Fraţii Grimm, care au publicat primul volum de basme pe 20
decembrie 1812, s-au ocupat şi de studierea limbii germane şi şi-au
propus să onoreze o parte din istoria culturală germană, ce părea
condamnată la dispariţie.La împlinirea a 200 de ani de la lansarea primului volum de basme scris de folcloriştii germani Jacob şi Wilhelm Grimm, Google le-a dedicat un logo special, ce prezintă scene din una dintre cele mai cunoscute poveşti ale lor, „Scufiţa Roşie“.
La începutul secolului XIX, Germania trecea prin lupte pentru putere şi ocupaţii militare. Pentru că visau la o naţiune unită, Jacob şi Wilhelm Grimm au început să studieze limba nativă şi să strângă poveşti şi mituri populare. În acelaşi timp, au fondat un întreg domeniu de cercetare şi au scris sute de lucrări, printre care „Dicţionarul German“, „Mitologia germană“ şi „Gramatica limbii germane“, notează „Deutsche Welle“.
Lipsa recunoaşterii
La vremea aceea, nu existau îndrumări de limbă germană pe care cei doi ar fi putut să le consulte şi nici edituri care să se lupte pentru dreptul de a le publica basmele. Cei doi nu au ştiut niciodată cât de mult succes aveau să capete poveştile lor.
În cele din urmă, determinarea le-a fost răsplătită. Poveştile lor sunt acum cunoscute în întreaga lume, iar cei doi sunt cunoscuţi ca părinţii fondatori ai limbii germane şi ai studiilor literare.
Cu toate acestea, fraţii Grimm nu au fost afectaţi de lipsa recunoaşterii muncii lor şi întotdeauna şi-au continuat cercetarea. Tatăl lor a murit când aveau 10, respectiv 11 ani, şi şi-au intrat foarte repede în rolul de capi ai familiei.
La 17 ani, Jacob s-a mutat la Marburg să studieze Dreptul, iar fratele său mai mic, Wilhelm, i s-a alăturat un an mai târziu. După câteva semestre, Jacob a renunţat la studii şi au început împreună cercetarea independentă.
De-a lungul vieţii, cei doi fraţi şi-au câştigat existenţa ca bibliotecari, jurnalişti, diplomaţi şi mai târziu ca profesori, însă marea lor dragoste a rămas studierea germanei vechi şi colectarea de legende şi mituri.
Cum erau fraţii Grimm
La această întrebare a încercat să răspundă Andreas Döring, directorul Teatrului Göttingen, care i-a adus la viaţă pe scenă pe cei doi.
Döring a căutat prin scrisori şi documente vechi pentru a reuşi să-şi facă o părere despre felul de a fi al fraţilor Grimm. „Erau agresivi, dependenţi de muncă, moralişti şi ciudaţi“, explică Döring.
Erau cunoscuţi pentru severitatea şi pentru încăpăţânarea lor, mai ales când era vorba de munca de cercetare.
Au existat conflicte teribile şi mulţi erau curioşi cu privire la cei doi nou-veniţi. Domeniul lor de cercetare era în totalitate nou şi mulţi savanţi mai bătrâni erau sceptici.
Dar au rămas o echipă de neînvins, în ciuda diferenţelor dintre ei. Wilhelm se presupune că era fermecător şi sociabil, iar Jacob era rigid şi introvertit. „S-au acceptat unul pe celălalt aşa cum erau şi au devenit de nedespărţit“, spune Döring.
Fraţii Grimm au muncit până în ultima clipă a vieţii. Wilhelm a murit în 1859, la vârsta de 73 de ani, iar Jacob în 1863, la 78 de ani. Cei doi nu au reuşit să termine cel mai mare proiect, „Dicţionarul German“, care a fost completat 100 de ani mai târziu de învăţaţii germani.
sursa
sursa foto
