de Carte Gaudeamus zilele de sâmbătă şi duminică erau sufocante din cauza aglomeraţiei, anul acesta publicul a fost mai puţin numeros, lucru confirmat şi de organizatori care au anunţat, în primele trei zile, 50.000 de vizitatori. Anul trecut se înregistrase 107.000 de vizitatori, cifra fiind declarată una record - când nu erau locuri de parcare pe o rază de câteva sute de metri de târg. Acum parcările de lângă Romexpo sunt cam goale. Cauzele ar fi mai multe. Prima ţine de organizare. Deşi s-a desfăşurat pe parcursul a cinci zile, ca şi anul trecut, decalarea lor - de joi până luni, în loc de miercuri până duminică - face ca ultima zi să nu mai fie pe gustul editorilor care se tem că

Autorul de formaţie enciclopedică şi-a încheiat opera literară până la 30 de ani. Scriitorul, istoricul şi filologul Bogdan Petriceicu Hasdeu a avut o cultură fabuloasă, comparabilă cu cea a lui Nicolae Iorga. Bogdan Petriceicu Hasdeu s-a născut la 26 februarie 1838, în Cristineştii Hotinului (astăzi în Ucraina). Din 1850 şi-a continuat studiile liceale la Chişinău. În mediul universitar, Hasdeu era un personaj admirat pentru inteligenţa şi memoria sa, dar mai ales pentru uşurinţa cu care învăţa limbi străine. A urmat cursurile Facultăţii de Drept, însă era atras de literatură şi de domeniul istorico-filosofic. Primele sale scrieri au fost în limba rusă. Nu si-a terminat studiile universitare la Harkov. Odata intors, el s-a inrolat in armata rusa. A luat parte, ca sublocotenent, la Razboiul Crimeei. Dar temperamentul sau independent nu s-a adaptat disciplinei militare, venind in Romania in 1856, anul Tratatului de la Paris. A fost numit judecator de Cahul, dar a fost curand destit

Pe cât de fascinantă e lumea muzeelor, pe atât de regretabilă - ca să nu zic jenantă - este tăcerea din jurul lor. Situaţia este valabilă - paradoxal? - mai degrabă în Bucureşti decât în provincie şi, fireşte, are excepţiile ei. Cea mai semnificativă - după ştirea mea - este situaţia Muzeului Ţăranului Român, transformat într-un adevărat centru cultural multiartistic şi multimedia. Aici, permanent se întâmplă ceva şi toate evenimentele sunt promovate pe mai toate căile posibile. Pentru că, să ne înţelegem, nu e vorba numai de bani. Sigur că un muzeu nu are puterea financiară să plătească reclamă TV. Dar, slavă Domnului, există mail-ul, Messenger-ul, blogurile, site-urile, fără a uita promovarea prin "telefonul fără fir", de la om la om, extrem de eficientă. Ne-am dus copiii în majoritatea muzeelor bucureştene. Mai toate sunt remarcabile prin comorile pe care le adăpostesc, dar mai toate sunt goale, inclusiv în weekend. Şi să nu spuneţi că lumea n-are timpul, dispoziţia

Să citeşti cartea? Să vezi filmul? Să te încumeţi cu amândouă? Cu care să începi? Mie uneia, mi-ar plăcea să pot face o “lectură” in paralel. Dar cum aşa ceva este imposibil va trebui să dibuim o soluţie pentru dilema enunţată în titlu: Carte? Film? Sau amândouă? Cartea îţi ocupă ceva mai mult timp, asta e sigur, dar îţi oferă posibilitatea de a-ţi imagina singur personaje şi locuri. Adepţii cărţii susţin că romanul este “originalul”, că atunci când vrei să-ţi faci o idee clară despre un titlu, trebuie să alegi cartea şi nu filmul creat după carte. Dar filmul îl poţi vedea cu prietenii si poţi să afli opinii diverse, pe când moda lecturilor în grup a trecut de mult. Şi unde mai pui că e mai uşor de urmărit acţiunea, iar imaginea unor actori te poate despăgubi pe deplin pentru personajele ceva mai puţin conturate. Asta înseama că romanticii aleg cartea, iar filmul este pentru cei ce trăiesc în secolul vitezei? E adevarat că nu mai avem timp să citim, dar oare filmul trebuie privit

În urmă cu aproape treizeci de ani, în 1982, apărea una dintre antologiile de poezie care a făcut istorie în literatura română, “Aer cu diamante”, Editura Litera, semnată de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru şi Ion Stratan. Acum, antologia “Aer cu diamante” va fi reeditată şi va fi lansată în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, vineri, 19 noiembrie 2010, ora 18:00, la standul Editurii Humanitas . Dan Mircea Cipariu a dialogat cu Traian T. Coşovei, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, despre cel mai recent volum publicat de Traian T. Coşovei, “Aerostate plângând”, Editura Tracus Arte, şi despre zonele de interes poetic ale acestuia. Cea mai recentă carte a ta, “Aerostate plângând”, Editura Tracus Arte, a fost foarte bine receptată de critică, cea mai repetată sintagmă despre ea fiind aceea că e, probabil, cea mai bună carte scrisă până acum de Traian T. Coşovei. Aşa cum am spus chiar la lansarea cărţii tale, o anumită radicalizare a discursului tău poetic dubl

Dacă privim literatura ca pe o afacere, cărțile lui Susan Vreeland sunt echivalentul unui „small business" de succes. Nişa sa - ficţiunea inspirată de tablouri celebre - i-a adus notorietatea mondială. Și aproape trei milioane de dolari. Cărțile, ca și oamenii, trebuie să-și găsească locul în lume. Nu se potrivesc oriunde. Apetitul pentru romanele lui Dan Brown, volumele „Harry Potter" sau ultimele noutăți ale literaturii „light" se poate lesne satisface în spaţiile generoase ale marilor lanțuri de librării, unde răsună la megafon ofertele speciale ale zilei. Opera lui Susan Vreeland (64 de ani), în schimb, se simte mai „acasă" la librăria din colț, cu miros aspru de hârtie îngălbenită, amestecat cu un iz înțepător de file lucioase. O librărie unde răsfoitul paginilor este singurul zgomot de fundal. Exact genul de loc unde am ținut pentru prima oară în mâini cartea sa, „Girl in Hyacinth Blue" (Editura Penguin Books). Apoi, când i-am regăsit volumele pe raft