„Încă mai credem în rolul fundamental civilizator şi spiritual al cărţii“

 

Interviu cu Otniel-Laurean VEREŞ, director general al Editurii Ratio et Revelatio

 

De regulă, tîrgurile de carte româneşti (în mare, o tarabă mai mult sau mai puţin gălăgioasă) se confundă cu lansările de cărţi. Spre norocul comercianţilor care gestionează aceste vehicule de subvenţii, apar cărţi bune şi foarte bune. Se lansează titluri noi, se socializează, scriitorii au impresia că industria cărţii trăieşte la intensitate. Dar puţine rămîn bornele adevărate. Printre ele, lansarea unei edituri: Ratio et Revelatio. Felicitări, în primul rînd, pentru faptul că ieşiţi într-un moment simbolic, cum este un tîrg de carte. Cine sînteţi, cîţi sînteţi şi ce vă propuneţi cu Ratio et Revelatio?

Mulţumim. Într-adevăr, ne-am dorit foarte mult să ieşim în lume într-un moment simbolic ca tîrgul Gaudeamus. Sper ca această lansare să rămînă, aşa cum spui, o bornă autentică. Nu ascund că e foarte greu, ca novice absolut, să ieşi în evidenţă într-o astfel de tabără – potrivit cuvînt –, unde ai de concurat cu coloşi ai editoriei româneşti care captează întreaga atenţie. Şi, pînă la un punct, e de aşteptat, nu? Oricum, riscul să treci neobservat este mare. Însă cred că am reuşit să lăsăm, dacă nu o urmă, măcar o dîră de lumină, o crevasă, care ne dorim să se adîncească.
Aşadar, cine sîntem? În primul rînd, sîntem nişte entuziaşti – pentru că altfel chiar nu poţi porni într-o astfel de întreprindere – care încă mai cred în rolul fundamental civilizator şi spiritual al cărţii şi speră că se poate face cultură adevărată într-o societate şi pe o piaţă a cărţii măcinate de consumerism. Unii ne-ar putea numi de-a dreptul optimişti incurabili, irealişti, nepragmatici. Asta e, ne asumăm aceste etichete şi ne vedem de treabă. Dacă este ceva ce ne dorim cu ardoare, e, în primul şi-n primul rînd, să fim oameni de cuvînt şi să ne respectăm angajamentele faţă de colaboratori, autori, traducători, cititori etc. Dacă nu vom face asta, toate celelalte cuvinte măreţe despre cultură, spiritualitate, civilizaţie sînt o minciună.
Sîntem binecuvîntaţi cu o echipă de oameni inimoşi, la fel de entuziaşti ca noi şi, nu în ultimul rînd, competenţi în ceea ce fac. Îi amintesc aici pe Ionuţ şi Ioana Purel, Liliana Corobca, Dan Pătroc, Adrian Iosif, Florin Călian, Antoaneta Sabău. Iar lista se va completa...

Cartea nu este doar o afacere

 

De ce aţi ales această titulatură?
Rămînerea la acest nume deloc neutru sau comercial este, în final, rodul încăpăţînării mele, chiar dacă ideea din spate o împărtăşim cu toţii. Identitatea noastră se găseşte în bogatul spaţiu care se deschide între ceea ce înseamnă, în opinia noastră, Ratio şi Revelatio, o îmbrăţişare şi o armonizare a tuturor aspectelor cunoaşterii umane, atît cele filtrate strict prin raţiune, cît şi cele care trec dincolo de aceasta şi intră în sfera care nu poate fi redusă la raţiune ori ferm raţionalizată. Aici este spaţiul a ceea ce numesc Revelatio – inspiratio, dacă doreşti –, care se revarsă şi îmbogăţeşte fiecare unghi al creativităţii umane. Nu vorbim despre revelaţie aici numai în sens strict creştin sau general-religios, ci de acel ceva tainic, care te învăluie şi ţi se descoperă poate cînd te aştepţi mai puţin ori cînd cauţi cel mai mult. Cred că literatura, arta au multe de spus aici, nu doar teologia sau filozofia. 
 
E un moment greu pentru industrie, toată lumea se plînge de scăderea interesului publicului pentru carte (eu m-aş plînge de faptul că jumătate din standurile unui tîrg de carte nu au casă de marcat, dar asta e o altă poveste). Cum de v-a venit să riscaţi pe o piaţă în excedent editorial?
Aş spune că aici tu eşti optimistul. Din cîte am văzut eu, mult mai mult de jumătate dintre standurile din tîrg nu aveau casă de marcat. Incredibil, nu? Şi eu am fost întrebat deja: chiar vrei să fii cinstit într-o lume de corupţi?
Toată lumea se plînge despre aşa-numitul excedent editorial, aşa e. Cred că vinovaţi sînt în primul rînd cei care pun cărţile în mîna publicului. Aceştia sînt formatorii cererii. Tot timpul auzi că „nu se cere“. În primul rînd, nu poţi spune „nu se cere“, dacă nu ai oferit mai întîi posibilitatea cererii, opţiunea alegerii. Sigur, anumite cărţi ştii că nu se vor vinde niciodată foarte bine şi, cu toate acestea, trebuie să le publici. Cartea este şi o afacere, dar nu este – sau nu ar trebui să fie – doar afacere. O editură trebuie să aibă şi o misiune civilizatoare, culturală. Deşi nu pot evita expresia „piaţa cărţii“, întotdeauna mi-a provocat o reacţie de respingere. Dacă publici numai ce se cere, scazi inevitabil calitatea cererii. Se intră într-un cerc vicios din care greu se poate scăpa. 
De ce-am riscat? De cînd sîntem, am trăit înconjuraţi de cărţi şi am lucrat sub diferite forme numai în contact cu cartea – ca autori, traducători, editori, redactori şi chiar şi ca vînzători. Un lucru ştiu: nu poţi fi cine nu eşti. Au fost momente, înainte de a trage aer în piept şi a ne lansa ireversibil în această direcţie, cînd eram gata să renunţăm la tot ceea ce înseamnă acest spaţiu, dezamăgiţi şi de experienţele profesionale anterioare (modul în care eşti tratat, în care eşti plătit, perspectivele sumbre). Ne gîndeam inclusiv să facem agricultură. Însă am realizat că nu ne putem recrea în ceea ce nu sîntem şi nu ne reprezintă. În ce mă priveşte – şi toţi sîntem, de fapt, în aceeaşi situaţie –, nu aş putea face altceva decît să lucrez cu şi printre cărţi. În momentul în care am conştientizat asta, în momentul acela de spontaneitate, ne-am eliberat de emoţii, iar ideea editurii s-a născut cum nu se poate mai firesc. Am ştiut că asta vom face.
 
Cu ce titluri v-aţi lansat? De ce le-aţi ales anume pe acestea?
Prima generaţie de cărţi a Editurii Ratio et Revelatio cuprinde unsprezece titluri. Vînătorul cu o singură săgeată. Reflecţii asupra filozofiei în limba română de Alexander Baum­garten, Antichi­tăţile noastre de Ioana Costa, Înconjurînd Muntele Fericirilor de Marius Cru­ceru, Tinerii dintre milenii. Interviuri de Mihail Vakulovski, Iluzie optică de Daniil Harms, volum realizat şi traducere din limba rusă de Mihail Vakulovski, Iarnă rusească. Antologie de povestiri din clasici ai literature ruse, antologie realizată şi traducere din limba rusă de Diana Iepure, Corespondenţă de la un colţ la altul de Viaceslav Ivanov şi Mihail Gerschen­son, în traducerea inedită din limba rusă a lui Mihnea Moroianu şi Ciprian Niţişor, Oameni şi animale. O perspectivă teologică şi etică de Enzo Bianchi, Anne-Laetitia Michon şi Pietro Chiaranz, cu o prefaţă a Sarei Turetta, preşedinta Asociaţiei Save the Dogs, tradusă din limba italiană de Raluca Lazarovici Vereş, Un askenaz între România şi Eritreea de Dova Cahan, tradusă din limba italiană de Raluca Lazarovici Vereş, Împăratul gunoaielor. EcoBasm de Victor Cilincă şi Jihad de Victor Cilincă. De asemenea, Victor Cilincă a contribuit la realizarea unei bune părţi a graficii copertelor. Unele dintre aceste titluri ne-au fost propuse, altele ni le-am dorit foarte mult – cum este cazul cărţii Oameni şi animale –, însă îi cunoşteam pe cei mai mulţi dintre autori sau traducători.
 

O paletă editorială largă

 

După cum ştiţi, oficial, pentru a deveni o editură activă, regula spune că trebuie să existe cel puţin 20 de exemplare tipărite pe an. Cam la ce număr de cărţi vă orientaţi?
În viitorul imediat, nu vom putea ţine ritmul de acum, adică 11 titluri într-o lună. Însă ţintim cît mai sus. Dacă în primul an de activitate vom avea 40-50, ne vom declara mulţumiţi. 
 
Cărţile au sosit la lansare direct din tipografie (vă felicit, şi Casa de pariuri literare face acest gest la lansări, pentru că asta înseamnă, la propriu, lansare). Văd că tipografia este din Ungaria. De ce n-aţi optat pentru tipografie românească? E un calcul de piaţă sau o decizie de acţionariat?
Da, este şi un calcul de piaţă. Am optat pentru Ungaria din două motive: calitate şi preţ. Raportul calitate-preţ e aproape imbatabil. În calitate includ şi seriozitatea, şi amabilitatea, trăsături tot mai rare în spaţiul nostru.
 
Liliana Corobca a debutat oficial ca redactor de carte. Cum aţi ajuns la ea?
Este o mai veche prietenă şi o colaboratoare a Ralucăi Lazarovici Vereş, soţia şi prima mea colaboratoare în acest proiect. Cu ea alături e uşor să găseşti soluţii şi oameni de calitate.
 
La ce colecţii să ne aşteptăm? Am văzut un volum de interviuri, traduceri din mari scriitori ruşi. Cam la ce să ne aşteptăm?
Paleta noastră editorială este largă, de la clasici latini, greci, traduşi din original, la medievali, teologie, filozofie, religie, istorie, artă şi, bineînţeles, la literatură multă, vastă, neapărat de calitate. Pot să spun însă şi la ce să nu se aştepte nimeni. În nici un caz nu se vor găsi la noi autobiografii de vedete locale, „meditaţiile“ nu ştiu cărei cîntăreţe sau prezentatoare TV sau ale nu ştiu cărui pseudopolitician al momentului ori cărţi de tipul De ce iubim sexul?, Cum să fii fericit în cinci mişcări sau cum să faci bani în şi mai puţine mişcări şi fără efort. 
 
Cum s-a lucrat cu Diana Iepure şi cu Mihai Vakulovski?
Am lucrat excelent. Sînt oameni de calitate, care ne-au ajutat foarte mult şi au fost parolişti. Noi am investit în ei, iar ei, la rîndul lor, ne-au onorat cu încrederea lor.
 
Înţeleg că vă interesează să şi externalizaţi cărţile. Care e strategia (ambele variante, colaborările cu alte edituri şi difuzarea lor în afara ţării)?
Sîntem foarte favorabili colaborărilor cu alte edituri. Avem deja un astfel de proiect în lucru. Cred că o concurenţă adevărată, în sens capitalist constructiv, înseamnă înainte de toate o relaţie de colegialitate activă, de unire a forţelor în vederea obţinerii unui produs superior.
În cîteva săptămîni, vom ieşi pe piaţa românească şi cu carte străină, şi invers, cu carte românească şi străină pe piaţa europeană, începînd cu Italia, cu care avem o relaţie privilegiată, datorită trecutului universitar şi post­universitar de la Padova al Ralucăi. E interesant că sîntem primiţi cu braţele deschise în marile librării din alte ţări, apreciaţi pentru calitatea cărţii – conţinut şi formă deopotrivă, dar există librării româneşti de renume care au reţineri apriorice. Sînt sigur că, dacă publicam memoriile vreunui politician semianalfabet sau propuneam o selecţie din înţelepciunea vieţii cutărei starlete, ar fi fost bune şi ale noastre 45 de procente (în realitate, mai mult, deoarece discount, rabat sau comision sînt unul şi acelaşi lucru în nomenclatorul lor, şi astfel se ajunge pînă la 55%) cerute din preţul de vînzare al unei cărţi, pe care eram dispuşi să le oferim fără negociere.
 

Nu cred în caracterul total amoral al artei

 

N-am să pot evita aspectul financiar. Cam la cît s-a ridicat investiţia proiectului iniţial? (Sigur, se poate să nu răspundeţi, dar orientativ.) Cît timp veţi fi dispuşi să riscaţi financiar pe o piaţă controversată şi deloc fairplay (vă avertizez că urmează o perioadă dificilă cu librăriile şi tot felul de intermediari binevoitori)?
Deja am gustat din „piaţa“ cărţii cu bunele şi cu relele ei, iar Gaudeamus a fost un foarte util „botez“ pentru noi. Cred că mă înţelegi dacă nu îţi răspund cu cifre exacte. Îţi spun doar atît: am investit mult, foarte mult, enorm de mult şi totuşi mult mai puţin decît cred unii. Că piaţa nu e fairplay, asta e o altă poveste. Noi vom face totul ca să fim. Vom fi aşa sau nu vom fi deloc. Nu e o ţintă, e o premisă. E un „musai“.
 
Sînteţi şi traducător al editurii. E un stimulent pentru a regla şi nişte preţuri OK pentru traducători?
Şi noi sîntem traducători ai editurii. Raluca, de pildă, a tradus două dintre cele unsprezece volume ale primei generaţii R et R. Cred că e mulţumită, măcar pentru faptul că a tradus ce a vrut… Eu vin din urmă cu traducerea din latină a „pieselor de rezistenţă“ ale oricărei culturi „occidentale“ în sens vast. Tarifele noastre sînt peste nivelul pieţei, nu cu mult, dar am ţinut să fim mai darnici, pentru a ne fideliza colaboratorii şi, nu în ultimul rînd, pentru a nu simţi că profităm de pe urma profesionalismului lor. Onorariile practicate, momentan, de cele mai multe dintre edituri umilesc şi deprofesionalizează. Nu trebuie să ne mire că, în astfel de condiţii, sînt în circulaţie şi traduceri de o calitate îndoielnică. Nimeni nu poate trăi numai din traduceri editoriale în România sau, dacă o face, lucrează în contratimp, fără revizuiri, în mare grabă, iar rezultatul e pe măsură. Numai cei care traduc o carte pe an, pe lîngă alte profesii, pot să dedice timp suficient, dar atunci tot neprofesionalism se numeşte. Deci, quo vadis?
 
Veţi impune anume reguli legate de anumite titluri? Veţi opta pentru cărţi fără probleme cu limbajul licenţios?
Intri într-un subiect sensibil şi recunosc că am o problemă cu limbajul licenţios de dragul limbajului licenţios, că aşa e moda. După părerea mea, cei mai mulţi nu ştiu să dea un răspuns satisfăcător în ceea ce priveşte linia de demarcaţie dintre artă şi licenţiozitate sau chiar pornografie. Să recunoaştem, faptul că vulgaritatea este prezentă într-o carte nu o transformă automat în artă sau valoare. Dacă ar fi aşa, cred că 90% dintre români sînt artişti populari... Nu cred nici în caracterul total, subliniez total, amoral al artei. Însă recunosc că există nuanţe şi nuanţe. Iată, de pildă, am publicat un Harms, care pentru multe urechi e prea dur în anumite descrieri. Cînd te gîndeşti însă cînd a scris Harms, la tipul său de literatură, precum şi la noutatea faţă de ceea ce se scrisese pînă la el, recalibrezi lucrurile. Astăzi însă e la modă să scrii licenţios, nu? Unii au impresia că, cu cît sînt mai obsceni sau vulgari, cu atît sînt mai valoroşi. Ei bine, da, astfel de cărţi nu vor trece de filtrul nostru. Chiar cred că, şi în acest aspect, poţi recunoaşte arta şi valoarea de nonartă şi licenţiozitate gratuită. 
 
Ce speranţe vă faceţi cu site-ul? Care ar fi traficul mulţumitor pentru un început favorabil?
Site-ul există şi primeşte comenzi: www.edituraratioetrevelatio.com. Sediul se află la Oradea – nu la marginea lumii, ci acolo unde începe Occidentul, sîntem la două ore de maşină de Budapesta, la cinci, de Viena, la şapte, de Trieste… Difuzarea în librării a început cu greu şi foarte limitat deocamdată şi trebuie să spun că nu doar din motive ce ţin de noi. Am bifat însă cîteva librării importante sau distribuitori şi aş menţiona, printre altele, Librăria Eminescu din Bucureşti, care dă dovadă de seriozitate. Încercăm să difuzăm în timp record în propriile librării. Dar, cum se spune, văzînd şi făcînd…

„Seară rusească“: Corespondenţă de la un colţ la altul

 

Ceainăria Cărtureşti Verona şi Editura Ratio et Revelatio vă invită vineri, 21 februarie, la ora 18.00, la o „Seară rusească“, dedicată volumului Corespondenţă de la un colţ la altul de Viaceslav Ivanov şi Mihail Gerschenson.

Invitaţi speciali: Carmen Muşat, Antoaneta Olteanu, Liviu Ornea, Ovidiu Şimonca şi traducătorii volumului: Mihnea Moroianu, Ciprian Niţişor.Moderator: Liliana Corobca.
 
Apărut la Petersburg, în 1921, în plină furtună revoluţionară, şi tradus de atunci în  principalele limbi europene, „turnirul a două minţi ieşite din comun, încheiat fără victoria nici uneia dintre ele“ (Kuzmin), a fost socotit de criticul Ernst Robert Curtius „tot ce s-a scris mai important despre cultură de la Nietzsche încoace“.
 
  
Autor: UN Cristian
sursa: observatorcultural.ro