Treceți la conținutul principal

Licitaţia pentru manuale, anchetată de Corpul de Control

Corpul de Control al primului-ministru investighează modul în care s-a desfăşurat licitaţia pentru manualele de clasa a IV-a, organizată de Consiliul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei.

„Începând cu data de 6 aprilie, o misiune a Corpului de Control al primului-ministru se află la Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, unde verifică organizarea şi funcţionarea instituţiei din 2015 şi până în prezent. Nu în ultimul rând, verifică aspecte referitoare la organizarea şi desfăşurarea licitaţiei pentru manualele de clasa a IV-a. Acţiunea de control a fost solicitată de Adrian Curaj, ministrul Educaţiei, şi a fost aprobată de premier”, a declarat Amarandei.

Ancheta are loc după ce, luna trecută, reprezentanţii editurilor au semnalat, în cadrul unei conferinţe de presă, nereguli comise în desfăşurarea licitaţiei de manuale pentru clasa a IV-a. Mai exact, este vorba de desecretizarea ofertei unei edituri în faţa comisiei în mijlocul şedinţei de depunere a ofertelor pentru manualele de clasa a IV-a, ameninţări făcute de către preşedintele Consiliul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) Silviu Cristian Mirescu, şi schimbarea procesului verbal după ce editorii au semnat documentul.

Concret, potrivit directorului general al grupului editorial ART, Dan Iacob, în şedinţa de depunere a ofertelor, care a avut loc în data de 10 februarie, editura CD Press, care se numără printre câştigătorii licitaţiei, la majoritatea loturilor, a depus oferta de manuale desecretizată, la cele nouă loturi licitate.

Conform regulamentului licitaţiei de manuale, elaborat de Ministerul Educaţiei, manaulele se depun secretizat, în plicuri, fără să aibă pe copertă sigla, numele editurii şi autorii acesteia. Secretizarea este obligatorie pentru ca evaluatorii să nu ştie cui aparţin manualele pe care le evaluează, să nu fie părtinitori ştiind cărei edituri aparţin.

Însă, reprezentanţii editurilor acuză că în şedinţa din 10 februarie, aşa cum se poate vedea şi în înregistrarea realizată de CNEE şi prezentată în cadrul conferinţei, reprezentantul editurii CD Press a înşirat manualele pe masa comisiei, în faţa colegilor de la alte edituri, în faţa evaluatorilor şi a preşedintelui CNEE, Cristian Mirescu. Practic, evaluatorii au văzut care sunt manualele CD Press.

Iniţial, ceilalţi editori au crezut că CD Press va fi automat descalificat, însă pe măsură ce se desfăşura şedinţa, şi-au dat seama că nu se va întâmpla asta, a explicat Dan Iacob în cadrul conferinţei. Mai mult, în a doua parte a şedinţei, Mirescu i-ar fi ameninţat, spune Iacob, însă momentul nu apare pe înregistrări deoarece CNEE le-a dat editorilor acces doar la înregistrarea primei părţi a şedinţei din 10 februarie. „Am eu act de cojocul vostru”, le-ar fi spus Mirescu editorilor, lucru confirmat şi de reprezentanţii altor edituri precum Intuitext, Corint sau Aramis.

Surprizele nu s-au oprit aici, spune Iacob. După finalizarea şedinţei, editorii au semnat un proces verbal în care este descrisă desfăşurarea şedinţei, doar că CNEE a făcut o schimbare în document după ce editorii au semnat. Este vorba de consemnarea desecretizării manualelor CD Press, paragraful fiind adăugat, scris de mână, la sfârşitul procesului verbal. Editorii spun că acest paragraf, care practic spune că ei sunt de acord cu neregulile care au avut loc, adică secretizarea loturilor CD Press în mijlocul şedinţei, a fost adăugat după ce au semnat toţi.

„Rezultatele au fost comunicate în data de 5 martie. În toată perioada de după 5 martie, în mod deliberat, ni s-a interzis accesul la orice, adresele către CNEE nu au primit răspuns sau au avut răspuns negativ”, a povestit Iacob. Astfel, reprezentanţii editurilor care au participat la licitaţia pentru manualele de clasa a IV-a au solicitat o întrevedere cu ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.

de Carla Popa
sursa: romanialibera.ro 

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Is this The end? Australian inventor creates a special character - Ћ - to replace English language's most common word

It is the most commonly used word in the English language. But, if an Australian restaurateur has his way, our use of 'the' could be about to change forever. Paul Mathis, from Melbourne, has designed the letter 'Ћ' as a replacement for 'the'. Idea: Paul Mathis, from Melbourne, has designed the symbol above as a replacement for 'the'. This is a scene from a promotional video   The businessman is now lobbying Apple asking to promote his app, which features the character in its iTunes store. In an interview with The Sydney Morning Herald, he said: 'The word "and" is only the fifth-most used word in English and it has its own symbol – the ampersand. 'Isn’t it time we accorded the same respect to "the"?' As reported by The Telegraph, Mr Mathis, who has opened more than 20 restaurants and hotels across Australia, has invested AUS $38,000 (£23,500) in the new app. But despite his optimism, it has s...

Engleza și franceza în dialect oltenesc. Greșeli monumentale pentru străinii care vin la Brâncuși

Foto: Radu Ciocoiu/Facebook via adevarul.ro Turiștii străini care ajung în Gorj ar face bine să citească Wikipedia  înainte. Și asta pentru că panourile informative și cărțile poștale despre Ansamblul Monumental „Constantin Brâncuși” conțin mari greșeli de traducere. În Târgu Jiu, turiștii pot cumpăra de la Centrul de Informare Turistică Brâncuși vederi cu marile opere ale sculptorului român: Coloana Infinitului, Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor, Masa Tăcerii. Numai că traducătorii gorjeni au reușit teribila „performanță” de a greși două dintre numele acestor monumente: – numele în franceză al Coloanei Infinitului este „LA COLO N E SANS FIN” (varianta corectă este „LA COLO NN E SANS FIN” ); – numele în franceză al Mesei Tăcerii este „LA TABLE DU SIL A NCE” (varianta corectă este „LA TABLE DU SIL E NCE” . „Este foarte probabil ca denumirile să fi fost traduse de oameni slab pregătiţi, care nu au consultat nici măcar un dicţionar şi s-au grăbit. ...