Editura RAO şi bătaia de joc la adresa traducătorilor

Industria cărţii din România seamănă cu o junglă. Fiecare încearcă să supravieţuiască “devorându-l” pe cel mai slab. Librăriile au datorii însumate de sute de mii de euro la edituri, iar editurile se răzbună şi ele pe traducători şi pe  autori, pe care “uită” să-i mai plătească.

M-am referit în titlu doar la traducători pentru că întâmplarea pe care urmează să o relatez este despre o traducătoare – una dintre numeroasele traducătoare aflate în situaţia asta – care şi-a luat o ţeapă de zile mari de la Editura RAO. Dar şi pentru că soţia mea activează în acest domeniu al traducerilor (de cărţi, filme şi alte cele) şi nu aş vrea să i se întâmple vreodată aşa ceva.

Povestea traducătoarei despre care vă vorbeam poate fi citită AICI. Pe scurt, Laura Frunză a colaborat câţiva ani cu Editura RAO. Mai multe cărţi traduse de ea au apărut la cunoscuta editură. După o perioadă de colaborare sănătoasă, au început să apară problemele. Cărţile traduse apăreau pe raft, dar banii întârziau, în ciuda promisiunilor venite din partea conducerii RAO. Aşa s-a strâns o datorie de 4500 de lei. O sumă care poate părea mică pentru unii, dar nu şi pentru o mamă care trebuie să-şi crească fetiţa. După o perioadă de aşteptare, traducătoarea s-a hotărât să dea în judecată editura, însă acţiunea i-a fost respinsă din cauza unui viciu de procedură.

Am sunat la RAO pentru a cere un punct de vedere de la conducerea editurii. Mi-a răspuns o domnişoară. Am cerut cu o persoană din conducere şi am fost întrebat care este motivul. Am explicat pe scurt despre ce problemă vreau să vorbesc şi domnişoara de la celălalt capăt al firului mi-a făcut legătura la un oarecare “domn director”. Vorba vine mi-a făcut legătura, pentru că, în realitate, după două minute de ascultat tonul de aşteptare, mi-a răspuns aceeaşi domnişoară şi mi-a spus că linia directorului e ocupată. Mi-a promis însă că revine ea cu un telefon, în cinci minute. A trecut o oră, aşa că am sunat eu din nou. Domnişoara, probabil secretară, mi-a făcut din nou legătura. După alte două minute de ascultat tonul de aşteptare, mi-a spus că directorul nu poate vorbi cu mine. În schimb dacă trimit solicitarea în scris, pe mail, îmi va răspunde. Am trimis două întrebări pe mail, am sunat pentru confirmare de primire şi am aşteptat în zadar să mi se răspundă. Am fost naiv crezând că oamenii care nu-şi respectă colaboratorii vor avea o atitudine mai bună în relaţia cu presa.

În situaţia Laurei Frunză mai sunt zeci de traducători. Unii îşi mai povestesc păţaniile pe bloguri şi pe facebook, alţii se resemnează. Acum, Editura RAO caută alţi traducători. E bine de ştiut, ca să vă feriţi de asemenea şmecheri care au parazitat o industrie întreagă. Aceşti oameni trebuie să vadă şi ce se întâmplă când se unesc “negrii de pe plantaţie”. Pe bloguri şi pe reţelele de socializare se naşte un adevărat boicot la adresa Editurii RAO (deşi nu sunt singurii mârlani de pe piaţă).

Câteva link-uri către articolele celor care o susţin pe Laura Frunză: