Ghici cine va lua Premiul Nobel pentru literatură? (I)

Spre sfârşitul lunii august, forfota agenţiilor de pariuri a aruncat spre public numele favoriţilor, au pornit comentarii în presă, iar în mediul virtual reacţiile s-a înteţit. Deşi data decernării este surpriză, fiind în fiecare an anunţată mai târziu faţă de celelalte premii, se poate estima joia din a doua săptămână a lunii octombrie.

La "prima strigare", pe primul loc se afla Haruki Murakami (foto), urmat de Mo Yan, urmaţi de olandezul Cees Noteboom şi de albanezul Ismail Kadare, de doi poeţi, sirianul Adonis şi sud-coreeanul Ko Un - eternii candidaţi. Noutatea o aduce italianca Dacia Maraini, dar perechea de americani Philip Roth şi Cormac McCarthy şi israelianul Amos Oz au apărut frecvent pe liste. Canadiana Alice Munro şi spaniolul Enrique Vila-Matas încheie "duzina iniţială".

De ce a sporit interesul pentru premiul Nobel la noi de la un an la altul? Explicaţii sunt multe şi ţin şi de câteva împrejurări fericite, de coincidenţe legate de prezenţa autorilor în spaţiul nostru cultural. În ultimul deceniu, cred că au fost câteva momente privilegiate la care a reacţionat publicul larg, devenit tot mai atent şi mai interesat, chiar în săptămânile ce preced decernarea.

Primul "bang" puternic a răsunat în 2006, când premiul l-a primit un autor din Balcani: Orhan Pamuk, al cărui prim roman tradus în limba română, Mă numesc Roşu, apăruse cu două-trei săptămâni înainte. A fost marea lovitură dată atunci de Livia Szasz, care a coordonat colecţia "Byblos" de la Editura Curtea Veche, a fost revelaţia unui scriitor extraordinar, graţie unei traducătoare extraordinară - Luminiţa Munteanu. Între timp, lui Orhan Pamuk i se dedică o serie de autor la Editura Polirom, iar Luminiţa Munteanu a primit premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor, Livia Szasz coordonează colecţiile Editurii Leda.

Al doilea "bang" a venit în 2009, când Herta Müller a produs surpriza cea mare, cu efect de avalanşă - articole peste articole în presă, dezgroparea neuitatei "iubiri" - Securitatea, întâlnirea de la Ateneul Român din anul următr, de aici dispute arzătoare. Pentru întâia oară apărea numele României asociat cu un nobelizat. Şi s-a născut altă istorie, o serie de autor la Editura Humanitas fiction. Timpul a făcut vizibil alt efect foarte: vocea autoarei a căpătat autoritate considerabilă.

Al treilea "bang" s-a auzit în 2010, când premierea lui Mario Vargas Llosa i-a prins pe toţi nepregătiţi. Se înşurubase bine în minţile noastre ideea că are zero şanse la Nobel un scriitor cu înclinaţie spre dreapta, ca atitudine ori opţiune politică. Autorul peruan primise cu puţin timp înainte, în România, premiul Festivalului de la Neptun, iar în literatura sud-americană reprezenta alternativa realismului magic celebrat de Gabriel García Márquez. Şi a fost încă un Nobel la Editura Humanitas, care îi dedicase de multă vreme o serie de autor.

Ultima poveste are şi semnificaţie personală. Întrebată în 2009 despre alţi autori care ar merita Nobelul, am înşiruit mai multe nume, dar primul rostit a fost Mario Vargas Llosa, adăugând că nu cred că îl va primi vreodată. Din fericire, juriul a contrazis aşteptările. Iar în 2010, interlocutorii mi-au reamintit lista mea de Nobel, care începea cu Mario Vargas Llosa.

Mai făcusem două previziuni, împlinite altfel. Cu "Un veac de singurătate" am înţeles, în 1974, când l-am citit în ediţia BPT, ce înseamnă un roman de Nobel. Şi Gabriel Garcia Marquez l-a primit în 1982! Al doilea roman ce mi-a adus aceeaşi reacţie - "Memorialul de la Mafra" de Jose Saramago, publicat la noi în 1988. (În ediţii ulterioare, "Memorialul mănăstirii", conform originalului). După zece ani, Jose Saramago a primit Nobelul.

Aşa că risc câteva observaţii legate de nobelizare şi nobelizaţi. Frecvent, autorii plusaţi iniţial de casele de pariuri nu au primit premiul. Nici Herta Müller, nici Mario Vargas Llosa nu s-au aflat în primii zece sau douăzeci pe listele favoriţilor. O excepţie a fost anul trecut Tomas Tranströmer, aflat pe locul 2 în listele de pariuri şi cotat mereu între primii zece, alături de alţi doi poeţi, sirianul Adonis şi sud-coreeanul Ko Un. Astfel se poate aproxima prima regulă nescrisă: Juriul Nobel ne surprinde mereu!  (Elisabeta Lăsconi)

Autor: Ziarul de Duminica   
sursa