Avanpremieră: „Curgerea neînduplecată a timpului” de Justin Go

FC – Curgerea timpuluiCurgerea neînduplecată a timpului
Justin Go
Traducere din engleză și note de Laurențiu Dulman
Colecția Fiction Connection
Editura Trei

„Un roman ambițios, o operă remarcabilă!” - Booklist

Un roman inițiatic și totodată un tur de forță printr-o importantă perioadă din istoria lumii, Curgerea neînduplecată a timpului este o poveste despre pasiune, moștenire morală și curaj, care se întinde pe parcursul unui secol.

Din Arhivele Naționale ale Londrei, de pe câmpurile de luptă de lângă Somme și până în fiordurile Islandei, Tristan Campbell, posibilul moștenitor al unei averi, încearcă să pună laolaltă piesele unui puzzle: o poveste de dragoste nebunească, o bătălie disperată dusă de soldați a căror speranță e mai degrabă supraviețuirea, nu victoria, o expediție pe cel mai înalt munte din lume.

Însă pe măsură ce se apropie de adevăr, Tristan își dă seama că s-ar putea să caute mai mult decât o avere nerevendicată.

„Poetic, epic, expansiv, sângeros ca un câmp de luptă și tăios precum crestele Everestului.” - Interview Magazine

„Debutul lui Justin Go vorbește despre o poveste de dragoste care transcende timpul și sfidează convențiile.” - Publishers Weekly

„Justin Go folosește elementele unei povești de succes – o avere nerevendicată, o idilă interzisă – pentru a crea un thriller cât se poate de convingător.” - Wall Street Journal Magazine

„Pentru mine, scrisul nu înseamnă să mergi unde ți-ai propus, ci să descoperi lucruri despre care nici nu știai că există. Chiar dacă au fost dintotdeauna în tine.” - Justin Go

Justin Go s-a născut în Los Angeles și a studiat la Universitățile California și Berkeley, precum și la University College of London. A locuit la Paris, Londra, New York și Berlin.

Curgerea neînduplecată a timpului, romanul său de debut, a fost ofertat de agenții literari în mai puțin de 24 de ore de la primirea manuscrisului și ulterior a fost tradus în douăzeci de limbi.

„În primăvara anului 2008, mi-am lăsat slujba din New York  și m-am mutat la Berlin ca să scriu un roman.
Aveam 27 de ani. Nu știam nimic despre ce înseamnă să scrii cărți, iar cartea la care lucram era complicată.
A trebuit să mă documentez despre nenumărate lucruri și să călătoresc prin toată lumea. Până la urmă, totul mi-a luat șase ani.” - Justin Go

Fragment

Scrisoarea a sosit prin curier săptămâna trecută.

Imediat ce am pus mâna pe plic, mi-am dat seama că era papetărie de bună calitate. Mi-am dat seama după suprafața poroasă a hârtiei de bumbac și după filigranul care se distingea în lumină. Acum, scrisoarea e în geantă, în compartimentul pentru bagaje de mână al avionului, dar mi-au rămas întipărite în minte fibrele de culoarea untului ale hârtiei și literele în relief ale antetului: Twyning & Hooper, Birou de avocatură, Bedford Row numărul 11, Londra.

Curierul mi-a ciocănit la ușă, ținând în mână scrisoarea și o mapă. M-a întrebat cum mă cheamă.
— E un serviciu special, mi-a explicat el. Expeditorul a cerut să fie verificat actul de identitate.
I-am arătat permisul de conducere și am semnat de primire, iar el mi-a înmânat plicul expediat în regim de urgență. M-am dus în bucătărie și i-am scos învelitoarea de plastic. Plicul dinăuntru era alb-gălbui.
Am citit scrisoarea stând în picioare lângă chiuvetă.

Stimate Domnule Campbell,

Numele meu este J.F. Prichard și sunt împuternicit să administrez o moștenire din care încă rămâne de distribuit o parte însemnată. De curând, au ieșit la iveală informații care sugerează o strânsă legătură între dumneavoastră și beneficiarul acestei moșteniri. Întrucât nu am găsit niciun număr de telefon pe numele dumneavoastră, am hotărât să vă trimitem această scrisoare, în speranța că vom putea lua legătura în cel mai scurt timp.

Suntem extrem de preocupați să rezolvăm acest caz așa cum se cuvine. De aceea, v-aș fi foarte recunoscător dacă ați putea să mă contactați cât mai curând posibil, sunându-mă cu taxă inversă la numărul din antet.

Este în avantajul dumneavoastră să păstrați o discreție totală cu privire la această chestiune până vom avea ocazia să stăm de vorbă.

Al dumneavoastră,
J.F. Prichard
Avocat — Clienți privați,
Pentru și în numele cabinetului Twyning & Hooper, PRL

Am luat-o pe strada Valencia și am trecut de patru intersecții, până am ajuns la un telefon public. Receptorul de plastic era spart, dar avea ton. Am stat de vorbă cu trei telefoniste și, în cele din urmă, mi s-a făcut legătura cu Anglia.

Mi-a răspuns secretara firmei de avocatură și mi-a zis că domnul Prichard nu era la birou, dar că puteam sta de vorbă cu domnul Geoffrey Khan.

— Dumnezeule, deci chiar existați! a zis Khan, cu respirația tăiată, de la celălalt capăt al liniei. James o să fie încântat, trebuie să se întoarcă din clipă în clipă. În caz că se întrerupe legătura, ați putea să-mi lăsați numărul dumneavoastră? Ne-a fost foarte greu chiar și să vă găsim adresa…
— Nu am telefon acum.
— Înțeleg. Atunci rămâneți pe fir, James o să se întoarcă imediat. Spuneți-mi, bunica dumneavoastră…
Dar pe linie a intervenit o altă voce masculină. Acest al doilea bărbat părea mai în vârstă și rostea cuvintele cu o precizie ciudată:
— James Prichard la telefon. Geoffrey, preiau eu legătura.
Khan a salutat și a pus receptorul în furcă.
— Domnule Campbell, a zis Prichard, întâi de toate, vă mulțumesc că ați sunat. Iar acum, dacă nu vă deranjează, aș putea să vă pun câteva întrebări simple, să ne asigurăm că nu am greșit și stăm de vorbă cu persoana corectă?
— Sigur, am răspuns eu, apăsând pe unul dintre butoanele de oțel ale telefonului, ca să dau volumul mai tare.
— Minunat. Trebuie să adaug că nu avem legătură cu nicio investigație oficială, și nu sunteți obligat să stați de vorbă cu noi, deși ar putea fie în interesul dumneavoastră s-o faceți. Bineînțeles, toate informațiile pe care ni le veți oferi vor fi folosite doar pentru rezolvarea acestui caz și vor fi păstrate în cea mai strictă confidențialitate. Îmi puteți spune, vă rog, numele întreg al mamei dumneavoastră?
— Elizabeth Claire Campbell.
— Și numele dumneaei de domnișoară?
— Martel.
— Unde s-a născut?
— În San Francisco.
— Mulțumesc. Numele bunicii dumneavoastră?
Am șovăit:
— O chemă Charlotte Grafton. Dar nu știu dacă avea un al doilea nume de botez.
— Nu-i nimic. Știți unde s-a născut?
— Undeva în Anglia.
— Într-adevăr. Vă mulțumesc că mi-ați răspuns la întrebări. Dacă îmi dați voie, aș vrea să vă explic pe scurt de ce v-am deranjat. În urmă cu aproape optzeci de ani, firma noastră a fost solicitată să redacteze un testament cu totul aparte. Clientul nostru a decedat la scurtă vreme după scrierea testamentului, dar, în mod surprinzător, moștenirea sa încă nu a fost revendicată de beneficiarul principal. Și mai surprinzător e faptul că executorului testamentar i s-a cerut explicit să administreze averea până când va putea fi încredințată beneficiarului principal sau urmașului său direct. Din nenumărate motive, această încredințare nu a fost posibilă până în prezent.

Prichard a făcut o pauză. În fundal s-a auzit vocea unei femei, iar Prichard a acoperit receptorul ca să-i spună ceva.
— Scuzați-mă, a revenit Prichard. De curând, mi-a fost prezentat un document care sugerează că s-ar putea să fiți înrudit cu beneficiarul. Nu vreau să vă dau speranțe false, dar încercăm de multă vreme să îndeplinim ultimele dorințe ale clientului nostru, iar aceasta este prima pistă solidă pe care am descoperit-o în ultimele decenii. Țin să subliniez că este atât în avantajul dumneavoastră, cât și al nostru ca asupra acestei chestiuni să fie păstrată cea mai mare discreție. Atenția nedorită poate fi o piedică în calea unei posibile revendicări a averii din partea dumneavoastră.
I-am spus lui Prichard că înțeleg, iar el a continuat:
— Îmi dau seama că sunt prea multe informații ca să le puteți asimila dintr-odată, mai ales că vin de pe celălalt țărm al Atlanticului. Așa că mi s-ar părea cât se poate de firesc dacă ați vrea ca mai întâi să faceți verificări în legătură cu firma noastră. Și aș dori să vă mai întreb ceva. Știți, cumva, dacă se mai păstrează documente legate de trecutul familiei dumneavoastră? Și dacă da, aveți acces la ele?
— Nu sunt sigur.
— Și nu mă refer atât la certificatul dumneavoastră de naștere și alte acte asemănătoare, cât la actele mamei dumneavoastră și, mai ales, la orice document care are legătură cu bunica.
— Slabe șanse, dar aș putea să verific. Nu cred că avem nimic de la bunica.
— V-aș fi recunoscător dacă ați încerca să aflați. Geoffrey o să vă dea o listă cu genul de documente care ne interesează.
O mașină de pompieri a trecut prin spatele meu, sunetul sirenei modificându-și ritmul pe măsură ce se depărta de mine.
— Ce gălăgie! a zis Prichard. Sunteți afară?
— Vorbesc de la un telefon public.
— Ah, a oftat Prichard. Nu-i de mirare că Geoffrey nu v-a putut găsi numărul. În fine, aș vrea să vă mai spun un lucru. Nu mă aștept să-mi dați un răspuns chiar acum, dar credeți că în viitorul apropiat ați putea face o vizită la Londra pe cheltuiala noastră? Cazul acesta depinde mult de rapiditatea cu care ne mișcăm, iar prezența dumneavoastră aici ne-ar ajuta să economisim mult timp.
— Nu știu, cred că aș putea veni.
— Aș fi încântat să ne întâlnim aici. Înțeleg că sunteți student.
— Tocmai am terminat facultatea.
— Felicitări! Și credeți că ați putea întârzia intrarea în câmpul muncii pentru o excursie în Anglia?
— Poate…
— Mai gândiți-vă. Vă fac din nou legătura cu Geoffrey să discutați chestiunile administrative, inclusiv politica noastră de confidențialitate și eventuala vizită la Londra. El cunoaște toate detaliile. Și, bineînțeles, ne puteți contacta oricând doriți, dar Geoffrey e mai ușor de găsit.
Prichard a inspirat adânc și, după câteva clipe, a adăugat:
— Domnule Campbell, vă sfătuiesc să nu discutați această chestiune cu familia dumneavoastră înainte să cugetați temeinic. Nu încurajez ascunzișurile, dar, dacă sunteți îndreptățit la vreo parte din moștenire, asta se datorează familiei dinspre mamă și, prin urmare, v-ar aparține în mod indivizibil. Nici tatăl dumneavoastră, nici mama vitregă sau frații vitregi nu vor putea pretinde vreun beneficiu. De aceea, vă sfătuiesc să fiți foarte discret.
— Înțeleg.
— Vă fac legătura cu Geoffrey. Și sper din tot sufletul că următoarea noastră discuție să aibă loc la Londra.
Asta se întâmpla acum patru zile. Au fost niște zile lungi și m-am simțit bine azi-dimineață, când în sfârșit m-am urcat în avion.
E prima oară când călătoresc la clasa întâi. Stewardesa îmi tot oferă mâncare, șampanie și cafea, iar în cele din urmă se stinge lumina și toată lumea își lasă scaunele pe spate. Preț de o oră, rămân cu ochii deschiși, învelit cu o pătură, apoi îmi aprind veioza și îmi scot agenda.

15 august, cursa British Airways San Francisco–Londra
N-am dormit aproape deloc noaptea trecută. Dar tot nu mă ia somnul în avion. După toate planurile pe care mi le-am făcut, așteptând mereu momentul potrivit, se întâmplă ceva dintr-odată și iau avionul spre Londra. Pentru că nu am avut multe opțiuni: mergeam sau rămâneam acasă. E o lecție bună.
Mâine, am întâlnire cu avocații. N-am găsit niciun document relevant, dar mi-au spus să vin oricum. De ce?
Nu contează. Peste patru ore voi fi la Londra. Asta e tot ce știu, și nu-i puțin lucru.

Închid agenda și îmi sprijin capul de geamul rece.
Când mă trezesc, văd prin fereastra dublă un răsărit trandafiriu. Marginea hubloului e presărată cu mici cristale de gheață — picături de rouă din California, înghețate în aerul rarefiat. Printr-o spărtură în norii cumulus de sub noi, zăresc o coastă neregulată, de culoare neagră, apoi câmpuri de un verde intens. Un ghețar enorm, alb-albăstriu, coboară în mare. Islanda. Sunt la porțile Europei.
Înainte să plec, i-am pus o întrebare lui Geoffrey Khan:
— De ce ar fi lăsat cineva bani unei persoane care nu s-a sinchisit niciodată să-i revendice?
Khan a oftat:
— Și dacă aș ști răspunsul, nu v-aș putea spune. Informațiile despre clientul nostru nu vă pot fi oferite decât de James. Îl puteți întreba când ajungeți la Londra, dar nu cred că știe nici el.
— Înțeleg.
— Și totuși, aș putea să vă spun ceva atât de evident, încât nu e o încălcare a politicii de confidențialitate…
— Vă rog.
— Testamentul a fost întocmit în 1924. Iar oamenii de atunci nu erau ca dumneavoastră și ca mine.

Scris de