Treceți la conținutul principal

Scrisoarea de împăcare trimisă de Franz Kafka tatălui său: ”Nu ți-am vorbit sincer niciodată”

Următorul text este un extras din scrisoarea lui Franz Kafka (vezi aici) către tatăl său Hermann Kafka (foto) din noiembrie 1919, când Franz Kafka avea 36 de ani. Scrisoarea este formată din 45 pagini scrise la maşină şi corectate de mână (două pagini şi jumătate au fost scrise de mână). Acesta spera că scrisoarea va fi o ofertă de pace, deoarece relaţia tată-fiu s-a răcit de-a lungul anilor, devenind o legătură de-a dreptul tensionată. Strigătul către tatăl său era unul de disperare.

Potrivit lui Max Brod, Franz i-a dat scrisoarea mamei sale pentru a i-o oferi tatălui său, dar aceasta, pentru că probabil nu a găsit de cuviință că gestul ar fi de vreo utilitate, nu i-a dat-o niciodată tatălui, ci a returnat-o fiului. Ba mai mult, unii susţin că Franz i-a dat scrisoarea mamei sale tocmai pentru că ştia că mama sa nu i-o va înmâna niciodată tatălui. Franz Kafka a murit de tuberculoză cinci ani mai târziu.

 Dragul meu tată,

M-ai întrebat recent de ce spun că îmi este frică de tine. Ca de obicei, nu am fost în stare să găsesc un răspuns întrebării tale, în parte din acelaşi motiv pentru care îmi este frică de tine şi într-o oarecare măsură pentru că a încerca să-ți dau o explicaţie pentru cum a debutat această frică, ar însemna să intru în detalii mult mai adânc decât mi-aş dori. Și chiar de încerc acum să-ţi dau un răspuns în scris, tot incomplet va fi, deoarece, chiar şi când îți scriu, această frică şi consecinţele ei împiedică relaţia cu tine, iar amploarea acestui subiect este cu mult peste puterea mea, chiar dacă pentru tine lucrul acesta părea simplu, cel puțin când vorbeai cu mine sau când le vorbeai altora.

Pentru tine, situația era după cum urmează: toată viața ta ai lucrat din greu, te-ai sacrificat pentru copiii tăi, în special pentru mine, astfel că am avut o copilărie îndestulătoare și am fost liber să învăț ce doream, fără grija de mâine. Nu ai așteptat să-ți fim recunoscători pentru asta, însă te-ai așteptat să ne simțim într-un fel obligați față de tine, să recurgem la un soi de simpatie. În schimb, eu m-am ascuns de tine în camera mea printre cărți cu prietenii mei țicniți cu tot felul de idei nebunești. Niciodată nu ți-am vorbit sincer, niciodată nu am venit cu tine la sinagogă și nici nu te-am vizitat cât ai stat la Franzenbad, nici nu am avut vreodată vreun sentiment familial, niciodată nu m-a interesat ce făceai. […]

Ai simțit o aversiune faţă de scrisul meu şi tot ceea ce, fără să-ți dai seama, avea legătură cu asta. A fost o metodă prin care am reușit să mă mai distanțez față de tine prin propriile-mi eforturi, chiar dacă asta mi-a amintit într-o oarecare măsură de viermele care, atunci când îl calci, încearcă să se smulgă în toate direcțiile și se trage deoparte.

Într-un fel, mă simțeam în siguranță; aveam ocazia să respir liber. Aversiunea pe care o simțeai în mod natural față de ce scriam eu m-a făcut să mă simt bine pentru întâia dată. Deși vanitatea şi ambiţia mea sufereau din cauza felului în care îmi primeai cărțile: ”Las-o pe noptieră!”, am ajuns să fiu chiar încântat de reacția ta, nu dintr-o răutate răzvrătită, nu din desfătarea de a-mi fi confirmat din nou genul de relație pe care o aveam, ci într-un mod spontan, deoarece pentru mine cuvintele tale au sunat cam aşa: ”Acum ești liber!”. Bineînţeles că era o deziluzie; nu eram, sau, ca să mă exprim mai optimist, nu eram încă liber.

În tot ce am scris, am scris despre tine; tot ce am făcut acolo, în scris, până la urmă, a fost să mă plâng pentru că nu am putut plânge pe umărul tău. Îmi luam un îndelung rămas bun și întârziam pe umărul tău. […] Dar cât de puțin a contat asta! Și n-ar fi meritat să vorbesc despre lucrurile astea dacă nu erau chiar parte din viața mea, căci altfel ar fi trecut neobservate; ele mi-au decis întreaga copilărie, m-au hăituit toată viața, mai târziu s-au transformat în speranță, iar mult mai târziu în disperare, urmărindu-mi – sub forma chipului tău – până și cele mai mărunte decizii.
[…]
Franz
de   
sursa: hyperliteratura.ro

(traducerea/adaptarea textului scrisorii: Vighi Ioana)

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Casa Share, proiectul comunității online care schimbă vieți

Zeci de familii din România trăiesc în condiții inumane, fără căldură, lumină sau chiar fără mâncare. În multe județe din zona Moldovei (considerate județele cele mai sărace din țară) mii de copii își fac temele la lumina lumânării și dorm înghesuiți cu frații și surorile. Un ieșean s-a decis, din dorința de a face bine, să schimbe viața celor mai puțin fericiți. Bogdan Tănasă (foto) își dedică o bună parte din timp și resursele sale financiare pentru proiectul Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu patru ani. Persoanele inimoase care fac parte din comunitatea online salvează oamenii sărmani. Casa Share a fost modalitatea prin care 20 de familii – în total 110 copii – au început să trăiască altfel. Am stat de vorbă cu Bogdan Tănasă care mi-a povestit despre proiect, despre implicarea oamenilor, ceea ce-l motivează și despre cum arată acum viața celor pe care i-a ajutat. continuarea articolului la editiadedimineata.ro   scrisă de Manuela Dinu