Ion Heliade-Rădulescu- primul mare filolog al Valahiei

ion heliade radulescuIon Heliade-Rădulescu, născut pe 6 ianuarie 1802 la Târgovişte, a fost un filolog desăvârșit: poet, prozator, traducător, îndrumător literar şi animator cultural. Tatăl, Ilie Rădulescu, a fost căpitan de poteră, apoi a slujit o vreme ca polcovnic în armata rusească, dobândind şi o oarecare avere: o moşie în judeţul Ialomiţa şi o casă în Bucureşti. Mama, Eufrosina (născută Danielopol), era dintr-o familie de negustori greci sau aromâni stabiliţi în Bucureşti. Heliade-Rădulescu şi-a început instrucţia în greceşte, cu un dascăl Alexe şi abia la 10 ani învaţă să citească româneşte pe o carte cu slove chirilice. La moşie citeşte Alexandria, numeroase legende religioase şi populara carte a lui I. Barac, ”Istorie despre Arghir cel frumos” şi ”Elena cea frumoasă şi pustiită crăiasă”. Studiile greceşti şi le-a continuat la Bucureşti apoi, din 1814, la Academia Domnească de la Schitu Măgureanu. Aici, prin dascălul grec Constantin Vardalah, Heliade-Rădulescu capătă primele noţiuni de filosofie iluministă şi cunoaşte scrierile lui Voltaire, Rousseau, Montesquieu, Condillac, Destutt de Tracy. Retorica şi poetica le învaţă după Boileau, La Harpe, Marmontel şi Hugh Blair. Din şcoala grecească i-a rămas şi numele Eliad sau Eliade (după prenumele grecizat al tatălui), cu care a semnat multă vreme.



Gheorghe LazarÎn 1818 se mută la şcoala românească de la „Sf. Sava”, de curând înfiinţată de Gheorghe Lazăr. La numai 18 ani, predă, alături de Lazăr, aritmetica şi geometria, iar după retragerea acestuia devine conducătorul şcolii, având printre elevi pe Stanciu Căpăţâneanu, Grigore Pleşoianu, N. Ruset, mai târziu şi pe viitorii săi adversari: Cezar Bolliac şi Ion Ghica. A predat timp de 6 ani lecţii de matematică, de gramatică românească, cunoştinţe de filosofie şi retorică. Chemat de Dinicu Golescu, participă, alături de Stanciu Căpăţineanu, la întemeierea Societăţii Literare (1827), ale cărei statute, redactate de el, cuprindeau, ca principale obiective, transformarea şcolii de la „Sf. Sava” în colegiu, crearea de şcoli primare săteşti, editarea unor ziare în limba română, încurajarea traducerilor din literatura universală, fondarea unui teatru naţional, reforme sociale antifeudale.


Curierul romanesc La 1828 tipăreşte la Sibiu ”Gramatica românească”, prelucrată după un model francez; în anul următor scoate „Curierul românesc”, primul ziar apărut în Ţara Românească. Odată cu achiziţionarea unei tipografii, începe o bogată activitate editorială, în care traducerile au întâietate. Cu rare excepţii, scriitorii afirmaţi în această perioadă au debutat sau şi-au publicat principalele opere în „Tipografia lui Eliad”. Printre ei se află Grigore Alexandrescu (rudă cu soţia lui Heliade-Rădulescu, Maria Alexandrescu), prieten apropiat până la izbucnirea unui conflict care i-a despărţit pentru totdeauna. În 1833, împreună cu I. Câmpineanu şi Costache Aristia, fondează Societatea Filarmonică şi în curând preia conducerea Şcolii de literatură, declamaţiune şi muzică vocală, contribuind efectiv la unele reprezentaţii teatrale în limba română. În sprijinul teatrului românesc a editat şi „Gazeta Teatrului Naţional” (1835-1836). Divergenţele politice şi personale, polemicile în jurul limbii literare au dezbinat conducerea societăţii, au grăbit destrămarea ei şi au accentuat adversitatea dintre Heliade-Rădulescu şi ceilalţi reprezentanţi ai mişcării naţionale de înnoire politică şi culturală.


ion heliade radulescuÎn aceeaşi perioadă îşi continuă activitatea de editor şi traducător. Îi apare primul volum de versuri originale: Culegere din scrierile lui I. Eliad de proze şi de poezie (1836). În publicaţiile sale, „Curierul românesc”, „Muzeu naţional” (1836), „Curier de ambe sexe” (1837), „Almanah literar pe anul 1839”, semnează versuri originale şi traduceri, articole de teorie şi critică literară, numeroase intervenţii în dezbaterile privitoare la limba română. După modelul lui Aime Martin, lansează proiectul unei „Biblioteci universale” prin care urmărea traducerea şi editarea sistematică a principalelor opere filosofice, literare şi istorice din Antichitate până în epoca modernă. Între 1843 şi 1848 este director al Arhivei Ţării Româneşti. În preajma evenimentelor de la 1848 se alătură comitetului revoluţionar, participă direct la toate acţiunile (Proclamaţia de la Izlaz este, în cea mai mare parte, redactată de el), e ales ministru în Guvernul Provizoriu, apoi membru al Locotenentei Domneşti împreună cu Nicolae Golescu şi Christian Tell. Adept al acţiunilor moderate, în opoziţie cu aripa radicală a revoluţionarilor, s-a pronunţat împotriva împroprietăririi clăcaşilor, pentru o înţelegere cu Turcia şi pentru o desprindere totală de sub protectoratul Rusiei. După înfrângerea revoluţiei pleacă în exil la Paris, apoi se stabileşte în insula Chios, împreună cu familia, şi, în ultimii ani, din nou la Paris.


ion heliade radulescuÎn anii exilului (1848-1858) publică intens articole şi broşuri politice în română şi în franceză, prezentând opiniei publice din străinătate, dintr-o perspectivă subiectivă, deseori deformatoare, evenimentele de la 1848, dar atrăgând totodată atenţia puterilor europene asupra Ţărilor Române. Iritarea împotriva unor tovarăşi de exil (Ion Ghica, C.A. Rosetti, Cezar Bolliac), manifestările de grandomanie sunt agravate de treptata lui izolare şi de pierderea influenţei politice. Întors defintiv în ţară, în 1859, după o călătorie la Londra şi Paris, încearcă să reintre în viaţa politică. Scoate din nou, pentru scurt timp, „Curierul românesc” (acum „Curierul român”, 1859), urmat de un jurnal politic şi literar, „Proprietarul român” (1860), este chiar ales deputat de Muscel în 1864, dar politiceşte devenise o figură anacronică, depăşit de evoluţia evenimentelor, uitat de aproape toţi foştii susţinători sau discipoli. Nici bogata activitate publicistică (în 1868 începe şi reeditarea întregii sale opere poetice – Curs întreg de poezie generală, în patru volume), nici alegerea ca preşedinte de onoare al Societăţii Academice Române în 1867 (de unde a şi demisionat, de altfel, în urma respingerii proiectelor sale ortografice) nu i-au putut reface influența asupra contemporanilor. A trecut la cele veșnice pe 27 aprilie 1872 la Bucureşti.

sursa