Frumusețe și alți demoni la Otaku Fest

Zeul – absent;
frunze moarte – gramadă.
Pustiu. (Basho)

A trecut o săptămână de la Otaku Festival 2015. Nici nu știu când și cum s-a dus, dar știu că acum aproape 7 zile, pe vremea asta, treceam prin toate stările, în așteptarea prezentării-discuției pe care o pregătisem pentru participanți, despre modul în care spiritele sunt înfățișate acum în anime/manga, urmând, zic unii, noul principiu estetic kawaii - Spirits, then and now: from horrific to glam.
Otaku 1
Din vechime până în ziua de azi, cu noile explorări și interpretări ale spiritelor/demonilor/zeilor, imaginarul japonez rămâne un univers bogat, profund și plin de surprize. Deși poate părea ciudat sau neobișnuit, căutând printre rânduri, poți descoperi un fond cultural nu atât de departe de propria cultură. Fascinația pentru necunoscut, întuneric, „dincolo de” face parte din natura umană până la urmă. Iar fantasy-ul este tot mai popular, nu fără o explicație cât se poate de la îndemână: oamenii își explorează critic fricile și dorințele prin elfi, hobbiți, vampiri, zombie, zâne și...yōkai.

Yōkai, un concept ce poate fi tradus prin demoni, spirite, fantome, fenomene inexplicabile, este definit în Pandemonium and Parade astfel: reprezentarea unui anumit moment cultural – unor timpuri, sentimente, locuri. Momentul cultural curent în lumea artiștilor manga – refuzul normelor sociale tradiționale japoneze (bazate pe ierarhii și roluri de gen bine stabilite). Sentimentul recurent – rezistență și contracultură. Locul recurent – o lume aflată la granița dintre posibil și imposibil, real și imaginar. Cred că același lucru se poate spune despre SF/fantasy, de la universul lui G.R.R.Martin la vampirii lui Anne Rice ori dwenda lui Richard Morgan și până la toată varietatea de young adult care abundă în momentul de față.

Otaku 2

Totuși, revenind la cultura japoneză, nu putem uita de pergamente vechi în care apar „fantome înfometate” (Gaki Zoshi, sec. XII) ori „procesiunea de noapte a celor 100 de demoni” (Hyakki Yagyō, sec. XV), nici de demonii războinici ce populează lumea teatrului noh și kabuki (oni, ayakashi și mulți alții asemenea). Trecutul colorează prezentul, iar reinterpretările din anumite manga și anime-uri contemporane nu fac decât să reîmprospăteze popular culture cu un suflu corespunzător – în ficțiunea japoneză nimic nu este tabu, tocmai pentru că este apanajul imaginației... o imaginație care rămâne captivă într-o lume alternativă, „imposibilă”. Așadar, de ce să nu ne bucurăm de demoni kawaii? De altfel, cei ce consideră acest concept o nouă estetică, argumentează faptul că este tot o formă de rezistență, o „permanentă adolescență” în reprezentare, ce păstrează inocența și frumusețea unei vârste fragede - (contra)cultura kawaii a început, de altfel, cu Hello Kitty și succesul său global. O (contra)cultură a consumerismului ca formă de rezistență socială... Încă unul dintre aparentele paradoxuri ale Japoniei.

Din punctul meu de vedere, acești yōkai kawaii ce amintesc de figurile androgine ale „bărbaților ierbivori” (termen denumind un fel de echivalent al metrosexualilor foarte la modă în Japonia) explorează o nouă masculinitate „posibilă”, reunind vechiul și noul, amintind încă o dată de puterea popular culture de a crea schimbări la nivel social. Cine știe ce va urma?

Scris de  
sursa: bookblog.ro