Interviu cu Irina HOREA, coordonatorul Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură“
Argument
Noua rubrică „Festivaluri literare“ încearcă să aducă în faţa cititorilor poveştile unor festivaluri naţionale şi internaţionale deja tradiţionale sau la început de drum. Cum sistemul literar funcţionează nu doar prin structurile fixe deja ştiute: edituri, librării, reviste şi premii, festivalurile au rolul de a-i reuni pe scriitori şi de a-i pune în contact cu publicul. Mai mult decît lecturile publice, încă experimentale în România (pentru că depind de fonduri mai mult sau mai puţin publice şi nu există obişnuinţa publicului plătitor), festivalurile au un statut aparte. Dacă despre o carte poţi spune, relaxat, că-ţi place sau nu, despre un festival nu te poţi pronunţa categoric. Periodicitatea, selecţia invitaţilor, specificitatea, dar şi impactul (nu neapărat mediatic, e o eroare să rezumăm reuşita unui festival la minutele alocate pe un post TV, mult mai importante sînt ecoul în rîndul scriitorilor valoroşi din ţară şi nu numai, dorinţa acestora de a veni şi de a intra în lista invitaţilor), toate aceste amănunte fac să avem festivaluri de cinci stele sau, chiar în cadrul unui festival, ediţii de două stele. Sigur că interesul de a porni această rubrică este concret. Pe de o parte, ca organizator de festival, îmi doresc să studiez în amănunt o verigă necesară a ceea ce am numit sistemul literar (organizatorii de festival sînt printre acei jucători care ajută fundamental statutul scriitorului, deşi, din păcate, scriitorul român se pricepe, de cele mai multe ori, la toate, inclusiv la organizarea de festivaluri). Apoi, sigur că o hartă a festivalurilor nu strică nimănui. E bine de ştiut unde, cum, cînd, cu ce şi cu cine se realizează aceste festivaluri. „De ce-ul“ e, uneori, inutil. Nu zona festivalurilor locale e în vizor (deşi festivaluri, precum şi concursuri literare întîlnim în fiecare judeţ). Şi, nu în cele din urmă, există o altfel de miză. Pentru fiecare dintre aceste vizite, va exista un documentar al festivalului, pe care-l voi proiecta după ce primul sezon va fi încheiat.
Primul popas, la Neptun. A X-a ediţie a Festivalului „Zile şi Nopţi de Literatură“ este, conform mărturiilor, cea mai bine organizată de pînă acum. Festivalul, coordonat de Irina Horea şi Gabriela Vişan, este cel mai important proiect anual al Uniunii Scriitorilor. O scurtă trecere în revistă a participanţilor şi a laureaţilor îl fixează deja printre festivalurile de top. Nu e puţin lucru să ai în spate o tradiţie literară cum nici un festival românesc cu titulatură internaţională n-a mai avut. Mari scriitori români, două Premii Nobel pentru Literatură, parteneri importanţi, premii cu greutate şi la propriu, şi la figurat.
Cum n-am mai fost pînă la această ediţie la Neptun, nu pot face o comparaţie. Prima impresie întăreşte statutul de headliner printre alte evenimente din ţară. Programul dens (cu avantaje – reuniri complete, mai uşor de grupat – şi dezavantaje – timp liber mai puţin pentru mondenităţi şi, de ce nu?, interviuri) a inclus dezbateri, comunicări, lecturi.
Festivalul a debutat în 2002, la propunerea preşedintelui USR de atunci, Eugen Uricaru, şi a fost organizat sub patronajul spiritual al poetului Publius Ovidius Naso. În fiecare an, a propus: recitaluri de poezie şi lansări de carte, un colocviu pe o temă dată şi decernarea Premiului Ovidius şi a Premiului Festivalului, devenit, ulterior, Premiul pentru un tînăr scriitor.
Pe scurt:
Puncte tari: tradiţia, continuitatea, arhiva (absolut impresionantă, de unde am şi selectat fotografiile acestui material), nivelul premianţilor şi al partenerilor;
Sugestii: realizarea unui site, parteneriate cu editurile importante, atragerea publicului prin lecturi interactive.
Documentarul ediţiei 2011 îl veţi putea vedea la Tîrgul Alternativ de Carte din acest an.
Pentru episodul următor, vă propun două pagini despre „Poezia e la Bistriţa“, festival ce va începe chiar în această săptămînă.
un cristian
Un festival de anvergură/ Interviu cu Irina Horea
A cui a fost ideea festivalului?
A fost ideea lui Eugen Uricaru.
Ce legături a păstrat cu proiectul după plecarea de la USR?
După demisia din 2005, a evitat să mai aibă vreo legătură cu festivalul. L-am mai invitat şi a refuzat să participe, deşi, ulterior, am mai discutat cu el despre festival.
Cînd aţi intrat dumneavoastră în proiect?
În 2002, la sfîrşitul lunii februarie, cînd deja fuseseră trimise mai multe invitaţii. Ioan Flora, secretar pe probleme externe, m-a întrebat dacă vreau să fac parte din echipa proiectului. M-a interesat ideea. Şi aveam oarece experienţă, pentru că făcusem parte din echipa de organizare a seminarelor de literatură româno-britanice de la Băile Felix.
Cine făcea parte din prima echipă?
Eugen Uricaru, Ioan Flora, Gabriela Vişan şi eu.
Ce-şi propunea în primă fază festivalul?
Eugen Uricaru pornise de la ideea de a face un festival care să poată ajunge la un moment dat să fie comparat cu Festivalul de la Vilenica sau de la Struga. Un festival internaţional care să-şi cîştige renumele prin invitaţi, prin prestigiul premiului pe care îl oferă, dar şi prin seriozitatea colocviului şi varietatea lecturilor de poezie.
Festivalul a fost pus de la început sub egida lui Ovidius? S-a pus problema să se facă şi-n altă parte decît la Neptun?
Da, Ovidius a fost emblema festivalului, de unde şi numele Marelui Premiu. Cît despre Neptun, existînd acolo Casa Scriitorilor „Zaharia Stancu“, firesc a fost principala opţiune.
Cum au fost aleşi scriitorii participanţi? S-a pus problema unui procent, să zicem 50% români – 50% străini?
La primele două ediţii, lista a fost deschisă pînă aproape de luna septembrie, de unde şi numărul mare de participanţi. Intenţia a fost şi este de a avea 50% români şi 50% străini. Practic, balanţa înclină fie de-o parte, fie de alta.
Lista deschisă presupunea doar invitaţii sau şi... autoinvitaţii?
Cînd eu am intrat în proiect, multe invitaţii fuseseră deja trimise – nu ştiu cîţi erau „autoinvitaţi“. Dar am continuat să trimitem invitaţii şi să primim răspunsuri pînă tîrziu în august. Nu exista principiul locurilor limitate.
Iniţial, înţeleg, festivalul a presupus o simplă invitaţie.
Ideea de a le cere invitaţilor biografii şi texte, care să rămînă şi ca „document“ al festivalului, mi-a venit pe parcursul pregătirii primei ediţii. Le-am cerut participanţilor date personale şi fragmente, le-am dat la redactat şi la tradus; aşa ne-am format echipa de colaboratori/traducători. Le mulţumesc tuturor – nu-s mulţi, dar sînt foarte buni.
Ioana Ieronim a prezentat toate serile de poezie, exceptînd-o pe cea din 2011?
Din al doilea an, da, împreună cu Denisa Comănescu. Apoi, parcă din 2005, singură. În primul an a fost o „formulă“ confuză, dacă pot spune aşa. Eugen Uricaru spunea ceva, Ioan Flora mai adăuga ceva, eu traduceam. N-a existat un prezentator oficial.
Ce s-a schimbat la a doua ediţie?
În primul rînd, am solicitat invitaţilor textele de la bun început. Apoi, prezentarea poeţilor. Un cadru mai organizat pentru lecturi. Iar la colocviu – sugerarea unor direcţii de abordare a temei. Formula de colocviu fusese gîndită ca o posibilitate pentru fiecare să intervină cu un punct de vedere.
Cînd au apărut antologiile festivalului?
În formă tipărită, tot de la a doua ediţie.
În ce tiraj?
Numai pentru festival. Cu puţin mai multe exemplare decît numărul participanţilor. 150-200 de exemplare.
De unde veneau banii?
Nu ştiu. Eugen Uricaru ne spunea aşa: avem bani, facem ediţia. Sau începeam pregătirile şi aflam pe parcurs că putem face şi asta, şi asta, şi asta.
S-a pus problema să participe şi invitaţi contra cost?
În sensul de taxă de participare? Nu. Dar au fost cazuri în care unii au venit pe cont propriu, plătindu-şi cazarea şi masa.
Ce li se deconta invitaţilor?
De la bun început, sejurul integral pentru toţi şi transportul intern pentru participanţii din ţară. Au fost ediţii la care s-a plătit integral transportul internaţional. Cînd am cumpărat noi biletele, ne-am pomenit în situaţia ca unii să nu mai vină şi n-am mai recuperat banii. Aşa că am hotărît să decontăm costurile la sosirea în Bucureşti. Din 2007, decontul s-a făcut doar pînă la o anumită sumă.
În acest moment care e procedura?
Din 2010, plătim transportul internaţional doar scriitorilor veniţi prin colaborarea cu Festivalul de la Maghar (la reciprocitate), premianţilor şi participanţilor din filiala de la Chişinău. În rest, fiecare îşi plăteşte drumul.
10 ani presupun un bilanţ. Cum ar arăta?
Un festival de anvergură, care, în timp, şi-a cîştigat prestigiul. Un mijloc de a iniţia sau consolida relaţii şi contacte între scriitorii români şi străini de diferite vîrste şi orientări, de a face literatura română cunoscută peste hotare. Un asemenea proiect nu se poate impune de la început ca un reper pe o hartă culturală a ţării, a Europei, a lumii. Are nevoie de tradiţie, de consolidarea elementelor pe care le valorifică, de participanţi valoroşi, de premianţi de prestigiu, de un nivel ridicat al lecturilor şi al contribuţiilor la colocvii, de seriozitate organizatorică. Unii spun că nu e suficient ceea ce se face. Eu însă cred că, după 10 ani, festivalul a reuşit să se impună şi poate fi continuat fără teama de a eşua. Evident, trebuie să fii consecvent cu ceea ce ai făcut şi să valorifici sugestiile şi criticile.
Cum e văzut festivalul în afară?
Este bine văzut. Mărturie stă faptul că avem solicitări din partea scriitorilor străini de a participa, că aceia care au fost vor să revină. Un scop al festivalului este şi acela de a păstra contactul cu numele importante. Nu-i inviţi o dată şi gata. Chiar dacă nu am dovada palpabilă (corespondenţa pe e-mail), ştiu foarte limpede că s-au creat multe relaţii prin Festivalul de la Neptun. Scriitori români au mers la alte festivaluri, au circulat traduceri, au apărut antologii în străinătate. Că există nemulţumiri... există, ca peste tot. Despre orice festival se poate spune ceva negativ, dacă ţii neapărat.
Dovezi internaţionale palpabile există?
Din ceea ce ştiu foarte clar este că atunci cînd a fost premiat Joey Goebel s-a făcut mare publicitate festivalului în SUA şi în Germania (unde Goebel are foarte mulţi fani). Acelaşi lucru şi cînd a cîştigat Madeleine Thien. Apoi, antologiile de traduceri din poezia română, unde sînt incluşi poeţi care au participat la festival. Oricum, dovada cea mai palpabilă e prezenţa marilor nume, care n-ar participa chiar oriunde. Lista laureaţilor constituie o garanţie a valorii festivalului. Aproape sigur, unii dintre laureaţii premiilor nu ar fi răspuns invitaţiei, dacă nu ar fi avut cunoştinţă de predecesorii lor. Milan Kundera nu acceptă de douăzeci de ani nici un premiu! Dar a văzut lista.
Două Premii Nobel...
Pe Pamuk îl invitasem de două ori înainte să ia Nobelul. N-a venit din pricina situaţiei lui speciale. După Nobel, a venit şi l-am avut la Neptun, cu pază SPP-istă cu tot. Llosa a venit înainte să obţină Nobelul. O monitorizare a presei internaţionale, ceea ce s-a scris despre festival, mărturisesc că nu am.
Înţeleg că au existat şi transmisii live făcute nu doar de Radio România, ci şi de Radio Deutsche Welle. Ce parteneri aţi avut în acest timp (edituri, centre culturale, parteneri media importanţi)?
Editurile Humanitas, Leda – Grupul Editorial Corint, Rao, Curtea veche, Paralela 45, Institutul Cultural Român, Centrul Cultural Polonez, British Council, Ambasada Israel în România, România literară, Noua Literatură, Ramuri, Luceafărul de dimineaţă, TVR Cultural.
Festivalul de la Neptun nu este o instituţie în sine, ci un program al Uniunii Scriitorilor din România. Avem relaţii de parteneriat cu instituţii similare din alte ţări. Prin acestea, cerem relaţii. Avem un parteneriat cu Festivalul de la Maghar. Festivalurile de la Vilenica şi Struga, bunăoară, sînt instituţii de sine stătătoare, cu anumite reguli de funcţionare şi colaborare. Comitetul de organizare de la Vilenica a cerut de cîteva ori ajutorul Departamentului de Externe al USR ca să ia legătura cu unii sau alţii dintre invitaţii români. Anul acesta, am primit invitaţie din partea Festivalului de la Vilenica de a participa la un proiect comun cu Festivalul Internaţional Cúirt din Irlanda şi cu Serile de Poezie de la Struga şi, fireşte, i-am dat curs. Mi se pare un semn foarte bun ca un festival cu tradiţie de 29 de ani, precum cel de la Vilenica (al cărui laureat în 2011 e Mircea Cărtărescu), să ne propună un parteneriat. Cum se va concretiza, vom vedea.
Festivalul va rămîne anual?
Aşa dorim. Bineînţeles, dacă vom avea fonduri.
Există voci care afirmă că ar fi mai bine, decît să se dea un premiu de 10.000 de euro şi altul de 5.000 de euro unor scriitori străini, dacă s-ar face loc pentru onorarii de lectură pentru scriitorii români.
Pentru scriitorii români din ţară există premii oferite de USR (printre cele mai consistente financiar din ţară), de filiale, de festivaluri naţionale, de reviste, de fundaţii etc. Festivalul Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură“ este conceput pe o anumită structură, în cadrul căreia premiile nu se acordă scriitorilor din România. Şi alte festivaluri internaţionale au această regulă. Nu se premiază scriitori din ţara organizatoare. În plus, banii pentru premii au venit, pînă acum, de la MCPN (Marele Premiu Ovidius) şi de la Primăria Mangalia sau de la Primăria Sectorului 2 (Premiul Festivalului).
Aveţi o impresionantă bază de date, o arhivă foto făcută de-a lungul timpului de Ion Cucu şi de Mihai Cucu. De ce nu există un site?
Avem baza de date şi arhiva, n-am avut răgaz pentru site. Sîntem o echipă mică – nu vorbesc de colaboratorii externi, solicitaţi în special pentru traduceri şi retroversiuni sau pentru probleme punctuale. Gabriela Vişan, Iulia Macarie, eu. Poate reuşim anul acesta.
Cum a apărut ideea Premiului pentru un tînăr scriitor?
Premiul Festivalului n-a fost bine definit de la bun început. Bunăoară, de ce Salamun ar fi mai puţin important decît Oz? De ce unul să ia 5.000 de euro, şi celălalt, 10.000?
Ce deosebea Marele Premiu de Premiul Festivalului? Doar valoarea financiară şi faptul că unul era acordat de Ministerul Culturii şi altul de Primăria Mangalia?
Asta a fost o întrebare pe care i-am pus-o şi eu lui Eugen Uricaru. Nicolae Manolescu a preluat, în 2005, această formulă, după care, în 2008, a hotărît să dăm premiul unui tînăr scriitor – şi ca vîrstă, şi la început de carieră. Cu condiţia să fi fost tradus în limba română.
Cum se jurizează?
Juriul face cîteva nominalizări pentru Marele Premiu Ovidius. Pentru Premiul Festivalului, consultăm editurile, apoi trimitem membrilor juriului propunerile însoţite de dosare de presă. Demersurile se fac din timp, pentru a fi siguri că nominalizaţii sau viitorii laureaţi acceptă premiile şi pot veni.
L-a refuzat cineva pînă acum?
Umberto Eco. În 2006, ne-a scris, ne-a mulţumit, dar ne-a spus că nu mai acceptă premii.
Şi, dintre marii cîştigători, în afară de Kundera, a lipsit cineva?
Nu. După ce i-am trimis invitaţia în care se specifica şi faptul că el este laureatul ales de juriu, Kundera a trimis o scrisoare prin care ne-a mulţumit, regretînd că nu poate fi prezent, şi a acceptat premiul donîndu-l Editurii Humanitas. De douăzeci de ani, trăieşte izolat, nu are telefon, nici e-mail. Poate fi contactat doar prin editorul lui, Gallimard. A refuzat, în tot acest timp, premiile şi invitaţiile de orice natură. Pentru noi, a fost o surpriză plăcută că a răspuns invitaţiei şi a vorbit la telefon cu Nicolae Manolescu, ca şi faptul că s-a putut avea un schimb de scrisori cu el.
Cu siguranţă, nu este formula ideală, sînt lucruri ce pot fi îmbunătăţite, dar a spune că nu ai nevoie de un festival internaţional şi că aceste contacte nu sînt utile scriitorilor români, literaturii române, mi se pare o greşeală. Poate că e o frică de a te confrunta cu cei care contează. Nu poţi să rămîi legat de glie şi să n-ai legături cu lumea. Este foarte simplu să spui: nu mă interesează, stau în ciorba mea. Trebuie să ieşi cumva. Poate exista o discuţie dacă îl mai facem sau nu-l mai facem, dar exclusiv în funcţie de fonduri. Dar nu-l poţi ignora. N-avem structura de festival boem şi asta poate îi deranjează pe unii. Mulţi sînt de părere că o zi în plus, de turism, ar fi binevenită – aşa cum a fost la primele ediţii. Deocamdată, am renunţat la ziua în plus din motive financiare. Din aceleaşi motive am redus şi formatul – număr de persoane participante (alt motiv de nemulţumire!), număr de zile. Avem o problemă: ni se pare normal ca participanţii români să vorbească măcar o limbă străină. Altfel, ce contacte se pot face? Din păcate, unii dintre doritori vorbesc numai limba română.
Aţi invitat şi scriitori nemembri USR?
Da. Andrei Bodiu (acum trei ani), Sorin Gherguţ, Florin Bican (care, de doi ani, aduce cu el echipa de traducători a ICR-ului, pe banii lor).
Cine face selecţia participanţilor?
Pentru invitaţii străini, avem lista celor care au venit – unii revin. Apoi, folosim volumele de referinţă ale altor festivaluri – le primim prin diferite relaţii. Primim propuneri de la edituri, de la foşti participanţi, de la cei care au fost la seminarul de literatură britanică de la Cambridge sau la alte festivaluri internaţionale. Sînt şi nume descoperite întîmplător, nume pe care le căutăm şi nume pe care le aflăm din presă.
La o trecere în revistă a invitaţilor, mi se pare că nu există scriitor român important (fără probleme medicale) din ţară care să nu fi fost prezent sau măcar invitat. Mă înşel?
Aş spune că nu te înşeli. Pe parcursul celor zece ediţii, au participat – cel puţin o dată – peste 200 de scriitori din toate filialele USR, din toate generaţiile, din toate sferele scrisului. Mulţi alţii au fost invitaţi, dar n-au participat din varii motive. La ambele categorii, îi adăugăm pe scriitorii români din străinătate.
Aţi invitat şi agenţi literari din afară care să medieze contracte/traduceri pentru autorii români?
Agenţi literari, nu. Dar reprezentanţi ai unor edituri, publicaţii literare, festivaluri străine, da. Volumele de texte literare pe care le pregătim la fiecare ediţie sînt o poartă deschisă spre cunoaşterea scriitorilor români şi a creaţiilor lor. Cît priveşte posibilele contracte, acestea se încheie, după ştiinţa mea, în alte condiţii.
S-a renunţat la premiul pentru edituri?
Nu s-a renunţat. Ca şi premiile pentru traducători din literatura română, premiul pentru edituri străine care publică literatură română în traduceri se acordă în parteneriat cu ICR. E un premiu care „s-a ivit pe parcurs“, după 2005, de cînd am început parteneriatul cu Institutul. Îl vom repeta ori de cîte ori tema colocviului o va cere sau vom avea traducători importanţi. Anul acesta, bunăoară, traducătorii invitaţi n-au putut veni. Dar, pentru ediţia din 2012, vrem să-l pregătim din timp, împreună cu ICR.
Tema colocviului din acest an a fost exilul. Cum aţi fixat participanţii?
Fiind vorba despre exil, am trimis invitaţii unor scriitori străini despre care ştiam că trăiesc şi scriu în alte ţări decît ţara natală. Sau care sînt preocupaţi de varii forme ale exilului. Am trimis şi scriitorilor români aflaţi în străinătate de mai de mult sau de mai curînd. Şi foarte mulţi au participat. Ca şi în alţi ani, de altfel. I-am invitat şi pe Paul Goma, Norman Manea şi Herta Müller. Singurul care ne-a răspuns şi care s-a scuzat că nu poate veni din motive de sănătate a fost Norman Manea. De la ceilalţi n-am primit nici un răspuns. Ştiu că se spune în presă că Norman Manea, Paul Goma şi Herta Müller n-au fost invitaţi niciodată. E fals. Norman Manea s-a scuzat şi altă dată cînd l-am invitat. Paul Goma n-a răspuns nici înainte. Pe Herta Müller am invitat-o încă înainte să ia Nobelul. Nu a răspuns nici atunci.
O problemă reală ţine de public. În afara invitaţilor, nu prea se-nghesuie lumea. Cum rămîne cu publicul (chiar local)?
De la filiala din Constanţa au fost „delegaţi“ şi invitaţi în fiecare an, şi la lecturile de poezie. Publicul local a fost mai numeros cînd lecturile au avut loc la Hotel President din Mangalia sau la Universitatea din Constanţa. Trebuie spus că festivalul nostru are în vedere în primul rînd contactele dintre scriitorii români şi cei străini, precum şi popularizarea literaturii române peste hotare, eventual, traducerea unor opere. În ce priveşte publicul, el este binevenit, dar nu putem noi stabili numărul participanţilor din public, nici calitatea lor. Cînd am organizat lecturile la Constanţa, în sală au fost foarte mulţi studenţi. De la ediţia a VI-a, am schimbat luna de desfăşurare din septembrie în iunie, tocmai pentru a conta pe participarea studenţilor şi a profesorilor. Ce-i opreşte să vină la Neptun? Popularizare noi facem. La Neptun, anul acesta, au venit elevi şi profesorii lor. Din păcate, nu putem sta la mîna altor instituţii în afară de USR.
Interviu realizat de un cristian
Palmaresul Festivalului „Zile Şi Nopţi de literatură“
Prima ediţie, 19-24 septembrie 2002
- 123 de participanţi din 28 de ţări
- Marele Premiu Ovidius (10.000 USD): Jorge Semprún (Spania)
- Premiul Festivalului: Alain Robbe-Grillet (Franţa)
- Tema colocviului: „Inter arma silent musae“
Ediţia a II-a, 18-24 septembrie 2003
- 101 participanţi din 25 de ţări
- Marele Premiu Ovidius (10.000 USD): António Lobo Antunes (Portugalia)
- Premiul Festivalului (5.000 USD): Ismail Kadare (Albania)
- Tema colocviului: „Eu, celălalt“
- Juriul Premiului Ovidius: Gabriel Dimisianu, Mircea Martin, Marin Mincu, Ion Pop, Cornel Ungureanu
Ediţia a III-a, 17-23 septembrie 2004
- 136 de participanţi din 25 de ţări
- Tema colocviului: „Singuri în satul global“
- Marele Premiu Ovidius (10.000 USD): Amos Oz (Israel)
- Premiul Festivalului (5.000 USD): Tomaz Salamun (Slovenia)
- Juriul Festivalului: Mircea Martin, Gabriel Dimisianu, Marin Mincu, Ion Pop, Cornel Ungureanu
Ediţia a IV-a, 15-21 septembrie 2005
- 70 de participanţi din 21 de ţări
- Marele Premiu Ovidius (10.000 euro): Mario Vargas Llosa (Peru)
- Premiul Festivalului (5.000 euro): Cengiz Bektaş (Turcia)
- Tema colocviului: „Eu scriu. Cine mă citeşte?“
- Juriul Premiului Ovidius: Mircea Martin, Gabriel Dimisianu, Ion Pop
Ediţia a V-a, 15-19 septembrie 2006
- 100 de participanţi din 22 de ţări
- Tema colocviului: „Şansa literaturilor mici. Ce şi cum se traduce? Ce şi cum se promovează în domeniul literaturii?“
- Marele Premiu Ovidius: Andrei Codrescu (SUA)
- Juriul Festivalului: Ioana Ieronim, Mircea Martin, Ion Pop, Alexandru Al. Şahighian, Mihai Zamfir
Ediţia a VI-a, 8-12 iunie 2007
- 69 de participanţi din 23 de ţări
- Tema Colocviului: „Aşteptările europene faţă de literatura ţărilor recent aderate la Uniunea Europeană“
- Juriul Festivalului: Nicolae Manolescu, Tania Radu şi Gabriel Dimisianu
- Marele Premiu Ovidius: Evgheni Evtuşenko (Rusia)
- Premiul Festivalului: George Szirtes (Marea Britanie)
Ediţia a VII-a, 7-11 iunie 2008
- 80 de participanţi din 25 de ţări
- Tema colocviului: „Viitorul literaturii, literatura viitorului“
- Marele Premiu Ovidius: Orhan Pamuk (Turcia)
- Premiul pentru un tînăr scriitor: Irina Denezhkina (Rusia)
- Juriul Festivalului: Nicolae Manolescu, Ioana Pârvulescu, Alex. Ştefănescu
Ediţia a VIII-a, 11-16 iunie 2009
- 58 de participanţi din 16 ţări
- Tema colocviului: „Literatura şi politicul – cît respectăm, cît criticăm“
- Marele Premiu Ovidius: Péter Esterházy (Ungaria)
- Premiul pentru un tînăr scriitor: Joey Goebel (SUA)
- Juriul Festivalului: Nicolae Manolescu, G. Dimisianu, Gabriel Chifu
Ediţia a IX-a, 5-9 iunie 2010
- 70 de participanţi din 20 de ţări
- Tema colocviului: „Mărirea şi decăderea personajului în ficţiunea literară“
- Marele Premiu Ovidius: Jean d’Ormesson (Franţa)
- Premiul pentru un tînăr scriitor: Madeleine Thien (Canada)
- Juriul Festivalului: Nicolae Manolescu, Gabriel Dimisianu, Gabriel Chifu
Ediţia a X-a, 10-13 iunie 2011
- 70 de participanţi din 16 ţări
- Tema colocviului: „Literatura fără frontiere – exil – exil interior – exil în propria limbă“
- Marele Premiu Ovidius: Milan Kundera (Franţa)
- Premiul pentru un tînăr scriitor: Ognien Spahic (Muntenegru)
- Juriul: Nicolae Manolescu, G. Dimisianu, Gabriel Chifu
Premii acordate de ICR:
Premiul pentru traduceri din literatura română:
Alain Paruit (Franţa, 2006)
Marco Cugno (Italia, 2007)
Joaquín Garrigós (Spania, 2007)
Sean Cotter (SUA, 2009)
Kiril Kovaldji (Rusia, 2009)
Omar Lara (Chile, 2009)
Premiul pentru editarea şi promovarea literaturii române în lume:
Editions Gallimard (Franţa, 2006)
Suhrkamp Verlag (Germania, 2007)