De parcă povara decalogului biblic nu ar fi fost suficientă, sau
poate tocmai pentru că pare să aibă din ce în ce mai puţină relevanţă în
iureşul în care trăim, cartea lui Konrad Lorenz – Cele opt păcate
capitale ale omenirii civilizate ne trage de mânecă nu doar ca indivizi,
ci şi ca specie, încercând să ne facă atenţi asupra unor aspecte care,
de fapt, nu ne sunt deloc străine, dar care ne pot fi fatale.
Laureat al Premiului Nobel pentru medicină şi fiziologie în 1973,
autorul îşi porneşte demersul cu convingerea exprimată că „orice pericol
îşi pierde considerabil din capacitatea de a ne îngrozi, dacă îi sunt
cunoscute cauzele”. Iar parcurgerea cărţii dezvăluie că nu ne sunt
tocmai străine ideile sale, dar că e uneori mai simplu şi mai comod să
fie ignorate cu bună ştiinţă. De altfel, cred că oricare dintre cei care
vor avea curiozitatea să-i descopere argumentele se va recunoaşte mai
devreme sau mai târziu în cel puţin una dintre posturile prezentate în
carte.
O lucrare a unui om de ştiinţă poate avea un efect descurajant pentru cititorul mai puţin avizat. În acest caz însă cred că putem vorbi (dincolo de valoarea intrinsecă a ideilor exprimate) despre meritul autorului de a găsi limbajul cel mai accesibil cu putinţă pentru a deschide uşa cercetărilor şi reflecţiilor sale nu doar unui grup restrâns, ci unui public mult mai larg. Iar în lectura cărţii rigoarea argumentaţiei şi gravitatea celor descrise sunt contrabalansate de exemplificări oneste şi la îndemână ale situaţiilor teoretice descrise de Konrad Lorenz. Este şi unul dintre motivele pentru care cartea a fost extrem de bine primită de public, spre surpriza mărturisită a autorului însuşi.
Procesele interconectate pe care Konrad Lorenz le numeşte păcate ale omenirii civilizate sunt: suprapopularea (aduce cu sine pe de o parte izolarea individului şi pe de altă parte o agresivitate sporită a acestuia), pustiirea spaţiului vital (îndepărtarea de natură distruge deopotrivă mediul în care trăim şi spiritul, care devine imun la frumuseţea a ceea ce ne înconjoară), întrecerea cu sine însuşi (mânat de cel mai puternic stimul, frica, omul se află într-o competiţie care îi răpeşte timpul pentru sine şi adevăratele valori), moartea termică a simţurilor (creşterea nefirească a intoleranţei la neplăcere şi dispariţia bucuriei simple), decăderea genetică (lipsa factorilor care să exercite o presiune selectivă asupra evoluţiei şi menţinerii unor norme de comportare socială), sfărâmarea tradiţiei (modificarea contactului dintre părinţi şi copii încă de la vârste foarte fragede poate genera o imposibilitate de identificare a generaţiei tinere cu cea vârstnică), receptivitatea sporită la îndoctrinare (calea cea mai simplă pentru a manipula şi conduce masele, exploatată nu doar politic, ci şi comercial), armele nucleare (simpla lor prezenţă menţine o stare permanentă de atmosferă apăsătoare de sfârşit al lumii).
Deşi nu arată cea mai plăcută faţă a speciei umane, Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate îndeamnă la reflecţie, la o întoarcere către sine care ar putea rezolva multe dintre problemele civilizaţiei de astăzi. Un exerciţiu pe care ar trebui să-l facem mai des pentru a nu ne pierde pe noi înşine din vedere, într-o lume din ce în ce mai grăbită şi în care viteza impusă ne poate face să nu mai ţinem cont de necesitatea unor repere corect fundamentate.
Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate
Konrad Lorenz, Editura Humanitas, 2012
Publicat de Mihaela Ionescu
sursa
sursa foto
O lucrare a unui om de ştiinţă poate avea un efect descurajant pentru cititorul mai puţin avizat. În acest caz însă cred că putem vorbi (dincolo de valoarea intrinsecă a ideilor exprimate) despre meritul autorului de a găsi limbajul cel mai accesibil cu putinţă pentru a deschide uşa cercetărilor şi reflecţiilor sale nu doar unui grup restrâns, ci unui public mult mai larg. Iar în lectura cărţii rigoarea argumentaţiei şi gravitatea celor descrise sunt contrabalansate de exemplificări oneste şi la îndemână ale situaţiilor teoretice descrise de Konrad Lorenz. Este şi unul dintre motivele pentru care cartea a fost extrem de bine primită de public, spre surpriza mărturisită a autorului însuşi.
Procesele interconectate pe care Konrad Lorenz le numeşte păcate ale omenirii civilizate sunt: suprapopularea (aduce cu sine pe de o parte izolarea individului şi pe de altă parte o agresivitate sporită a acestuia), pustiirea spaţiului vital (îndepărtarea de natură distruge deopotrivă mediul în care trăim şi spiritul, care devine imun la frumuseţea a ceea ce ne înconjoară), întrecerea cu sine însuşi (mânat de cel mai puternic stimul, frica, omul se află într-o competiţie care îi răpeşte timpul pentru sine şi adevăratele valori), moartea termică a simţurilor (creşterea nefirească a intoleranţei la neplăcere şi dispariţia bucuriei simple), decăderea genetică (lipsa factorilor care să exercite o presiune selectivă asupra evoluţiei şi menţinerii unor norme de comportare socială), sfărâmarea tradiţiei (modificarea contactului dintre părinţi şi copii încă de la vârste foarte fragede poate genera o imposibilitate de identificare a generaţiei tinere cu cea vârstnică), receptivitatea sporită la îndoctrinare (calea cea mai simplă pentru a manipula şi conduce masele, exploatată nu doar politic, ci şi comercial), armele nucleare (simpla lor prezenţă menţine o stare permanentă de atmosferă apăsătoare de sfârşit al lumii).
Deşi nu arată cea mai plăcută faţă a speciei umane, Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate îndeamnă la reflecţie, la o întoarcere către sine care ar putea rezolva multe dintre problemele civilizaţiei de astăzi. Un exerciţiu pe care ar trebui să-l facem mai des pentru a nu ne pierde pe noi înşine din vedere, într-o lume din ce în ce mai grăbită şi în care viteza impusă ne poate face să nu mai ţinem cont de necesitatea unor repere corect fundamentate.
Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate
Konrad Lorenz, Editura Humanitas, 2012
Publicat de Mihaela Ionescu
sursa
