Mi-a plăcut această carte încă de la primele pagini. Naraţiunea este prezentată la persoana întâi şi lasă impresia că e redata în timp real. Mintea lui Sam Marsdyke este cea care percepe şi prezintă într-un mod foarte subiectiv absolut totul. Posibilitatea de-a arunca o ocheadă asupra lucrurilor în mod nemijlocit, pentru a percepe realitatea dintr-un punct de vedere obiectiv, este inexistentă. Foarte puţine situaţii îi oferă ocazia cititorului să vadă lumea şi acţiunile care au loc dintr-o perspectivă mai apropiată de realitate.
Ţara lui Dumnezeu este denumirea primită de localitatea din ţinutul Yorkshire în care Sam Marsdyke locuieşte la ferma părinţilor săi unde lucrează sub supravegherea ostilă a tatălui său. Tânărul a fost exmatriculat de la şcoală sub acuzaţia de tentativa de viol asupra unei colege. Din perspectiva lui, acest incident a fost o neînţelegere. La fel ca alte câteva incidente minore în care acesta a fost implicat şi care, după părerea lui, au fost hiperbolizate din pură răutate de locuitorii sătucului în care acesta trăiește. Însă în scurt timp începi să te întrebi dacă nu cumva Marsdyke suferă de paranoia simţindu-se în permanenţă persecutat. Poate şi de aceea, el este cel mai fericit când cutreieră în singurătate împrejurimile de o frumuseţe sălbatică ale fermei părinţilor, unde poate să viseze cu ochii deschişi atunci când excursioniştii veniţi de la oraş nu-i distrag atenţia, iritându-l peste măsură cu prezenţa lor. Însă această solitudine în care el se simte fericit este invadată de o fată de 15 ani care se mută în casa vecină aflată cam la o jumătate de milă distanţă şi care, din motive numai de ea ştiute, se împrieteneşte cu el. Acestă nouă prietenie nu are darul de a-l aduce pe Sam cu picioarele pe pământ ci îl face să îşi construiască o nouă lume fantezistă în care fata este, alături de el, personajul principal. Ca dovadă a incapacităţii sale de a crea o relaţie completă, normală cu o altă persoană în afara lumii imaginare în care trăieşte, stă faptul că Sam nu se sinchiseşte să-i afle sau să-i reţină numele fetei. Poate şi datorită faptului ca are obiceiul de a da propriile lui denumiri oamenilor şi lucrurilor din jurul său, pe ea numind-o simplu „Fata”. Şi nici nu încearcă să afle nimic despre ea, nu încearcă s-o cunoască dincolo de ceea ce crede el despre ea.
În ciuda tuturor întâmplărilor care au loc şi care la un moment dat scapă de sub control foarte tare, Sam este un om cu suflet bun. Ironia şi scepticismul său vin doar din teama de respingere. Acestă bunătate a sufletului reiese foarte limpede din dragostea pe care o are faţă de animale şi faţă de frumuseţea neîmblânzită a naturii, din încercările sale stângace de a se apropia de oameni şi care îi ies mereu pe dos, şi din felul în care sufletul lui se încălzește ca acela al unui copil atunci când cineva îl tratează bine.
La o privire ceva mai atentă, romanul atinge problema relaţiilor dintre părinţi şi copii şi felul în care comportamentul lor poate afecta dezvoltarea acestora, dar nu trece cu vederea nici societatea închisă a localităţilor mici în care oamenii sunt reticenţi la schimbare, sunt plini de prejudecăţi şi sunt avizi după bârfă.
Ross Raisin debutează cu acest roman plin de umor şi uşor se parcurs, departe însă de a fi superficial, pentru care a fost distins cu Premiul Tânărului Scriitor al Anului acordat de ziarul Sunday Times în aprilie 2009.
-
Plusuri
umorul, perspectiva originală
-
Recomandari
o lectură uşoară şi amuzantă pentru serile lungi de iarnă
Scris de Andrea Balint
sursa: http://www.bookblog.ro/recenzie/lumea-lui-sam/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed:bookblogrobookblog.ro