Nu am să mă lansez într-o tiradă patetică de ce nu pot considera literatura o marfă de import-export, am să spun doar că în ultimii 16 ani în care am lucrat ca agent literar nu mi-a trecut niciodată prin cap că mă ocup cu "import de proprietate intelectuală", şi nici foarte recent, cînd am negociat drepturile de traducere în întreaga lume pentru romanul Degete mici de Filip Florian, nu am considerat că am făcut un export! Cred că rolul meu este de a ajuta un autor să-şi găsească o cale spre cititorii săi.
Discuţia despre numărul evident mai mare de traduceri în limba română, decît din limba română poate să înceapă cu cărţile bisericeşti din secolul al XVI-lea - psaltiri, evanghelii, cazanii, vieţile sfinţilor -, care tot traduceri erau, şi poate atinge o coardă foarte sensibilă cînd se ajunge la provincialismul literaturii române.
De ce ar exista interes faţă de autorii români în străinătate? Răspunsul poate fi tot o întrebare: dacă editorii români nu au încredere în talentul autohton, de ce ar avea o editură străină? Este o chestiune de gust, încredere şi angajament. Cred sincer că, atunci cînd editorii noştri vor începe să ia în serios autorii români, îi vor publica şi promova pe măsura talentului lor, atunci cînd autorul nu va mai avea acel sentiment jenant că i s-a făcut un hatîr de a fi fost publicat, ci dimpotrivă, editura va considera o onoare de a publica opera unui autor, atunci se va da un semn care poate avea şi ecou internaţional. De-a lungul anilor, am fost contactată de numeroşi autori români cu speranţa de a-i reprezenta internaţional şi nu m-am angajat în acest demers din două motive: pe de-o parte, reprezentarea autorilor străini este mai mult decît un full time job, iar pe de altă parte, chiar dacă opera mă convingea, personalitatea autorului uneori se dovedea o barieră de netrecut.
Reprezentarea unui autor autohton nu este doar o chestiune de procedură formală: semnezi un contract de reprezentare, faci o prezentare, o trimiţi la cît mai mulţi, stabileşti opţiunile, faci follow-up şi accepţi oferta cea mai mare. Înseamnă mult mai mult: simpatie şi încredere, afinitate şi dedicare, angajament personal, iar toate acestea cer timp.
Iar acest timp mi-l pot lua numai în cazuri excepţionale, atunci cînd opera şi autorul mă conving deopotrivă. În acest moment, nici nu-mi pun problema profitabilităţii unui astfel de angajament, mă bucur nespus că două edituri de renume, Harcourt şi Suhrkamp, au inclus romanul lui Filip Florian în programul lor, că două editoare de renume internaţional, Drenka Willen şi Katharina Raabe, au susţinut romanul cu mult entuziasm şi că am obţinut termeni foarte buni pentru autor.
Prefer să compar literatura noastră tînără cu o grădină de flori rare al căror parfum bizar va ajunge pe toate meridianele, dacă le vom creşte cu încredere şi entuziasm.
Raport de activitate
Am fost 10 ani redactor de carte la Editura Meridiane, din 1992 am început să lucrez ca agent literar, iar în 1994 am înfiinţat prima agenţie literară independentă din România [Simona Kessler International Copyright Agency, Ltd.].
În ultimii trei ani, am înregistrat o creştere considerabilă a numărului de contracte, în momentul de faţă administrăm în jur de 2000 de contracte, ceea ce înseamnă aproximativ 3000 de titluri, iar cifra noastră de afaceri se apropie de 100.000 de euro.
Din contractele încheiate prin agenţia noastră, în 2006, aproape 60% au fost pentru ficţiune, atît literară - de exemplu: Zadie Smith, Margaret Atwood, Kiran Desai, Barry Unsworth, Jonathan Safran Foer, Sarah Hall, John Banville, Joseph O'Connor etc. -, cît şi comercială - de exemplu: Peter James, Arthur Golden, Tony Parsons, Philip Kerr, Peter Mayle, Nicholas Evans, Lee Child, Mo Hayder etc.
În 2006, tendinţa cea mai pregnantă a fost orientarea spre literatura pentru copii şi tineri, am încheiat peste 100 de contracte, majoritatea trilogii sau serii - de exemplu: Terry Pratchett, Luc Besson, Ice Age, P.B. Kerr, Joseph Delaney, Superman, Christopher Paolini, X-Men, Nancy Farmer, Spiderman etc
scrisă de Simona Kessler (Articol preluat din Dilema Veche, februarie 2007)