Treceți la conținutul principal

Scriitorii romani pot aplica pentru Rezidentele FILIT

Rezidente FILIT pentru scriitori romaniFestivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) dă startul înscrierilor în cadrul programului „Rezidențe FILIT pentru scriitori români”. Prin intermediul acestui program care încurajează creația contemporană, șase autori români vor beneficia de transport, găzduire timp de o lună, precum și de o sumă forfetară de 2.000 RON.

Rezidențele pentru scriitori au fost lansate anul trecut de Muzeul Național al Literaturii Române Iași, în colaborare cu Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu. Pe lângă sprijinirea concretă a creatorilor contempornani, programul vizează și promovarea unor locuri simbolice pentru literatura română, respectiv Iași și Ipotești.

„Mă bucur că am reușit să continuăm rezidențele pentru autori români, printre puținele la ora actuală în România. Cred că este foarte important să încurajăm și să răspândim această practică de susținere a scriitorilor, atât de populară în Europa occidentală. FILIT-ul are un concept complex, e un festival care de fapt se derulează pe întreg parcursul anului. Întâlnirile cu scriitori de top din toamnă și dialogurile cu publicul reprezintă doar o parte sa. Rezidențele pentru traducători și scriitori, precum și întâlnirile profesionale din cadrul atelierelor de traducere vin să completeze profilul FILIT. Rezultatele acestui concept se văd cu ochiul liber și sunt esențiale deopotrivă pentru promovarea patrimoniului și pentru cultura vie” a declarat Dan Lungu, director al Muzeului Național al Literaturii Române Iași.

Vor fi acordate 5 rezidenţe FILIT la Iaşi (Muzeul Național al Literaturii Române Iaşi) și 1 rezidenţă FILIT la Ipoteşti (Memorialul Ipoteşti, Botoşani). Fiecare rezidenţă se derulează pe o perioadă de 30 de zile, între 1 iulie – 31 octombrie 2016, într-un interval ales de către beneficiar.

Pentru înscriere, autorul/autoarea trebuie să pregătească următoarele:
1.    formular de înscriere, disponibil electronic pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro  sau la cerere, printr-un e-mail trimis la adresa muzeul.literaturii@gmail.com sau mesaj pe paginile de Facebook FILIT sau MNLR Iași;
2.    copie după cartea de identitate;
3.    numele proiectului de rezidență și o scurtă descriere (max. 2000 de semne);
4.    curriculum vitae.

Beneficiarul rezidenței are obligația de a scrie un text despre Iași sau Ipotești (min. 10.000 semne), precum și de a participa activ la unul dintre evenimentele culturale ale MNLR Iași pe perioada rezidenței. De asemenea, în momentul publicării, autorul trebuie să menționeze faptul că textul a fost scris cu sprijinul rezidenței FILIT pentru scriitori români.

Perioada de înscriere este 27 aprilie – 15 iunie 2016, iar dosarele se vor transmite în format electronic la adresa muzeul.literaturii@gmail.com . Persoană de contact: Daniela Ștefan (Iași, str. V. Pogor, nr. 4, 700110, tel.: +40  0232.410.340, +40 747.499.400)

de D.S.     HotNews.ro

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Casa Share, proiectul comunității online care schimbă vieți

Zeci de familii din România trăiesc în condiții inumane, fără căldură, lumină sau chiar fără mâncare. În multe județe din zona Moldovei (considerate județele cele mai sărace din țară) mii de copii își fac temele la lumina lumânării și dorm înghesuiți cu frații și surorile. Un ieșean s-a decis, din dorința de a face bine, să schimbe viața celor mai puțin fericiți. Bogdan Tănasă (foto) își dedică o bună parte din timp și resursele sale financiare pentru proiectul Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu patru ani. Persoanele inimoase care fac parte din comunitatea online salvează oamenii sărmani. Casa Share a fost modalitatea prin care 20 de familii – în total 110 copii – au început să trăiască altfel. Am stat de vorbă cu Bogdan Tănasă care mi-a povestit despre proiect, despre implicarea oamenilor, ceea ce-l motivează și despre cum arată acum viața celor pe care i-a ajutat. continuarea articolului la editiadedimineata.ro   scrisă de Manuela Dinu