Treceți la conținutul principal

București: Expoziție organizată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la descifrarea limbii hitite de către Bedřich Hrozný

Image result for bedřich hrozný 
„Acum vei mânca pâine, apoi vei bea apă” –
Expoziție organizată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la descifrarea limbii hitite de către Bedřich Hrozný


Muzeul Național de Istorie a României, Centrul Ceh București și Ambasada Republicii Cehe în România organizează expoziția „Acum vei mânca pâine, apoi vei bea apă”, dedicată aniversării a 100 de ani de la descifrarea limbii hitite de către cunoscutul orientalist și arheolog ceh Bedřich Hrozný. Expoziția este deschisă între 14 octombrie și 29 noiembrie 2015, la Muzeul Național de Istorie a României.

Vernisajul va avea loc miercuri,  14 octombrie, cu începere de la ora 18:00, în prezența Excelenței Sale Domnul Vladimír Války, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Cehe în România, a domnului František Zachoval, directorul Centrului Ceh București și a domnului dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României. 

Expoziția constă în două părți: panouri despre viața și munca lui Bedřich Hrozný și instalația de sunet O constantă culturală, un continuum de limbaj: acum vei mânca pâine, apoi vei bea apă, realizată de artistul contemporan ceh Pavel Sterec.

„Expoziția subliniază abordarea intuitivă a lui Bedřich Hrozný în domeniul arheologiei, similară cu abordarea artiștilor de avangardă care au inventat  deconstruirea poveștilor. Instalația lui Pavel Sterec construiește o punte între știință și artă și arată influența uneia asupra celeilalte”, spune František Zachoval, directorul Centrului Ceh.

În urmă cu 100 de ani, pe 24 noiembrie 1915, orientalistul ceh Bedřich Hrozný anunța, în cadrul unei conferințe organizate pentru Societatea Germană de Orientalistică din Berlin, că a reușit să decodeze limba hitiților antici. Cel mai proeminent savant ceh, care s-a născut în Lysá nad Labem, a dat naștere unei noi discipline, cu numele de Hititologie. Hitiții sunt un popor care trăia pe teritoriul Asiei Mici din secolul XVIII până în secolul XII î.e.n. și limba pe care au folosit-o timp de aproape 1000 de ani este cea mai veche limbă indo-europeană înregistrată.

Expoziția conține biografia profesorului Hrozný și expedițiile sale arheologice. Textele sunt acompaniate de hărți și fotografii istorice, din locurile unde au fost făcute descoperirile arheologice.

Creația artistului ceh Pavel Sterec conține un eseu video și o instalație de sunet care pornește de la aspectele muncii lui Hrozný – considerate controversate în timpul vieții lui, în timp ce astăzi sunt văzute ca fiind curajoase și inovative, în special din punctul de vedere al abordării sale intuitive și asociative. Eseul video se bazează pe materialele de arhivă ale lui Bedřich Hrozný care se găsesc în Arhiva Națională de Film din Cehia.

***
Eveniment organizat de Centrul Ceh București în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României. Parteneri: Asociația Secular Umanistă din România, Fundația Dignitas, Compania Națională Aeroporturi București. Parteneri media: Asociația Redescoperă Istoria, Magazin Istoric, National Geographic, onlinegallery.ro, orașulvechi.ro, parentime.ro.

Expoziție despre viața și munca lui Bedřich Hrozný

O constantă culturală, un continuum de limbaj: acum vei mânca pâine, apoi vei bea apă. O instalație de Pavel Sterec

14 octombrie – 29 noiembrie 2015
Muzeul Național de Istorie a României
Vernisaj: 14 octombrie, 18:00
Mai multe informații găsiți la:

Centrul Ceh București
www.czech-it.ro/acum-vei-manca-paine-apoi-vei-bea-apa.html

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Casa Share, proiectul comunității online care schimbă vieți

Zeci de familii din România trăiesc în condiții inumane, fără căldură, lumină sau chiar fără mâncare. În multe județe din zona Moldovei (considerate județele cele mai sărace din țară) mii de copii își fac temele la lumina lumânării și dorm înghesuiți cu frații și surorile. Un ieșean s-a decis, din dorința de a face bine, să schimbe viața celor mai puțin fericiți. Bogdan Tănasă (foto) își dedică o bună parte din timp și resursele sale financiare pentru proiectul Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu patru ani. Persoanele inimoase care fac parte din comunitatea online salvează oamenii sărmani. Casa Share a fost modalitatea prin care 20 de familii – în total 110 copii – au început să trăiască altfel. Am stat de vorbă cu Bogdan Tănasă care mi-a povestit despre proiect, despre implicarea oamenilor, ceea ce-l motivează și despre cum arată acum viața celor pe care i-a ajutat. continuarea articolului la editiadedimineata.ro   scrisă de Manuela Dinu