Cei “33 + 1” poeţi prezenţi în această carte, subsumaţi de noi categoriei estetice şi generaţionale de epigoni (nu atât cei născuţi, etimologic vorbind, după modele) se numără printre cei care au reelaborat ideile şi stilul unor predecesori celebri din poezia română modernă. Epigonii probează nu numai asimilarea deconstructivă a marii stagiuni poetice interbelice, ci şi a meteorilor Virgil Mazilescu, Petre Soica, Cezar Ivănescu, Marin Sorescu, Cezar Baltag, Mircea Ivănescu, Mihai Ursachi etc., in siajul cărora continuă să ne uimească gheizerele ludice, intertextuale, subversive semnalate de Radu G. Ţeposu în a sa “istorie tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă”.
O probă de continuitate, aşadar, dar şi de ruptură, despărţire, disociere în sensul propriei construcţii, a originalităţii (imaginar, viziune asupra lumii, prozodie etc).
Protagoniştii acestei cărţi s-au înscris mai mult sau mai puţin pe turnanta europeană postmodernă, anunţând crepusculul protagonismului liric, al conotaţiei metaforice, denunţând visul poetic (frecvent încă la plutonul neoromanticilor), totul fiind înlocuit de dictatul ludic, erotic, mediatic, epico-dramatic, de prozopoemul din care nu lipsesc parodia, farsa, violul lingvistic (agrementat cu parfum gotic sau miroase balcanice), mesajele nostradamice, insertul livresc, sarcasmul, inventarul semantic delirant, derapajele spre farsa tragicomica sau panerotică ca reflex al relativismului şi anomiei globalizante.
Din cele cinci capitole ale cărţii, unul întreg “Pelerin între lumi” este consacrat lui Gellu Naum, părintele suprarealismului în poezia noastră. În rest, 31 de poeţi sunt prezentaţi în grupuri alcătuite mai mult tematic decât după criteriul de generaţie: Miron Kiropol, C.D. Zeletin, Ion Horea, Aurel Rău, Lidia Stăniloaie, Nicolae Stoie incluşi, de pildă, într-un capitol.
http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=105130