Un nou cod de lectură

Image result for bogdan creţu Universitatea „Al.I. Cuza” IaşiS-au schimbat codurile de lectură? Mai putem citi, noi, formaţi într-un climat cu totul diferit de al predecesorilor, la fel cum o făceau aceştia?

Verva unei noi generaţii de critici şi istorici literari nu mai constituie o noutate pentru nici un cititor constant al presei noastre culturale ori pentru un obişnuit al librăriilor. Am mai scris despre acest fenomen şi probabil voi mai scrie. De data aceasta, întrebarea care mi se pare importantă este dacă s-au schimbat codurile de lectură. Mai putem citi, altfel spus, noi, formaţi într-un climat cu totul diferit de al predecesorilor, la fel cum o făceau aceştia, atunci când literatura era nevoită să suplinească şi alte sarcini decât cele specifice ei, atunci când ea reprezenta şi o formă subversivă de eschivă, de rezistenţă (rareori de opoziţie frontală, directă)? Iar critica literară îşi asuma în primul rând rolul de a proteja literatura de presiunea ideologicului? Noi, în schimb, nu avem decât să profităm de normalitate, oricând de amestecată şi de confuză ni s-ar părea ea. În orice caz, politicul nu mai este resimţit ca un factor opresiv, libertatea de gândire este, dacă nu de fiecare dată asumată, măcar oricând posibilă. Primul lucru care se observă este că cei mai mulţi dintre criticii impuşi în ultimii zece-cincisprezece ani nu mai fetişizează esteticul. Ceea ce nu înseamnă că nu-l preţuiesc, că nu-l consideră cel mai important criteriu de evaluare a unei opere. Dar: înţeleg că el nu este unicul, că literatura nu este o artă izolată de spiritul vremii, că ea răspunde unor presiuni, tensiuni, nevoi de ordin politic, ideologic, sociologic, mental, etic, filosofic. Identitar, în cele din urmă. Or, a ignora toate aceste generoase perspective de dragul perspectivei estetice, care, absolutizată, este, la urma urmelor, o manieră de eschivă din faţa confruntării cu prezentul, nu înseamnă decât a reduce posibilităţile interpretării. ţine de truism că o operă literară trebuie preţuită prin prisma valorii sale, dar, odată acest aspect elucidat, ea nu îşi epuizează mesajul. Pur şi simplu anumite opere îi vorbesc mai potrivit, mai bine cititorului dacă sunt amplasate în contextul lor firesc, dacă sunt înscrise într-un spaţiu imaginar şi într-un areal ideatic, mental potrivite. Principalul câştig pe care criticii ultimilor ani îl aduc dezbaterii pe marginea literaturii chiar acesta este: faptul că nu o mai concep ca pe un discurs izolat, de nişă, ci ca pe unul angajat în prezent. Esteticul nu se mai opune, de fapt, politicului, ideologicului - aceasta ar fi prima şi cea mai importantă diferenţă de sistem, de „atmosferă”. Studiile monografice, sintezele realizate de ei o dovedesc cu asupra de măsură. E vorba, nu neg, şi de perspective comprehensive de negândit înainte de 1990.

Pe scurt, esteticul nu poate fi el însuşi bine definit în lipsa unei raportări la unele repere din afara sa. Că el este complementar eticului, politicului, ideologicului, sociologicului, nu li se opune şi nu le anulează. Nu avem voie să uităm că nu există o constantă, un fel de universalia a esteticului; fiecare epocă şi-l construieşte în felul ei, îl plasează, într-o ierarhie axiologică, acolo unde simte nevoia şi o face în funcţie de toate acele repere şi valori mai sus numite. 

Deşi discutăm, clar, despre un alt mod de a înţelege esteticul, nu e vorba, cum s-a tot spus, de o ceartă între generaţii diferite. Cred că sarcina generaţiei mele de critici nu este atât de riscantă pe cât a fost cea a generaţiei şaizeciste: noi nu trebuie să mai ilustrăm, împotriva sistemului politic abuziv, bunul-simţ, normalitatea (pentru că a afirma că, în evaluarea unei opere, esteticul trebuie să ocupe prim-planul ţine de normalitate), pentru că ideologicul nu mai apasă atât de brutal asupra literaturii. El nu trebuie combătut, ci recuperat, ca un aspect esenţial al oricărei opere de artă
 
(Fragment din epilogul volumului Iluziile literaturii şi deziluziile criticii. Noi coduri de lectură, între estetic şi ideologic, în curs de apariţie la Editura Contemporanul)
 
AUTOR: Bogdan CREȚU
Bogdan Creţu este conferenţiar universitar doctor la Catedra de Literatura română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi