Treceți la conținutul principal

Ţara cu cei mai inteligenţi copii din lume

Image result for singaporean kidsSuccesul în plan academic înregistrat în această ţară a contribuit la creşterea economică, iar modul în care este conceput sistemul de învăţământ poate constitui oricând un model pentru celelalte ţări ale lumii.

Potrivit CNN, Singapore a fost declarată oficial ţara cu cei mai inteligenţi copii din lume, elevii şi studenţii cu rezultate excelente la învăţătură reprezentând regula, şi nu excepţia.

URMĂREŞTE VIDEO AICI!

“Singapore este un caz fascinant. Această ţară a fost un important port britanic înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Când britanici au părăsit-o şi şi-au închis baza militară de aici, Singapore era într-o situaţie foarte proastă. Însă, acum, ei au una dintre cele mai performante economii din lume. Au reuşit asta datorită educaţiei”, a declarat Marc Tucker, preşedintele Centrul Naţional pentru Educaţie şi Economie, din SUA.
Marc Tucker a explicat că secretul sistemului educaţional din Singapore este reprezentat de calitatea cadrelor didactice: “Profesorii sunt recrutaţi din rândul celor care au obţinut rezultate foarte bune în timpul liceului sau facultăţii”.

CNN notează că modul în care a fost conceput sistemul de învăţământ s-a schimbat la începutul anilor ’70, când economia a demonstrat că este nevoie de forţă de muncă inteligentă, pregătită să facă faţă noilor tehnologii. Astfel, s-a trecut de la un sistem în care învăţatul pe de rost era regula la unul care încurajează creativitatea elevului. 
“Şi-au pus întrebarea: Ce putem face astfel încât copiii noştri să aibă succes într-o economie a viitorului? Le-a fost clar, de la început, că economia mondială nu mai recompensează oamenii pentru ceea ce ştiu. Google ştie totul. Sunt recompensaţi oamenii care ştiu ce să facă cu ceea ce ştiu. Accentul pe aplicarea şi utilizarea creativă a cunoştinţelor reprezintă un aspect important, foarte important în Singapore şi în alte ţări asiatice”, a declarat Andreas Schleicher, director în cadrul Organizaţiei pentru Cooperarea şi Dezvoltarea Economică.
Un alt aspect important al sistemului de învăţământ din Singapore îl reprezintă începerea educaţiei la o vârstă foarte fragedă.
“Primii ani din viaţa unui copil sunt foarte importanţi.  Deci, atunci când copilul are încredere în el, acea încredere îl va ajuta în primii ani de şcoală. Nu ne dorim doar copii deştepţi, ci copii optimişti”, a declarat Diana Ong, educatoare la o grădiniţă din Singapore.
Andreas Schleicher a mai spus că educaţia copilului reprezintă o componentă importantă în cultura acestor ţări. “Totul pleacă de la resursele financiare. Prioritară este educaţia. În aceste ţări, părinţii şi bunicii îşi vor investi ultimele resurse, ultimii bani în educarea copiilor lor. Se vedea asta şi în politicile statului, educaţia este primordială. Acesta este viitorul”, a mai spus  Andreas Schleicher.

scrisă de Adelina Mitrache
sursa: presalibera.net

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Casa Share, proiectul comunității online care schimbă vieți

Zeci de familii din România trăiesc în condiții inumane, fără căldură, lumină sau chiar fără mâncare. În multe județe din zona Moldovei (considerate județele cele mai sărace din țară) mii de copii își fac temele la lumina lumânării și dorm înghesuiți cu frații și surorile. Un ieșean s-a decis, din dorința de a face bine, să schimbe viața celor mai puțin fericiți. Bogdan Tănasă (foto) își dedică o bună parte din timp și resursele sale financiare pentru proiectul Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu patru ani. Persoanele inimoase care fac parte din comunitatea online salvează oamenii sărmani. Casa Share a fost modalitatea prin care 20 de familii – în total 110 copii – au început să trăiască altfel. Am stat de vorbă cu Bogdan Tănasă care mi-a povestit despre proiect, despre implicarea oamenilor, ceea ce-l motivează și despre cum arată acum viața celor pe care i-a ajutat. continuarea articolului la editiadedimineata.ro   scrisă de Manuela Dinu