Am urmărit campania “Yes la vot” cu mare atenţie. M-au interesat foarte mult argumentele menite să mă scoată din casă, să mă alunge de lângă soba fierbinte. Şi să ştiţi că pe mine m-au convins. Hai să le trecem frumuşel în revistă. Trebuie să votăm pentru că credem în viitorul României. Trebuie să votăm ca să le dăm aleşilor emoţii (Andi Moisescu). Trebuie să votăm ca să dovedim că avem spirit civic. Pentru că numai aşa putem schimba ceva. Pentru că nu am putea admite să ne aleagă altcineva nevasta (Mihaela Radulescu). Că ne pasă (Andreea Esca). Că suntem educaţi şi citim cărţi, şi numai aşa îi putem înjura pe cei de la putere (Mihai Mărgineanu). Pentru că aşa ne încurajează Inna.
Pe mine m-au convins. Trebuie să ieşim la vot pentru că trebuie să ieşim la vot (chestia asta se numeşte tautologie, şi seamănă cu un câine care aleargă să-şi muşte coada, mai puţin partea de amuzament). Că, dacă nu ieşim la vot, sigur n-am ieşit la vot (gata, s-a rezolvat, câinele şi-a muşcat coada, dar e mult prea idiot să priceapă de unde vine durerea). Afară de patos, icnet şi lacrimi în glas, toţi cei care vor să-mi scoată spiritul civil la rece nu-mi oferă nimic. Nici măcar speranţe. Darămite certitudini. Nimeni nu spune ca România îşi va putea păstra resursele minerale, sau că slujbele vor reveni acolo unde le este locul, în ţară, împreună cu milioanele de români care au împânzit lumea. Sau că putem schimba proiectul păgubos de ţară care ne-a transformat într-o piaţă a muncii ieftine şi a consumului fără producţie autohtonă.
Pe mine m-au convins: retorică goală, fără acoperire în idei. False argumente, absenţa desăvârşită a vreunui raţionament oarecare, simple cuvinte înlănţuite printr-o forţată juxtapunere. Mereţi voi la vot, alegeţi pentru mine, oricum nu-i nimic de ales. Daţi-le voi dulci emoţii guvernanţilor noştri crocodilizaţi în ziua votului. Schimbaţi voi corupţii între ei, dacă tot vreţi să schimbaţi ceva, eu am să-mi schimb preşul de la uşă. Apoi înjuraţi-i pe cei de la putere, ca doar i-aţi votat, nu?
Cât despre mine, focul arde zglobiu în sobă şi n-am să mă lipsesc de el nici măcar pentru un ceas sau două. Nevasta mi-am ales-o, cam târziu să ies la vot cu gânduri erotice. La capitolul emoţii, EU şi cei ca mine suntem marea emoţie a clasei politice de ieri, de azi şi de mâine. Pentru ca, din punctul nostru de vedere, legitimitatea lor este nulă, n-am votat şi nu vom vota niciodată nulităţi. Pentru mine şi cei ca mine, pleava asta putredă cu care nu poţi face nici măcar un aşternut la porci acătării, nici macar nu exista. Si da, ideile acestea constituie marea lor emoţie, nu de o zi la câţiva ani, ci clipă de clipă, zi de zi, an de an. Dar despre asta nu exista niciun clip in campania “Yes la vot!”
Autorul: Radu Iliescu
sursa: activenews.ro