La
începutul anului 2008, în organigramele tuturor redacțiilor centrale de
presă scrisă din România existau departamente de investigaţii. Multe
dintre ele erau printre cele mai numeroase de la respectivele ziare – şi
multe „produceau” subiecte exclusive despre afacerile din umbră ale
puternicilor zilei, despre politicieni corupţi, proprietăţi publice
devalizate sau instituţii nefuncţionale.Înainte să existe condamnările din „dosarul Loteria” au existat articole de presă scrisă. Înainte să existe condamnările din „dosarul transferurilor” au existat investigaţiile ziarelor. Înainte să existe anchetele DNA într-o serie întreagă de spețe penale au existat anchetele publicate ale ziariştilor.
În 2015 marile ziare din România nu mai dispun de secţii de investigaţii. Casetele redacţionale nu conţin nicio urmă a existenţei lor, iar paginile tot mai puţine ale ziarelor ajung să găzduiască doar în mod excepţional anchete de presă. Oamenii din industrie se apără spunând că nu e necesar ca aceste departamente să existe formal pentru ca ziariştii din redacţie să documenteze şi să scrie investigaţii.
Aşa este – doar că existenţa unei forme de organizare înseamnă şi resursă umană special alocată, şi resursă financiară la dispoziţie, şi o muncă specifică depusă zi de zi într-o direcţie.
Majoritatea acestor secţii au dispărut odată cu intrarea generalizată a presei autohtone în zona falimentului economic. Alte mişcări, din umbră, le făcuseră însă existenţa inutilă.
Documentarul „Extincția” surprinde istoriile personale din spatele acestor evenimente. Filmul spune povestea acestor ziarişti de investigaţie şi a departamentelor lor dispărute. Spune, de fapt, povestea motivelor pentru care o ţară este lipsită în mod sistematic de unul dintre mijloacele sale democratice fundamentale – capacitatea presei scrise de a investiga chestiunile de interes public şi de a le face cunoscute, mai departe, cetăţenilor.
Unul dintre reporterii care au realizat documentarul a văzut, la prima mână, procesul de dispariţie al departamentului de investigaţii de la „Evenimentul zilei”. Se întâmpla în 2010, când ziarul ieşise din epoca patronatului străin (elvețienii de la Ringier) şi intrase în zodia familiei Păunescu. Unul dintre cele mai bune departamente de investigaţii din presa română a dispărut atunci în doar câteva luni.
Şeful secţiei şi-a dat demisia rapid de la ziar, iar reporterii s-au trezit în situaţia de a nu mai putea publica nimic din ceea ce alţii nu doreau să fie publicat. Într-un final previzibil, însuşi departamentul şi-a încetat existenţa formală, fiind înghiţit de un altul, intitulat ambiţios „Social/Eveniment/Reporteri speciali”.
Dispariţia investigaţiilor nu era, în ultimă instanţă, decât semnul timpuriu al unui proces mai larg – acela al intrării sub cenzură al întregii redacţii. N-a existat (doar) un plan coordonat de distrugere a departamentelor de investigaţii – ceea ce s-a încercat a fost anularea spiritului critic. (Sursa: ActiveWatch)
Vezi și:
- Presa moare, dar nu se predă – un film documentar despre deriva agonizantă în care se află presa din România și eticheta de „paria” de care jurnalismul din țara noastră pare că nu poate scăpa.
sursa: filmedocumentare.com