În ultimii zece ani, Capitala a pierdut 11 filiale. Şi nu din cauza lipsei de cititori, ci a retrocedărilor de sedii. Numărul de utilizatori este cam acelaşi ca în 2000, dar scăderea populaţiei ameninţă puternic existenţa bibliotecilor.
Şi asta cu toate că, la fel ca şi transportul, şcoala sau spitalul, biblioteca este, mai întâi de toate, un serviciu public, gratuit.
“Există o falsă percepţie despre biblioteca publică. La o astfel de instituţie se vine în primul rând pentru informare, cercetare şi documentare, pe ultimul plan aflându-se cititul de plăcere. Aşa a fost de la începuturile bibliotecii publice, numai că, în România, regimurile totalitare au expediat această instituţie în rândul instituţiilor de cultură, deturnând-o practic de la misiunea ei milenară.
Biblioteca publică e mult mai mult decât o instituţie culturală, fiind singura instituţie comunitară abilitată cu furnizarea şi asigurarea accesului liber la informare pentru toţi membrii comunităţii ”, ne-a povestit Sergiu Găbureac, şeful biroului de relaţii publice din cadrul Bibliotecii Municipale „Mihail Sadoveanu”.
36 de filiale la un milion de locuitori
În ciuda acestui fapt, în Bucureşti sunt doar 36 de filiale. În urmă cu zece ani, numărul lor se ridica la 47, iar în prezent ar mai fi nevoie de aproximativ alte 40 de biblioteci de cartier.
Miile de volume stau în grija a mai puţin de 200 de angajaţi, număr mult sub cel din standardele UE în domeniu.
Problema este cu atât mai gravă cu cât până la 80% dintre cei care calcă pragul unei astfel de unităţi sunt elevi şi studenţi.
Fără calculatoare şi săli de lectură
Nici cele care sunt nu îndeplinesc standardele de funcţionare. Nu au calculatoare, săli de lectură sau destul spaţiu pentru cititori.
„E jale, aşa cum jale e şi cu sistemul de învăţământ sau cu alţi doi factori civilizatori ai comunităţii locale: medicul de familie sau poliţistul comunitar. Singura instituţie civilizatoare care mai mişcă, în România, e biserica. În rest, involuţie”, se plânge bibliotecarul public.
Spre deosebire de profesori, care, nemulţumiţi de salarii, ies periodic în stradă, bibliotecarii nu îşi arată prea des nemulţumirea, deşi veniturile sunt şi mai mici decât cele ale dascălilor. Legea unică a salarizării ar urma să mai taie până la câteva sute de lei din venit.
În România cu salariu de 600 de lei sau în Spania cu 2.000 de euro
În funcţie de studii, vechime şi funcţie, la sfârşit de lună, un bibliotecar pleacă acasă cu o sumă cuprinsă între 600 şi maximum 2.400 de lei. Ceva mai norocoşi sunt colegii lor care au ales să-şi facă meseria în Spania sau Italia.
“La Madrid, unde avem, în cadrul Bibliotecii Publice Madrid, patru filiale pentru românii noştri, toţi salariaţii primăriei pleacă cu baza de la acelaşi salariu, indiferent că e tânăr, că-i în vârstă Angajaţii cu studii superioare au dublul salariului mediu pe economie (n.r. care în Spania se ridică la aproximativ 2.000 de euro). Cei cu studii medii sunt angajaţi la nivelul salariului mediu pe economie”, ne-a mai spus Sergiu Găbureac.
Fără presă în filiale
Bibliotecilor li s-au tăiat banii pentru abonamentele de presă. În urmă cu câțiva ani, acest lucru era de neimaginat. Chiar și în criză, nicăieri în UE nu s-a luat o astfel de măsură. A rămas presa online, numai că filialele sunt dotate cu cel mult două computere.
Tot din cauza crizei, în weekend este pus lacătul pe uşile bibliotecilor.
“Şi aici tot despre bani e vorba. Sâmbăta şi duminica, peste tot în Europa sunt alte condiţii de salarizare. Într-un viitor apropiat s-ar putea să revenim la programul nostru. Noi ne dorim acest lucru. De fapt, orice instituţie publică din România ar trebui să fie deschisă cel puţin două-trei ore peste programul general al comunităţii. Este o directivă europeană. Asta înseamnă să fii în slujba membrilor comunităţii”, ne explică bibliotecarul.
13 Apr 2010, Andreea Stefan