Treceți la conținutul principal

Greşeli gramaticale amuzante. Vă invităm la o porţie de râs

Image result for humour in languageDin păcate, românii fac multe greşeli gramaticale şi asta fiindcă româna este o limbă cu multe forme flexionare ale cuvintelor, spun lingviştii. Pe scurt, la fel ca în latină, conjugarea verbelor, acordurile, diferitele forme de pronume sunt atât de multe şi de diverse, încât de multe ori apar confuzii. Astfel, în topul greşelilor gramaticale frecvente în limba română sunt dezacordurile, potrivit specialiştilor.

Pentru majoritatea, educaţia se face pe stradă, la TV, prin intermediul internetului, al ziarelor şi revistelor mondene. Plină de cazuri şi diateze grele, pentru unii de-a dreptul plictisitoare, gramatica limbii române nu este tocmai uşoară, nici pentru oamenii obişnuiţi, dar nici pentru vedetele autohtone sau politicieni.

Celebra exprimare a Elenei Băsescu „Poţi să ai şi eşecuri, poţi să ai şi succesuri” este, evident, cea care a propulsat-o rapid în vârful clasamentului perlelor gramaticale amuzante, urmată de Marian Vanghelie, „care este” primarul sectorului 5 al Capitalei, şi pe care „almanahele” sale din bibliotecă nu l-au prea ajutat în conjugarea verbului "a fi". Cât despre căutarea pe „Gogăl, goagăl, gagăl, gugle", ne arată că nici la capitolul limbi străine nu stă prea bine.

Dar să revenim la greşelile gramaticale amuzante frecvent făcute români în exprimare

„Servim masa”
Se întâmplă des să auziţi oameni care spun că „servesc masa”. De fapt, cei care „servesc” sunt ospătarii, iar cei care se bucură de bucate „mănâncă”.

„Îmi cer scuze”
În primul rând, dacă spuneţi „îmi cer scuze” înseamnă că vă cereţi singur scuze. În momentul în care vă adresaţi altei persoane ar trebui să spuneţi „îţi cer scuze”. Desigur, scuzele nu se cer. Ele se prezintă. Mai bine folosiţi „îţi cer iertare”.

Greşeli gramaticale amuzante. Virgula contează!

Printre cele mai amuzante greşeli de limbă scrisă sunt greşelile de punctuaţie.

Spre exemplu, sensul propoziţiei "Hai să mâncăm, copii" se schimbă total dacă uitaţi să puneţi virgula – "Hai să mâncăm copii".

Un alt exemplu în care virgula schimbă sensul frazei este următorul:
„Dacă bărbatul ar şti valoarea pe care o are, femeia ar merge în patru labe în căutarea sa.”
versus
„Dacă bărbatul ar şti valoarea pe care o are femeia, ar merge în patru labe în căutarea sa.”

Greşeli gramaticale amuzante. Ordinea cuvintelor

Cele mai amuzante şi frecvente greşeli apar atunci când românii nu sunt atenţi la ordinea în care pun cuvintele. Astfel de greşeli le găsim deseori în anunţuri publicitare.

„Confecţionăm haine din pielea clientului”

„Vindem scaune pentru copii cu trei picioare”

“Confecţionez paturi pentru copii de fier”

„Servim cu frişcă clientela bine bătută”

Într-o croitorie de damă: „Fustele se ridică zilnic între orele 10.00 şi 14.00”

„De vânzare birou de epocă pentru doamnă cu picioare subţiri şi sertare lungi”

„Avem ciorapi de femei lungi”

“ Agrafe pentru femei din plastic”

„Vând câine, mănâncă orice şi îi plac foarte mult copiii”

„Lenjeria de corp nu se schimbă”

„Castron pe placul oricărei gospodine cu fund rotund pentru batere eficientă”

„Căutăm un om să aibă grijă de un lot de vaci care nu fumează şi nici nu bea”

„Căutăm femeie la fetiţă în vârstă şi nefumătoare”

„Vând maşină de cusut mână şi picior”

Acestea sunt doar câteva dintre greşelile gramaticale amuzante pe care le observăm în utilizarea limbii române, ce reprezintă un subiect mai mult decât generos, nu numai pentru lingvist, ci şi pentru oricine este preocupat de exprimarea corectă.

scrisă de A. D.
sursa: epochtimes-romania.com 

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Casa Share, proiectul comunității online care schimbă vieți

Zeci de familii din România trăiesc în condiții inumane, fără căldură, lumină sau chiar fără mâncare. În multe județe din zona Moldovei (considerate județele cele mai sărace din țară) mii de copii își fac temele la lumina lumânării și dorm înghesuiți cu frații și surorile. Un ieșean s-a decis, din dorința de a face bine, să schimbe viața celor mai puțin fericiți. Bogdan Tănasă (foto) își dedică o bună parte din timp și resursele sale financiare pentru proiectul Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu patru ani. Persoanele inimoase care fac parte din comunitatea online salvează oamenii sărmani. Casa Share a fost modalitatea prin care 20 de familii – în total 110 copii – au început să trăiască altfel. Am stat de vorbă cu Bogdan Tănasă care mi-a povestit despre proiect, despre implicarea oamenilor, ceea ce-l motivează și despre cum arată acum viața celor pe care i-a ajutat. continuarea articolului la editiadedimineata.ro   scrisă de Manuela Dinu