La Leipzig se citeşte serios. Câteva impresii de la Târgul Internațional de Carte de la Leipzig

Ȋn fiecare primăvară la Leipzig are loc cel mai mare festin al lecturii: Leipzig liest (Leipzig citeşte). Pe lângă târgul de carte de la Leipzig – Leipziger Buchmesse, cel mai mare târg de carte pentru public, în aceeaşi a doua săptămână din martie, în fiecare an se organizează peste 3 200 de evenimente legate de cărţi în peste 400 de locuri, de la şcoli, librării, biblioteci, parcuri, spaţii publice şi private până în gări, birouri, aule de universităţi. Anul acesta peste 2 100 de expozanţi au fost prezenţi în târg şi peste 175 000 de vizitatori i-au trecut pragul.

Pentru că deodată cu târgul de carte are loc şi târgul de carte la mâna a doua şi, de anul ăsta, şi târgul de Manga şi Comics care a avut acelaşi bilet de intrare, cu peste 230 000 de iubitori de cărţi, poveşti în toate formele au mişunat prin Messegelände şi tot oraşul în căutare de ceva bun de ascultat, citit, la întâlniri live cu autori, editori, traducători. (Ca să nu mai menţionez că majoritatea adolescenţilor vin îmbrăcaţi la târg în cele mai abracadabrante costume, de la animale până la creaturi galactice – e drept nu mai cunosc nici 1% din toate personajele reprezentate, însă îi văd pe lângă că îşi fac fel şi fel de poze şi postează pe fel şi fel de forumuri, îşi mai fac şi teme de şcoală şi cumpără şi cărţi – nu numai comics, manga şi graphic novels, care by the way, sunt în vogă rău şi nemaipomenit de bune de citit).


Nu mă prea dau eu în vânt după cifre şi statistici, aşa că nu numerele astea enumerate mă impresionează pe mine. Anul ăsta chiar am ezitat dacă să mai merg la Leipzig, la târg. Merg de ceva ani, mereu în căutare de poveşti, de încercări să înţeleg maşinaţiile industriei cărţii, în căutare de fel şi fel de răspunsuri şi şanse de întâlniri cu oameni din branşă. Şi la Leipzig cred că înţeleg ceva mai mult ce se întâmplă cu industria cărţii “din est”, târgul de carte de la Leipzig fiind şi singurul târg de carte conectat la industria publishing din vest, cu ochii aţintiţi destul de clar şi spre est. Piaţa de carte germană e prima piaţă de carte occidentală care poate însemna ceva mai departe pe drumul “spre vest” al literaturilor spaţiilor estice europene. Şi asta nu e semnificativ pentru că literaturile din est trebuie musai să se afirme în vest, ci mai ales, cred, pentru şansa aceea de a mai schimba imagini, percepţii, de a facilita întâlniri şi discuţii pe bune între est şi vest. Iar anul ăsta am resimţit asta concret şi clar.


Este ştiut că la Leipzig, pe lângă toate editurile posibile de limba germană, şi câteva instituţii şi organizaţii “cross-cultural” se înfiinţează în târg cu un plan clar de promovare şi prezentare de autori. Două din acestea fac treabă bună suflecându-şi mânecile şi încercând tot ce pot pentru a aduce laolaltă autori din spaţiul estic în spaţiul vestic şi facilitând tot felul de traduceri, evenimente, lansări. Mă refer la Tranzyt şi la Traduki.

Din păcate, şi după 25 de ani de la căderea cortinei de fier încă se mai poate uşor vorbi despre est şi vest (cultural şi social mă refer, mai ales. Ȋncă se mai fac valorificări pe seama poziţionării geografice şi mă întreb cât de relevant e asta). Trăiesc în vest de aproape 20 de ani şi resimt destule aspecte cam des.


Ȋn ultimele săptămâni poate mai pregnant ca şi până acum. Cred că criza din Ucraina, între timp poate şi mai mult şi criza din Crimeea a reconfigurat şi mai clar, dacă nu existenţa unui zid în mijlocul Europei, cel puţin contururile clare ale urmelor lui. Ȋn ultimele săptămâni m-am plimbat între Brussel, dacă nu inima Europei, măcar buricul ei, dacă e vorba de instituţii şi reprezentante europene, Amsterdam, Haga (cu ale ei curţi de drept internaţionale), prin faţa a tot felul de ambasade alături mai ales de cetăţeni ucraineni şi ruşi. Săptămâna trecută am ajuns la Leipzig.

De doi ani de zile în târgul de carte de la Leipzig s-au organizat câteva evenimente, lecturi şi întâlniri cu autori din spaţiul literar/editorial/publicistic/cultural din Bielorusia, Polonia şi Ucraina.

Acest program a fost conceput pentru trei ani. Aşadar anul acesta s-a încheiat. Dacă până acum, în cei doi ani trecuţi, publicul a venit să asculte şi să afle câte ceva, anul ăsta publicul a dat buluc. Şi nu erau cu precădere ucraineni, polonezi sau alţi cetăţeni din fostul est european, ci mai ales nemţi curioşi să priceapă ceva. Fundaţia care s-a ocupat concret în aceşti trei ani de programul de promovare şi deschidere de dialog cu autori din aceste trei ţări se numeşte Tranzyt şi este sprijinit, pe lângă Leipziger Buchmesse, printre alţii şi de Robert Bosch Stiftung, Allianz Kulturstiftung, Institutul Goethe, Institutul Polonez din Berlin, filiala Leipzig, Institutul Polonez de Carte (toţi partenerii pot fi găsiţi uşor online). Urmărind desfăşurarea discuţiilor din forumul Tranzyt şi privind oamenii prezenţi, ascultând cele povestite de fel şi fel de autori, organizatori de târguri şi evenimente literare din cele trei spaţii, mi-am dat încă o dată seama ce mult contează literatura, ce mult înseamnă să existe oameni deschişi la minte şi suflet doritori să clădească tot felul de punţi ca aceşti oameni care scriu şi au ce povesti să poată călători, trece peste tot felul de graniţe, reale şi imaginare şi să îşi facă auzite poveştile.


Prezenţa lui Andrej Kurkov şi a lui Juri Andruchowytsch a umplut spaţiul rezervat Tranzyt până la refuz. Numele lor au figurat în program alături de Euromaidan şi discuţiile avute cu ei, ei fiind prezenţi atât ca autori (traduşi în germană), cât şi ca moderatori a unor alţi autori din spaţiile amintite.

Ascultându-i, urmărindu-i elaborând asupra a ceea ce se întâmplă acum în Ucraina, în Rusia, în Europa, văzându-i prezentându-şi colegii de breaslă mai tineri, ne dădeam cu toţii seama că toţi invitaţii prezenţi din Ucraina erau dintre cei ce participaseră aşa cum au considerat fiecare la evenimentele de pe Maidan. Pentru a nu ştiu câta oară mi s-a redovedit că limita între viaţa de zi cu zi, între poveştile scrise şi cele trăite e atât de subţire, şi mai ales prezenţa scriitorilor printre noi atât de semnificativă. Ca să nu mai amintesc de cât de importante sunt şi traducerile în toată discuţia asta. Andrej Kurkov spre exemplu a anunţat că prin mai va publica o culegere de texte de jurnal, cuprinzând o analiză personală şi cât mai pe înţelesul vestului din Ucraina. Cartea va apărea în limba germană.

Ȋn timp ce ştiri din Rusia şi Ucraina se tot difuzau în ritm alert, Frankfurter Allgemeine Zeitung era după colţ cu standul ei, cei prezenţi din aceste spaţii, şi nu numai, în târg încercau să povestească şi să analizeze cât mai în pas cu cele întâmplate. Distanţa dintre realitate şi ficţiune, dintre cei ce captează realitatea şi o filtrează în ficţiune, a fost foarte subţire în Leipzig săptămâna ce a trecut.

Traduki, pe cealaltă parte, îşi focalizează aria de lucru cu precădere spre sud-estul european. Organizaţia este sprijinită de Auswartiges Amt, de S. Fischer Stiftung, Fundaţia pentru cultură Liechtenstein, Consiliul de Cultură Pro Helvetia, KulturKontakt Austria şi câţiva parteneri din spaţiul estic, balcanic mai ales la nivel de ministere de cultură. (Lucrurile sunt într-o perpetuă schimbare şi extindere sperată) Traduki nu numai facilitează întâlnirea între autori şi literaturile spaţiilor balcanice, cât şi traducerea acestor texte, nu numai în germană, însă şi între limbi ale spaţiului balcanic. De ani de zile la Leipzig Traduki organizează şi Balkan Nacht, în seara de sâmbătă a târgului, când la UT Connewitz, un faimos spaţiu cultural din Leipzigul redegist, autori din diferite ţări balcanice (da! la Traduki primează zona geografică) se urcă pe un podium şi citesc din cărţile lor şi un actor german citeşte o traducere în germană, iar apoi noaptea se scurge şi cu muzică balcanică. Sala e full mereu şi publicul tot revine. Anul trecut pentru prima oară la Balkan Nacht s-a auzit muzică românească în interpretarea Monookăi, cântăreaţă de muzică folclorică cu twist de jazz, cum îmi place mie s-o prezint occidentalilor. Monooka trăieşte la Londra de mai bine de cinci ani.


De-a lungul anilor, diferiţi autori români au urcat podiumul nopţii balcanice: Adina Rosetti, Răzvan Rădulescu, Marin Mălaicu-Hondrari, Andrei Ruse şi anul acesta Tatiana Niculescu Bran (invitata Traduki din România) iar cei enumeraţi sunt câţiva dintre cei pe care eu personal i-am ascultat citind la Leipzig.

Pe durata târgului la standul Traduki se perindă zeci de autori din spaţiul balcanic (inclusiv cei prezenţi la Balkan Nacht), unii cu cărţi déjà traduse în germană, alţii cu burse de creaţie încheiate în spaţiul de limbă germană sau pur şi simplu descoperiţi de cei de la Traduki (ajutaţi de partenerii lor din spaţiile balcanice, de la instituţii de cultură la parteneri privaţi) şi aduşi la rampă.

Nu e mare noutate să susţii că mulţi scriu în ziua de azi, că poate şi mulţi scriu bine, că mulţi publică şi că şi vând cărţi. Ȋnsă să şi poţi face ceva cu scrisul tău e şi asta important, în sensul că scrisul tău şi ce ai tu de spus să şi circule, să se dezbată. Şi pentru asta ai nevoie pe lângă un editor şi o editură bună şi de un sistem mai larg de sprijin şi promovare. Şi aici vin târgurile, lecturile, prezentările de carte, tot felul de evenimente legate de cărţi şi autorii lor; şi treburile astea e bine să treacă şi graniţa la un moment dat, iar pentru toate astea e foarte lăudabilă şi de susţinut munca de colaborare între tot felul de parteneri culturali şi instituţionali, corelaţi sau îndeletniciţi cu cultura şi susţinerea ei. Şi între toţi partenerii ăştia, toţi oamenii ăştia iubitori de artă, de cărţi, de poveşti e bine să existe legături, punţi, poteci. Şi desigur cărţile astea să aibă şi şansa unor traducători de mâna întâi.

Şi cred că Traduki face treaba asta destul de bine şi profesionist (iar asta nu o spun doar pentru că şi eu am reuşit să colaborez cu ei concret şi cu efect anul trecut). Ne cunoaştem de ceva vreme şi le urmăresc cu interes şi admiraţie proiectele.

Ministerul Culturii Român a invitat trei autori români la târgul de la Leipzig: Daniel Bănulescu (anul trecut nu a putut veni şi a fost reinvitat anul acesta; lucru laudabil), Ioan Groşan şi Ştefan Baghiu. Dacă primii doi se reîntorceau la Leipzig şi în Germania şi au din fericire şi cărţi traduse în germană, Ştefan Baghiu nu numai că a fost cel mai tânar dintre ei, însă se află şi la prima lectură în afara ţării. A venit ca urmare a volumului său de debut, premiat cu două premii anul trecut în ţară, Spre Sud, la Lăceni (Cartea Românească) (despre care puteți citi pe Hyperliteratura aici).

Daniel Bănulescu, Ioan Groșan, Ștefan Baghiu

Lecturile lor din târg au fost moderate de Ernest Wichner (cel care a şi tradus la solicitarea ministerului culturii câteva din poeziile lui Ştefan) şi Jan Cornelius, care a fost prezent în târg nu numai ca moderator însă şi ca scriitor german, citind din ultimul său volum, Narrenstück, la un eveniment la standul Traduki. Tot Jan Cornelius a moderat şi o întâlnire a publicului german la Europa Café a unui alt autor de origine română, Eugene Meiltz. Nu mai era loc să arunci un ac şi s-a râs în hohote. Cartea sa La Vallée de la Jeunesse, a apărut acum în germană la Nagel und Kimche Verlag. Eugene a plecat din România la 6 ani şi locuieşte în Elveţia şi scrie în franceză.

Elveţia a fost ţara “focus” a târgului de la Leipzig de anul acesta. Printre nenumăraţii autori elveţieni invitaţi s-a aflat şi Cătălin Dorian Florescu. Un alt nume de origine română mi-a mai sărit în ochi: Dana Grigorcea, al cărei roman de debut, Baba Rada a apărut la KaMeRu Verlag în Zurich în 2011. Am urmărit-o citind din cartea ei la forumul de limba germană Leipzig Liest alături de autori din Elveţia şi Liechtenstein. Sper ca numele ei să fie auzit mai des şi în România. Mi-am propus un interviu cu ea cât de curând. Şi pe Eugene îl urmăresc.

De 10 ani la Leipzig se dau şi premiile târgului de la Leipzig; categoriile incluse sunt beletristică, eseistică şi traducere. Pe shortlist-ul celor mai bune traduceri în germană de anul acesta, Leipziger Buchmesse a inclus şi traducerea lui Ernest Wichner a cărţii lui Varujan Vosganian, Cartea şoaptelor, apărută în germană la Hanser Verlag, Buch des Flüsterns.

Premiul pentru cea mai bună carte de literatură germană, anul acesta l-a câştigat Saša Stanišić, de origine bosniacă, pentru al doilea lui roman, Vor dem Fest. Pe Saša l-am cunoscut la Bucureşti la Bookfest anul trecut când am tradus un interviu de-al său cu Adela Greceanu la Radio România Cultural, după care m-a întrebat ce merită să mai viziteze prin Bucureşti. I-am desenat o plimbare pe un şerveţel. Mi-a scris la câteva zile să îmi confirme ce gust bun am la plimbări. Primul său volum, Cum repară soldatul gramofonul a apărut la Polirom.

Sper ca în anii ce urmează, în ediţiile din anii viitori, să urmăresc din ce în ce mai multe lecturi şi întâlniri cu autori buni, şi români şi nemţi, şi balcanici, şi ucrainieni, nu numai la Leipzig. Şi sper să pot ajuta la încropirea lor.

M-a bucurat şi iniţiativa domnului Iulian Costache, care acum lucrează pentru ambasada României la Berlin, de a organiza o întâlnire cu autorii români. Doamnele Heidi Flagner, lector la Institutul de Limbi Române pe lângă universitatea din Leipzig, împreună cu doamna Sabine Krause, directoarea lectoratului de Română, au invitat în cadrul universităţii, vineri seara, cei trei autori români şi pe Cătălin Dorian Florescu, organizând o seară de lectură şi discuţie cu un public destul de numeros pentru o vineri seara. Sper ca în viitor asemenea iniţiative să se poată bucura de o prezenţă şi mai largă, poate chiar într-un spaţiu mai larg accesibil publicului. Ştiu că asemenea colaborări pot fi dificil de pus la cale însă poate se găsesc căi.

Anca Fronescu lucrează freelance. Locuieşte, când stă pe acasă, la Amsterdam, cel mai mult îşi doreşte să locuiască la Bucureşti, cel mai mult iubeşte New York-ul. A călătorit mult şi speră să o mai facă. A ajuns până la căpătul pământului. Vorbeşte fluent 5 limbi. Vara şi toamna trecută a lucrat la New York ca publicist la turneul de lansare al primului volum din Orbitor, Aripa Stângă, al lui Mircea Cărtărescu, în traducerea lui Sean Cotter, la Archipelago Books. New Yorkezii când nu-i zic “publicist”, îi zic scout (datorită ei Răzvan Petrescu şi Cosmin Perţa au fost publicaţi în “The American Reader”), a mai lăsat ceva sample translations pe multe mese de editori; londonezii o numesc promising cultural link to her own homeland. Sprijină proiecte de film românesc şi nu numai. Iubeşte literatura şi poveştile bune, dacă sunt şi româneşti o bucură mult. Doreşte să le ajute să circule (şi pe autorii lor). E în continuă căutare de sprijin şi poveşti bune.

scrisă de  
foto© Anca Fronescu

sursa: hyperliteratura.ro