Treceți la conținutul principal

Piaţa cărţilor învie de două ori pe an, la Bookfest şi Gaudeamus

Să zicem că trăiţi într-o societare distopică şi că, de-a lungul unui an sunteţi condamnat la un trai vegetativ timp de 355 de zile şi că ieşiţi la aer şi soare şi iarbă verde doar 10 zile pe an, în două runde, la sfârşitul primăverii şi la un moment dat în toamnă.
Puţin soare, puţin aer şi mai puţină iarbă verde şi pe urmă, din nou, capul la cutie timp de luni bune.
 
Este ceea ce trăieşte de o bună bucată de vreme piaţa cărţilor din România, condamnată să fie, cum altfel, una dintre cele mai mici din Europa, raportată la numărul locuitorilor, şi care învie de două ori pe an, în mai şi în noiembrie, cu ocazia celor două mari târguri de carte organizate – Bookfest şi Gaudeamus. Cele două târguri cumulează vârfurile de vânzări pentru edituri, asigură cititorilor titlurile dorite, prilejuiesc cea mai mare parte a lansărilor de carte şi izbutesc să adune suficiente forţe şi manifestări încât să menţină piaţa de carte în viaţă.
 
continuarea articolului la mediafax.ro
scrisă de Dorin Oancea

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Drum lin prin lumină, Pavel Coruț!

     Astăzi s-a stins din viață, din motive (încă) necunoscute, scriitorul Pavel Coruț. Mai jos, câteva resurse sumare despre omul și scriitorul care a fost Pavel Coruț. https://ro.wikipedia.org/wiki/Pavel_Coru%C8%9B   <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/lWT_Z6VjhJ8" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

Cei mai inteligenti oameni de pe Pamant

Cei mai inteligenti oameni de pe Pamant nu sunt nici Carlos Slim, cel mai bogat din lume, si nici Bill Gates, creierul de la Microsoft. Un coreean, care ar putea trece drept "anonim", daca nu ar avea un IQ de peste 210, conduce topul celor mai destepti. Kim Ung Yong: Admis la universitate la 4 ani Nascut in 1962, este cel mai inteligent om din lume. A intrat in Cartea Recordurilor cu un IQ estimat la 210. La varsta de patru ani era capabil sa citeasca in japoneza, coreeana, germana si engleza. La cinci ani, rezolva ecuatii diferentiale si calcule cu integrale. Mai tarziu, invitat la o televiziune japoneza, si-a demonstrat fluenta in chineza, spaniola, vietnameza, tagalong, germana, engleza, japoneza si coreeana. La trei ani, cand alti copii sunt fascinati de cartile de colorat, Kim a fost invitat sa participe la cursurile de fizica ale Universitatii Hanyang, iar la sase ani isi petrecea timpul alaturi de savantii de la NASA. A lucrat aici pana in 1978, ca...