Avem zece tips-uri sau sfaturi în toată regula, cum consideră fiecare, de la maestrul nihilist Chuck Palahniuk, tăticul Fight Club-ului, Choke-ului sau al Bântuiţilor.
Ce facem cu ele, e-ntrebarea?
1.
Când nu vrei să scrii, pune-ţi o alarmă care să sune la o oră (sau o
jumătate de oră) şi aşează-te să scrii până începe să sune. Dacă tot nu
ai chef, ai scăpat după o jumătate de oră. De obicei însă, după ce
alarma a sunat, eşti deja atât de implicat în munca ta, savurând
scrisul, încât vei continua. În loc de un ceas cu alarmă, poţi pune
nişte haine la spălat sau la stors şi să foloseşti acest timp pentru a
scrie.Alternarea dintre sarcina dificilă a scrisului cu treburile practice, care nu-ţi solicită mintea, cum ar fi spălatul hainelor sau al vaselor, îţi va da pauzele de care ai nevoie pentru ca ideile şi percepţiile noi să apară. Dacă nu ştii ce o să bagi în capitolul următor, spală veceul. Schimbă cearşafurile. Pentru numele lui Dumnezeu, curăţă calculatorul! O idee mai bună sigur va veni.
2.
Publicul tău este mai deştept decât îţi imaginezi. Nu-ţi fie teamă să
experimentezi cu forme noi şi întoarceri în timp. Teoria mea personală
este că cititorii tineri demonteză majoritatea cărţilor – nu pentru că
aceşti cititori ar fi mai tâmpiţi decât cei în vârstă, dar pentru că
cititorul de astăzi este mai deştept. Filmele ne-au făcut foarte
pretenţioşi când vine vorba de a povesti. Iar audienţa este mai greu de
şocat decât îţi imaginezi.
3.
Înainte să te aşezi să scrii o scenă, rumeg-o în minte încât să ştii
exact sensul ei. Ce acţiuni anterioare completeză scena? Ce va aduce în
următoarele pentru subiectul tău? În timp ce lucrezi, conduci, faci
exerciţii, păstreză această întrebare în minte. Ia notiţe dacă ai idei.
Şi numai când te-ai decis pe scheletul scenei, abia atunci, aşează-te şi
scri-o. Nu face treaba aia robotică, plicticoasă, fără să ai ceva în
minte. Nu pocni cititorul, târându-l printr-o scenă în care nu se
întâmplă nimic.
4.
Surprinde-te! Dacă poţi duce povestea – sau o poţi lăsa să te ducă pe
tine – într-un loc care să te minuneze, atunci poţi surprinde şi
cititorul. În momentul în care poţi “vedea” o surpriză bine pregătită,
şansele sunt ca şi cititorul tău sofisticat s-o vadă.
5.
Când te blochezi, revino asupra capitolelor anterioare, căutând
personaje la care ai renunţat pe parcurs sau detalii care pot renaşte ca
atuuri.Când terminam Fight Club, n-am avut nici cea mai vagă idee ce să fac cu clădirea de birouri. Dar recitind primul capitol, am găsit comentariul aruncat despre mixtura dintre nitrogen şi parafină şi cum ar fi fost o metodă neconvenţională de a face explozibile din plastic. Prostia aia pe care n-o băgasem în seamă a devenit atuul perfect care mi-a resuscitat finalul şi mi-a salvat curul de scriitor.
6.
Foloseşte scrisul ca scuză de a da o petrecere în fiecare săptămână –
chiar dacă denumeşti petrecerea ca „workshop”. Oricând vei găsi timp
pentru a sta alături de oameni care te apreciază şi te susţin în scris,
el va echilibra toate acele ore petrecute singur, scriind.Chiar dacă într-o zi vei ajunge să câştigi din munca ta, nicio sumă de bani din lume nu va compensa timpul acela petrecut singur. Aşa că „plăteşte nota” dinainte, fă din scris o scuză de a sta cât mai mult pe lângă oameni. Când vei ajunge la sfârşitul vieţii, crede-mă, nu te vei uita înapoi să te bucuri de momentele petrecute singur.
7.
Ia-te de mână cu „nu ştiu”. Cu cât laşi mai mult timp unei poveşti să
prindă formă, cu atât mai bună ea va fi în final. Nu grăbi sau forţa
sfârşitul unei cărţi. Tot ce trebuie să ştii este ce se va întâmpla în
capitolul următor sau câteva următoare. Nu trebuie să ştii ce-o să faci
de la început la sfârşit, s-ar putea chiar să devină plictisitor ca
naiba să scrii.
8.
Dacă ai nevoie de mai multă libertate în jurul poveştii, de la draft
la draft, schimbă numele personajelor. Personajele nu sunt reale, ele nu
fac parte din tine. Schimbând aleatoriu numele lor, vei obţina distanţa
de care ai nevoie pentru a tortura un personaj. Sau mai rău, pentru a-l
elimina, dacă de asta are nevoie cartea.
9.
Există trei tipuri de discurs – bine, nu ştiu dacă asta chiar e
adevărat, am auzit-o la un seminar şi avea sens. Cele trei tipuri sunt:
descriptiv, instructiv şi expresiv. Descriptiv: „Soarele se ridică sus pe cer…”
Instructiv: „Mergi, nu alerga…”
Expresiv: „Auu!”
Majoritatea scriitorilor de ficţiune folosesc doar una, cel mult două, din aceste forme. Aşa că tu foloseşte-le pe toate trei. Amestecă-le. Aşa vorbesc oamenii.
10.
Scrie cartea pe care vrei să o citeşti.autor : Andrei Ruse
sursa