Românul care a renunţat la o carieră de vis şi s-a dus să mediteze în India. Povestea lui Sega

Image result for octavian segărceanu (sega)În anul 2008, Octavian Segărceanu (Sega) era unul dintre personajele-cheie din industria publicitară românească. Avea un salariu foarte bun şi o carieră de invidiat, conducea un SUV şi câştigase premii de advertising. A renunţat însă la toate pentru a călători în India, pentru a se găsi pe sine. A transpus experienţele trăite acolo în cartea "Un roman de aventuri spirituale în India", publicată de Editura Humanitas. Romanul va fi lansat sâmbătă, 2 iunie, la Bookfest (standul Humanitas), de la ora 19:30.

În 2008, Octavian Segărceanu (Sega) lucra în cea mai râvnită industrie de atunci pentru tineri, publicitatea. În 11 ani de zile, trecuse de la poziţia de copywriter la cea de Group Creative Director la McCann Erickson România şi la cea de regizor de spoturi publicitare.

Pe măsură ce anii au trecut, şi-a dat însă seama că publicitatea era de fapt un drog de care devenise dependent. Şi-a dat seama că trăia într-o "imensă minicună", că în tot acest timp confundase efemerul cu eternul. Aşa că a decis să renunţe la funcţia pe care o avea la McCann Erickson şi să călătorească în India.

Plănuise iniţial să stea acolo doar trei luni, însă nu s-a putut mulţumi cu atât. A călătorit ulterior în Nepal, la locul naşterii lui Buddha, în Coreea de Sud, în Thailanda şi din nou în India.

A hotărât să scrie o carte despre experienţa sa asiatică, parţial pentru a o înţelege mai bine, parţial împins de la spate de prietenii săi, iar romanul care a rezultat a fost publicat de Editura Humanitas: "Un roman de aventuri spirituale în India". Va fi lansat la Bookfest (standul Humanitas), sâmbătă, 2 iunie, începând cu ora 19:30.

Într-un interviu acordat REALITATEA.NET, Sega a vorbit despre aventurile spirituale pe care le-a trăit:

De ce ai renunţat la o carieră de succes într-o industrie extrem de în vogă pe atunci (2008) şi ai ales să călătoreşti în Asia? Îţi făcuseşi pe atunci un plan despre cât urma să dureze călătoria?

Adevărul e că nu mai aveam unde să mă ascund. Nu mai găseam cu ce să mă păcălesc că sunt în regulă. Nu mai funcționa nici un subterfugiu. Din reflex, căutam să mă agăț de lucrurile exterioare pentru că mi-era frică să privesc înăuntru. Eram plin de realizări, dar gol pe dinăuntru... Treptat, nu am mai găsit de ce să mă agăț.

Toate cedau sub greutatea mea, câci greutatea mea crescuse de-a lungul anilor... M-am prăbușit în gol. Și mă îngrozea faptul că nu vedeam capătul...

Nu am ales Asia așa, închizând ochii și punând degetul pe hartă... Am plecat spre India după ce m-am perpelit îndelung. Nu îmi venea să fac deloc pasul, după ce călugării de pe Muntele Athos mi-au spus că India e Țara Diavolului și că un creștin nu are ce căuta acolo... Cu toate spaimele creștinești în cap, dus am fost. Simțeam că trebuie să ajung acolo, la Pune, în Parcul Koregaon nr. 17, în ashramul lui Osho, fie ce-o fi... Descoperisem o carte într-o librărie, Cartea despre EGO. De la primele pagini, m-am dat seama că era cartea despre mine. Am simțit că trebuie să ajung neapărat acolo, în locul unde s-a plămădit cartea aceea despre mine.

Planul meu era să stau acolo doar 3 luni, cât dura Programul Work as Meditation la care mă înscrisesem. La sfârșitul programului, văzând că nu mi-am pierdut încă mințile (de tot) și că diavolii indieni nu mi-au intrat sub piele (deloc), am hotărât să îmi forțez norocul și să mai rămîn prin zonă, așa că am împins data de întoarcere la un an de la plecare, m-am suit în primul avion low cost și am zburat în Nepal, să îmi prelungesc viza pentru India.

Descrie-mi, te rog, pe scurt, care a fost traseul tău, de atunci până în prezent. Cât a durat călătoria ta?

3 luni la Osho International Meditation Resort, în Pune; 1 luna și jumătate în Nepal, de la Kathmandu în junglă, din junglă la poalele Annapurnei, de la poalele Annapurnei la un curs de meditație intensivă în izolare, de la cursul de meditație la Lumbini, locul nașterii lui Buddha, de la Lumbini pe cărări de munte cu un ghid local nebun, fratele nepalez al lui Zorba, grecul; 4 luni înapoi în India, de la nord la sud, trecând prin Dharamsala (unde stă Dalai Lama), Rishikesh (the World Capital of Yoga), Varanasi (orasul sfant, unde Gangele are gust de cenușă), Bodh Gaya (unde Siddhartha Gautama s-a descoperit Buddha), Goa (unde am cunoscut iubirea care avea să mă ducă în Coreea de Sud), Puttaparthi (orășelul lui Sai Baba), Kerala (patria mirodeniilor), Kanyakumari (cel mai sudic punct al Indiei, unde soarele răsare din Oceanul Indian și apune în Marea Arabiei); 2 luni în Coreea de Sud (țara dimineților mele liniștite); 1 luna și jumătate în Thailanda, de la nord la sud, din Chiang Mai până la Bangkok, de la Bangkok până în Krabi, din Krabi până în Koh Samui. Înapoi în India, la Calcutta, de unde am luat un avion spre Mumbai, de unde am luat alt avion spre România. Așa a trecut un an. Pe scurt.

Din nefericire, aveam să constat că plecasem spre India bou și mă întorsesem vacă, nicidecum una sfănta, ci una confuză, cu burta plină de tot felul de lucruri nerumegate. Au urmat câteva luni chinuitoare, căci mă simțeam pe nicăieri, nu îmi mai găseam locul. L-am găsit abia când m-am așezat să rumeg și să scriu, să-mi povestesc mie însumi desore mine însumi... Am continuat să fac asta până astăzi, în izolare aproape totală. Cam așa mi-am petrecut ăștia 3 ani, de când m-am întors. Tot pe scurt.

Călătoria nu s-a încheiat, e abia la început.

Care a fost primul lucru care te-a impresionat în India? Dar în Nepal? Cu ce diferă cel mai mult lumea lor de lumea noastră?

Mirosul a fost primul lucru care m-a impresionat când am ajuns în India. I-am și dedicat un capitol.

Puteţi citi AICI capitolul dedicat mirosului din India.

 

Înainte să aterizez în Nepal, la Kathmandu am avut impresia că zbor deasupra Bunlocului și că mă apropii de Brașov. Probabil eram cam năuc, tocmai văzusem Everestul străpungând norii în zare... La Kathmandu m-a impresionat poluarea, dar "impresionat" e un eufemism. Am făcut primii pași în Kathmandu ca într-o cameră de gazare.

Diferențele între cele două lumi sunt atât de mari cât să-ți dai seama că toți suntem la fel după ce râcâi suprafața, care te poate fascina sau oripila, după caz... Cu cât călătorești mai mult, cu atât vezi mai bine asta.

Cum te-a schimbat meditaţia? E o experienţă de care au şanse să se bucure toţi sau trebuie să ai o alcătuire specială ca să culegi roadele spirituale din ea?

Meditația m-a întors cu fața de la minciună la adevăr, chiar dacă adevărul nu a fost plăcut... M-a întors de la halucinație la realitate. De la agresivitate la blândețe. De la poftă la echilibru. De la respingere la acceptare.

Meditația m-a întors pe dos, ce să mai discutăm.

Pentru meditație nu îți trebuie nici alcătuire specială, nici echipament special. Ceva special însă tot îți trebuie: sinceritate. Ești dispus să fii sincer cu tine, cu orice preț, până la capăt? Căci nu există cale de întoarcere și de ascuns nu te vei mai putea ascunde nici în gaură de șarpe.

Unde locuieşti acum şi ce planuri de viitor ai? Am văzut că te-ai căsătorit între timp, felicitări! Poţi să ne dai detalii legate de cum ai cunoscut-o pe soţia ta şi de nuntă?

Încerc să locuiesc în mine însumi și câteodată chiar reușesc. În rest, stau în București, lângă Circ. Când nu stau în casă, mă găsești în Parcul Circului. De însurat, m-am însurat anul trecut, în aprilie. Ea e din Mongolia, dar ne-am cunoscut aici... Nu îmi plac nunțile, a fost o ceremonie intimă, scurtă și veselă.

Ca să abordăm şi partea meschină a aventurilor spirituale: din ce ai trăit pe perioada călătoriilor tale? Cu ce te ocupi acum?

Înainte să plec, mi-am vîndut mașina. Un superb Jeep Cherokee din 2002, albastru metalizat. L-am cheltuit pe tot, până la ultima roată.

Mă ocup cu scrisul. Am început să scriu în octombrie 2009 și mi-am închipuit că o să termin până la primăvară. Au trecut trei primăveri de atunci și încă nu am terminat. Scriu în continuare, romanul de aventuri spirituale în India publicat la Humanitas reprezintă abia primul volum. Mai urmează două, unul "în Nepal", celălalt "înapoi în India".

Când şi de ce te-ai decis să scrii o carte despre experienţele tale?

Am răspuns parțial mai sus. Nu a fost o decizie, ci sentimentul că nu am încotro. Simțeam că trebuie să mă povestesc pe mine mie însumi, ca să înțeleg unde ajunsesem, dacă ajunsesem undeva... Totuși, nu m-am apucat de scris decât împins de la spate, de niște prieteni buni. Ei m-au încurajat, căci nu îndrăzneam să mă încumet la un asemenea drum... A fost greu până am trecut de primele pagini, după aceea am simțit că din mine se naște o entitate vie, cu atât mai vie, cu cât eram mai sincer. Curând aveam să-mi aud vocea, treptat aveam să descopăr că nu m-am rătăcit... Și am scris departe de lume, în singurătate.

Spune-mi te rog mai mult despre carte, un roman despre aventuri spirituale. Ce se ascunde de fapt în spatele titulaturii acesteia oarecum oximoronice? E un jurnal de călătorie/ roman de dragoste/ călătorie iniţiatică?

E atât de greu să vorbești despre propria ta carte... Consider că am spus acolo totul, atât cât am putut... "Namaste" nu e o carte cu ascunzișuri, totul e la vedere. E un exercițiu de sinceritate, o încercare de demistificare... E atât de tentant să mistifici, mai ales când te întorci de departe, e atât de ispititor să spui povești marinărești... Dar nu, "Namaste" nu e manualul micului iluminat. Nici un tratat de spiritualitate nu e, ci un palpitant "roman de aventuri", unde aventurile sunt spirituale. Sega - personajul principal - e un aventurier, un căutător, un rătăcitor, un bâjbâitor, un calcă în străchini. Un est-european confuz, lipsit de repere reale care își ia inima în dinți și pleacă până la capătul pământului să afle cine sau ce naiba e cu adevărat. Află până la urmă? Găsește ce caută sau cu totul altceva?

Experiențele de care am avut parte acolo parcă mă așteptau de mult și parcă eu așteptam de mult să le trăiesc. A fost un an inițiatic, într-adevăr. Am plecat copil și m-am întors tot copil, dar măcar mai conștient de asta :)

În opinia ta, care sunt cele mai importante lucruri în viaţă? Crezi că fericirea este posibilă? Cum poate fi atinsă ea?

Fericirea este o stare lăuntrică, nu ceva din exteriorul nostru care trebuie apucat. Această stare nu vine din acumulări, ci din renunțări. Nu din minciună, ci din sinceritate. Nu din ură, ci din blândețe. Nu din poftă, ci din echilibru. Când învățăm să renunțăm și să nu ne mai cramponăm, când încetăm să ne mai mințim și să ne mai ascundem, când ne punem poftele-n cui ca pe niște haine vechi, de iarnă, când descoperim că putem fi și blânzi (în primul rând cu noi înșine), fericirea, ca și iubirea, se manifestă natural și spontan.

Cele mai importante lucruri în viață nu se găsesc în afara ta, ci în interiorul tău. Cel mai important este să vezi lucrurile așa cum sunt în realitate, nu cum ți se par, nu cum îți închipui tu că sunt, nu cum ai vrea tu să fie. Și nu ai cum să vezi asta dacă trăiești pe pilot automat, pentru că ăsta e rolul pilotului automat - să conducă el în timp ce tu dormi. E, într-adevăr, înfricoșător atunci când decuplezi pilotul automat, pentru că abia atunci constați că nu știi ce să faci cu manșa, dar nu îți face griji. Înveți în timp ce te prăbușești.