Treceți la conținutul principal

Gala Tinerilor Scriitori - Octavian Soviany, câștigătorul Premiului "Cartea de Poezie a anului 2014"

Scriitorul Octavian Soviany a fost desemnat câștigătorul Premiului "Cartea de Poezie a anului 2014", distincție care i se va decerna joi, la cea de-a cincea ediție a Galei Tinerilor Scriitori, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I".

Biroul de presă al Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR) informează într-un comunicat transmis marți AGERPRES că premiul a fost acordat pentru volumul "Călcâiul lui Magellan", Editura Cartea Românească, juriul fiind format din critici literari care au câștigat premii în cadrul Galei la edițiile din 2012, 2013 și 2014— Bianca Burța-Cernat, Mihai Iovănel și Andrei Terian.
 
Gala Tinerilor Scriitori se va desfășura în cadrul unui eveniment multiart, avându-i invitați pe Mike Godoroja & Blue Spirit.

Potrivit sursei citate, juriul a dat publicității cele 11 nominalizări pentru premiile "Tânărul poet al anului 2014" (Sabina Comșa, Gabi Eftimie, Bogdan-Alexandru Stănescu, Ioan Șerbu și Miruna Vlada), "Tânărul prozator al anului 2014" (Lavinia Braniște, M. Duțescu și Cristina Nemerovschi) și "Tânărul critic literar al anului 2014" (Cosmin Borza, Andreea Mironescu și Florina Pîrjol).
Premiul "Tânărul Scriitor al anului 2014" va fi anunțat la gală și îi va fi oferit unui scriitor dintre cei nominalizați de juriul Galei Tinerilor Scriitori.

Eveniment ce marchează sărbătorirea celei de-a patra ediții a Zilei Culturii Naționale, Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de Poezie a anului 2014 este organizată de Asociația Euro Culturart, MNLR din București și Biblioteca Centrală Universitară "Carol I", cu susținerea financiară a Ministerului Culturii.

Născut la 23 aprilie 1954 la Brașov, Octavian Soviany este licențiat al Facultății de Litere din cadrul Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, secția de română-spaniolă.

Doctor în filologie, specializarea literatură română, Soviany a publicat poezie, proză, critică literară, teatru, fiind laureat a numeroase premii literare.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță)
sursa foto

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Casa Share, proiectul comunității online care schimbă vieți

Zeci de familii din România trăiesc în condiții inumane, fără căldură, lumină sau chiar fără mâncare. În multe județe din zona Moldovei (considerate județele cele mai sărace din țară) mii de copii își fac temele la lumina lumânării și dorm înghesuiți cu frații și surorile. Un ieșean s-a decis, din dorința de a face bine, să schimbe viața celor mai puțin fericiți. Bogdan Tănasă (foto) își dedică o bună parte din timp și resursele sale financiare pentru proiectul Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu patru ani. Persoanele inimoase care fac parte din comunitatea online salvează oamenii sărmani. Casa Share a fost modalitatea prin care 20 de familii – în total 110 copii – au început să trăiască altfel. Am stat de vorbă cu Bogdan Tănasă care mi-a povestit despre proiect, despre implicarea oamenilor, ceea ce-l motivează și despre cum arată acum viața celor pe care i-a ajutat. continuarea articolului la editiadedimineata.ro   scrisă de Manuela Dinu