În
ultimele patru săptămâni am fost invitat să prezint câteva cărţi,
proaspăt apărute, ale unor poeţi şi prozatori, în cinci localităţi, din
diverse zone ale ţării. Ştiu cum sunt, de regulă, asemenea manifestări. Locaţii: o mică librărie, un hol de liceu, un cămin cultural, care funcţionează ca sală de mese pentru nunţi, sau pentru pomana de după o înmormântare. Public: câţiva amici ai autorului, plus inevitabilele rude, una sau două clase de elevi aduşi de câte un împătimit profesor iubitor de literatură. Rezultat: dacă se vând şapte sau opt exemplare, din cartea prezentată, e bine, după care se face, în grup restrâns, o băută pauperă, căci nu prea sunt fonduri, iar editurile plătesc ca naiba. Pe când acum, în săptămânile astea, surprize, surprize! Săli arhipline, oficialităţile în păr, ascultând cu dignitate, coadă la autografe, multe exemplare achiziţionate pe loc de biblioteca locală, chiolhanuri finale babane, sacoşe cu produse specifice la plecare etc. Să vezi şi să nu crezi! „Maaamă, s-a urnit literatura, ne-am recâştigat publicul!!!” – m-am gândit ca prostu’.
Până m-a dumirit un prieten, evident mult mai avizat decât mine: e campanie electorală. Adică legal, de iure, încă nu e, dar de facto e. Şi tot acel public fusese mobilizat de primarii şi consilierii locali, indiferent cărui partid aparţineau, mai ales că scriitorii invitaţi erau, pe ici, pe colo, şi ziarişti. Iar la masa festivă de după, ca din întâmplare, scriitorii de la „centru” eram încadraţi la fix de autorităţi. Şi la un pahar de vorbă am auzit aşa cuvinte frumoase despre rolul literaturii, al culturii în general, adică al nostru, al invitaţilor, de ziceai că toată populaţia respectivei localităţi, pe tarlale, pe şantiere, în şomaj, nu face altceva decât să citească. Ni s-au prezentat biblioteci proaspăt renovate, afişe cu spectacole recente, ale unor îndrăgiţi actori şi interpreţi de muzică uşoară şi populară, aniversări, comemorări, vernisaje ş.a.m.d. Ce mai, în toate orăşelele, comunele şi satele pe unde-am fost, cultura – vorba dlui Tăriceanu – duduia pur şi simplu! Şi poate, ni se sugera, n-ar fi rău să pomenim şi noi, pe unde scriem, de realizările de-acolo, că doar le-am văzut, nu? Hai noroc, dom’ ziarist!
Păi dacă-i aşa, n-ar fi bine să aibă loc alegeri, măcar locale, din şase-n şase luni, să mâncăm şi noi o pâine? Că după alegeri, Dumnezeu cu mila.
Scris de : Ioan Groșan
Articol aparut in numarul 52 al saptamanalului ZIUAVECHE.ro