Cuvinte maltratate ale limbii române

Scriitorul Radu Paraschivescu vine cu noi exemple de cuvinte deformate de unii vorbitori, de la „inopinant”, în loc de „inopinat”, la „flebețe” în loc de „feblețe”.

Radu Paraschivescu explică:

Promisesem în emisiunea precedentă că mă voi ocupa şi astăzi de câteva cuvinte-bălării. Cuvinte care, spuneam atunci, trebuie privite şi apoi plivite. Să punem mâna pe unelte şi să purcedem.

Duminica trecută am stabilit că se spune „ralanti” şi nu „relanti”, „marşarier” şi nu „marşalier” sau „marşaler”, „delincvent” şi nu „delicvent”, „mostră” şi nu „monstră”. De pe o listă care e, din păcate, destul de lungă, fie-mi permis să scot acum alte cuvinte deformate de anumiţi vorbitori. 

Şi dacă tot am deschis discuţia despre cuvinte scrise şi pronunţate greşit, în care avem un „n” pus anapoda („monstră”) sau un „n” lipsă („delicvent”), iată încă două cuvinte unde se constată aceeaşi abatere. Primul dintre ele este adjectivul „inopinat”, care înseamnă „neaşteptat, neprevăzut, pe nepusă masă sau neanunţat”. Unii vorbitori adaugă un „n” înainte de „t”-ul final şi obţin cuvântul „inopinant”, despre care au impresia, dacă nu cumva certitudinea, că sună mai bine. Indiferent cum sună, „inopinant” este un cuvânt incorect. Forma corectă este „inopinat”, ca în exemplul „La controlul inopinat s-a constatat un minus în gestiune de zece mii de lei”.

Dacă în cazul de adineauri am avut un „n” în plus, în cazul substantivului „bancnotă” unii vorbitori elimină primul „n” şi pronunţă (ba chiar şi scriu) „bacnotă”, ceea ce e de neacceptat. Forma corectă este „bancnotă”, ca în exemplul „L-am rugat pe casier să-mi schimbe o bancnotă de o sută de lei în două bancnote de câte cincizeci”.

O altă abatere care se constată în primul rând în exprimarea orală ţine de inversarea anumitor consoane şi vocale din interiorul unor cuvinte. Sigur, chestiunea poate părea copilărească sau nesemnificativă, dar vă asigur că nu e. 

Unul dintre cuvintele maltratate astfel este substantivul „febleţe” (din franţuzescul „faiblesse”, cu sensul de „slăbiciune”), pe care-l întâlnim uneori în forma caraghioasă şi profund incorectă „flebeţe”.

Să fie limpede, dacă nu vrem să folosim cuvântul „slăbiciune”, mai puţin expus erorilor, ne rămâne doar varianta „febleţe”. Prin urmare, ne vom feri să spunem „Cornelia are o flebeţe pentru crema de zahăr ars” şi vom opta, desigur, pentru enunţul „Cornelia are o febleţe pentru crema de zahăr ars”.

În aceeaşi situaţie se găseşte substantivul „sculptură”, care le joacă renghiuri de pronunţie anumitor vorbitori, făcându-i să spună, incorect, „scluptură”. Partea interesantă este că există destui utilizatori ai limbii române care pronunţă incorect „scluptură”, dar scriu corect, „sculptură”. Oricum, aceasta este forma acceptată, nu alta. Vom spune, aşa stând lucrurile, „În Florenţa se găsesc multe sculpturi ale lui Michelangelo” şi nicidecum „În Florenţa se găsesc multe sclupturi ale lui Michelangelo”.

Un alt cuvânt care n-ar trebui să existe este substantivul „preşedenţie”, un derivat incorect din „preşedinţie”. Aici s-ar cuveni ca lucrurile să fie din cale-afară de simple, dar, din nefericire, nu sunt. 

Cuvântul „preşedinţie” se leagă de „preşedinte”, pe care toată lumea îl rosteşte şi-l scrie corect. N-am auzit pe nimeni care să spună „preşedente”. E cu atât mai greu de înţeles de ce există totuşi oameni care spun, corect, „preşedinte”, dar, incorect, „preşedenţie”. Oricum, spre deplina limpezire, enunţul „Candidaţii la preşedenţie trebuie să fie oameni integri” este greşit. Varianta corectă este „Candidaţii la preşedinţie trebuie să fie oameni integri”.

Pentru final, vă propun o serie de dublete în care veţi întâlni acelaşi cuvânt în varianta greşită, iar apoi în varianta corectă. Aşadar:

Variantă greşită: Actriţa s-a întins pe canapea cu mişcări VOLUPTOASE.
Variantă corectă: Actriţa s-a întins pe canapea cu mişcări VOLUPTUOASE.

Variantă greşită: I-a apărut o EGZEMĂ, aşa că l-am dus la un dermatolog.
Variantă corectă: I-a apărut o ECZEMĂ, aşa că l-am dus la un dermatolog. (Atenţie, se scrie C, dar se pronunţă G, la fel ca la cuvintele „examen” şi „exemplu”.)

Variantă greşită: Ducu poate să facă o sută de GENOFLEXIUNI fără pauză.
Variantă corectă. Ducu poate să facă o sută de GENUFLEXIUNI fără pauză.

Variantă greşită: Acest pictor are nişte ACOARELE minunate.
Variantă corectă: Acest pictor are nişte ACUARELE minunate.

Variantă greşită: Mă apucă spaima când văd o SIRINGĂ.
Variantă corectă: Mă apucă spaima când văd o SERINGĂ.

sursa: digi24