Aceste şase sfaturi pentru scris, enunţate de scriitorul american în acelaşi an în care a primit Nobelul şi publicate în 1975 în revista The Paris Review, ne pot ajuta să înţelegem cum a reuşit Steinbeck o astfel de performanţă. Următoarele, declara scriitorul american, sunt câteva dintre lucrurile pe care a trebuit să le fac ca să nu înnebunesc:
1. Renunţă la ideea pe care vrei să o duci la capăt. Nu te mai gândi la cele 400 de pagini şi scrie doar o pagină pe zi, să ştii că ajută. Apoi, după ce termini, vei fi surprins de fiecare dată.
2. Scrie cât mai liber şi cât mai rapid posibil, aruncă tot pe hârtie. Să nu corectezi şi să nu rescrii nimic până nu ai terminat. De obicei, când rescrii înainte să fi terminat este o scuză pentru a nu continua. Şi de asemenea, acest lucru afectează “afluența” muncii şi ritmul care pot apărea numai în urma unei asocieri inconştiente cu materialul pe care îl scrii.
3. Uită ideea de audienţă generală. În primul rând, audienţa fără nume şi fără chip te va speria de moarte şi în al doilea rând, nu există. Pentru un scriitor, audienţa trebuie să însemne un singur cititor. Mi-am dat seama că mă ajută să-mi aleg o persoană reală pe care o cunosc sau chiar să-mi imaginez o singură persoană pentru care să scriu.
4. Dacă o scenă sau o secţiune a poveştii pe care o scrii te solicită foarte mult şi tot crezi că nu ai reuşit să-i dai forma dorită, treci peste ea. După ce ai terminat, poţi să revii asupra ei şi s-ar putea să îţi dai seama că motivul pentru care ţi-a dat bătăi de cap este pentru că nu-şi avea locul în acea parte a poveştii.
5. Ai grijă cu scenele de care te îndrăgosteşti. De obicei, îţi vei da seama că astfel de scene nu au contur.
6. Dacă foloseşti dialogul, citeşte cu voce tare pe măsură ce scrii. Doar atunci va suna ca un dialog real.
Dar, paradoxal, în 1963, la un an după ce a enunţat aceste reguli, Steinbeck şi-a exprimat reticenţa faţă de orice reţete miraculoase pentru scris într-o scrisoare adresată unui prieten: Dacă există ceva magic în scrierea unei poveşti, iar eu sunt convins că există, nimeni nu este capabil să reducă acest ceva într-o reţetă care să poată fi transmisă de la o persoană la alta. Formula magică pare să se bazeze numai pe nevoia unui scriitor de a transmite ceva ce el consideră a fi important unui cititor. Dacă scriitorul simte această nevoie, atunci e posibil să existe momente în care să o găsească. Ca scriitor trebuie să percepi acele detalii care face o poveste bună să fie bună, dar şi erorile care fac o poveste să fie proastă. Pentru că o poveste proastă nu este decât o poveste inutilă.
autor:
sursa: hyperliteratura.ro