Treceți la conținutul principal

Ghid pentru Gaudeamus 2015: ce să nu ratezi!

Astăzi la ora 10:00 se deschid oficial porțile celei de-a XXII-a ediții a Târgului Internațional Gaudeamus - Carte de învățătură 2015. Între 18 și 22 noiembrie vă așteaptă în Pavilionul Central Romexpo toată floarea cea vestită a editurilor românești și chiar mai mult de atât.
Pentru că uneori toate minunățiile de la târg pot fi copleșitoare, am pregătit un mic ghid de supraviețuire pentru cititorul pasionat, cu cele mai bune apariții ale acestei ediții de Gaudeamus.


Editura Polirom

Cu toții așteptăm a doua carte a scriitoarei Harper Lee, venită la douăzeci de ani după „Să ucizi o pasăre cântătoare”, Du-te și pune un străjer se va afla pe rafturile Editurii Polirom la Gaudeamus 2015.

Salman Rushdie revine cu Doi ani, opt luni și douăzeci și opt de nopți, un basm contemporan în stilul consacratal scriitorului. Opere V. Crepusculul civil de dimineață de Emil Brumaru este o minunată colecție de poezii împănată cu desene aparținând autorului în celebrul stil brumarian fermecător.
Doi ani opt luni si douazeci si opt de nopti-Rushdie-a (2)andrei-tarkovski---sculptand-in-timp_c1

Editura Nemira

Doi autori români, Marian Truță și Dănuț Ungureanu ne oferă romanul Mineral, iar cei care preferă literatura străină pot alege Recviem de Lauren Oliver, al treilea volum al trilogiei Delirium, și Războiul etern de Joe Haldeman, o carte despre un război desfășurat în spațiu și despre relativitatea  timpului.

Celor pasionați de film li s-a pregătit un volum ispititor de Andrei Tarkovski, Sculptând în timp. Și tot la Gaudeamsu va fi lansat Almanahul Anticipația 2016

FC_Millenium_4_F1.inddtovarasul-baron-o-calatorie-in-lumea-pe-cale-de-disparitie-a-aristocratiei-transilvanene_1_fullsize

Editura Trei

Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii seriei Millennium pentru că la târg vor putea pune mâna pe Millennium 4. Prizonieră în pânza de păianjen de David Lagercrantz, cel care continuă opera lui Stieg Larsson.

Prietena mea genială de Elena Ferrante spune povestea a două prietene care cresc în anii 50, într-un Napoli cenușiu. Viața și relația lor se transformă la fel cum se întâmplă și cu orașul, dar și cu societatea italiană.

Pasionaților de istorie li se pregătește un festin în volumul Discursuri care au schimbat lumea de S.S. Montefiore, care, așa cum spune și titlul, reunește discursurile marcante le omenirii.


Cronica vietii meleSolenoid

Editura Corint

La standul Eediturii Corint veți găsi o oferă bogată pentru cei interesați de istorie și actualitate: Siria. De ce s-a înșelat Occidentul de Frederic Pichon sau Singur în Damasc. Viața și moartea spionului israelian Eli Cohen de Samuel Segev.

Dar și Tovarășul baron de Jaap Scholten, carte publicată în colecția Istorie cu blazon; pe autorul care a adunat minunatele povești ale aristocrației transilvănene îl puteți întâlni chiar la târg.

Și ultima, dar nu cea din urmă... Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supravieţuitorilor de Svetlana Aleksievici, câștigătoarea Premiul NOBEL pentru Literatură 2015.

AlexStefanescu-Luceafarul-C1Contagios

Editura Humanitas

La Gaudeamus ne așteaptă pleiada autorilor Humanitas: Mircea Cărtărescu cu Solenoid, Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu cu Dialoguri de duminică și o carte minunată editată de Ioana Pârvulescu care reamintește cu umor absurdul unor situații trecute - Și eu am trăit în comunism.

Cartea simțurilor de Dan C Mihăilescu (editor), dar și România în 7 gesturi de Radu Paraschivescu și Pisicoteca lui Moș Parsu de T.S. Eliot.

Mențiune specială pentru acest târg: 11 autori Humanitas citesc cele mai frumoase pagini pe un audiobook.
cartea cu scoarte de argint ferecateCL14 O cale ingusta spre nordul indepartat, de Richard Flanagan

Humanitas Fiction:

Vine cu un nou roman de Eric-Emmanuel Schmitt, Femeia în fața oglinzii, dar și cu biografia lui Bob Dylan, Cronica vieții mele.

Vă îndemn să căutați și Omul de ianuarie de David Mitchell, roman comparat cu De veghe în lanul de secară, Pierdutul paradis de Cees Noteboom, o poveste despre iubire și regăsire, și Lotte la Weimar de Thomas Mann, roman de ficțiune istorică  care pune în centru figura lui Goethe.
Dialoguri de duminicaAl_treilea_cimpanzeu-C1

Editura Publica

Aduce cărți noi și  practice cum sunt Elon Musk. Tesla, SpaceX și misiunea construirii unui viitor fantastic de jurnalistul Ashlee Vance, care ne oferă o incursiune fără precendent în viața și cariera celui mai îndrăzneț om de afaceri din Silicon Valley.

Contagios. Cum se răspândesc ideile de Jonah Berger explică motivul pentru care anumite lucruri ne captivează.  Comportament inadecvat. Nașterea economiei comportamentale de Richard Thaler le arată cititorilor cum să ia decizii mai inteligente într-o lume din ce în ce mai încâlcită.

Expresul urban. 15 reguli urbane pentru a naviga în noua lume modelată de femei şi oraşe de Kjell Nordström și Per Schlingmann oferă instrumentele, perspectivele și ghidurile necesare pentru a naviga în noua realitate emergentă.

almanah_anticipatia_2016_siteCoperta Atlasul mondial al vinului

Editura All

La Gaudeamus va fi lansată seria Eminescu, poem cu poem, care va cuprinde întreaga operă poetică antumă a marelui poet analizată de Alex. Ștefănescu

Tot la standul All puteți găsi carte Al treilea cimpanzeu de Jared Diamond, o provocare la reflecție: ce anume ne diferențiază pe noi, oamenii, de restul speciilor?
in sangele tataluiComportament inadecvat_Publica

Editura Crux

Le dă întâlnire fanilor genurilor SF și fantasy cu patru titluri noi: Cartea cu scoarțe de argint, ferecate. Vol. 1: Delirul Încapsulat de Florin Pîtea, o aventură steampunk pe cât de palpitantă, pe atât de amuzantă, În sângele tatălui, primul volum al seriei Predestinare genetică de Ciprian Mitoceanu.

Nu ratați nici antologia fantasy Metamorfoze ce cuprinde texte puțin cunoscute publicului larg, semnate de clasici ai fantasticului, toate tratând, mai mult sau mai puțin subtil, tema licantropiei sau Pangeea, toamna de Răzvan T. Coloja, un roman al desprinderii, un manifest pentru sfidarea gravitației și pentru căutarea – chiar iresponsabilă – a drumului propriu.

OPERE V Brumaru-aPrietena_mea_geniala

Editura Litera

Vă atrage prin titluri precum Lupta mea. Cartea întâi: Moartea unui tată de Karl Ove Knausgard și O cale îngustă spre nordul îndepărtat de Richard Flanglan, ambele romane aclamate la nivel internațional.

Din categoria non-ficțiune vă  recomandăm De ce eșuează națiunile de Daron Agemoglu și James A. Robinson, care vorbesc despre ce duce la bunăstarea sau sărăcia unui popor, Psihologie. Idei fundamentale răspunde într-un limbaj accesibil unor întrebri de bază, sau Atlasul mondial al vinului de Hugh Johnson.

11 autori Humanitas citesc cele mai frumoase pagini audio

Editura Hecate

O editură proaspăt apărută v-a pregătit pentru Gaudeamus albumului Trupuri subversive de Margot Mifflin, o poveste minunat ilustrată a evoluției și semnificației tatuajelor și Împărtășirea lumii de Luce Irigaray, un volum în care una dintre marile personalităţi ale gândirii critice europene vorbește despre cum să ne reorganizăm coexistența cu celălalt.

Scris de

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Mike Yung, o voce extraordinară (artist al străzii, NY)

 <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/GrHfWKeTDEI?start=2" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe> <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/K-N8W3s2yYQ" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>