Treceți la conținutul principal

Primul Centru de studii indiene din România, inaugurat la UBB Cluj

Primul Centru de studii indiene din România a fost inaugurat, joi, la Universitatea "Babeş Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca, urmând să ofere cursuri de limbă sanscrită, de limbă hindi, dar şi cursuri de istorie, cultură şi civilizaţie indiană.

Directorul Centrului de studii indiene al UBB, Mihaela Gligor, a declarat, joi, că noua instituţie va organiza şi evenimente culturale, de la lansări de carte şi workshopuri, până la expoziţii de fotografie sau proiecţii de filme indiene.

"Am inaugurat Centrul de studii indiene din cadrul UBB, primul astfel de centru din România, în cadrul căruia vom oferi cursuri de limbă sanscrită, de limbă hindi, dar şi cursuri de istorie, cultură şi civilizaţie indiană. Centrul a fost înfiinţat pentru promovarea culturii indiene. Eu am fost invitată în India la mai multe conferinţe, am avut şi o bursă oferită de Guvernul indian şi m-am gândit că ar fi bine să existe şi la noi un astfel de centru, mai ales că în ţară nu există niciunul", a spus Gligor.

Potrivit acesteia, la cursurile centrului vor putea să se înscrie cei care doresc să se familiarizeze cu civilizaţia Indiei, dar şi cercetători care vor să îşi însuşească limba sanscrită pentru a-şi putea aprofunda studiile pe care le întreprind.

"Sunt oameni interesaţi de partea artistică, de muzică, de artă, de film şi vom încerca să oferim fiecăruia câte ceva din această paletă largă. Sancrita este una dintre cele mai vechi limbi, dar este foarte importantă, pentru că, alături de latină şi greacă, stă la baza culturii universale. Vom încerca şi editarea unei reviste de studii indiene, dar vom aduce şi specialişti din India", a subliniat Mihaela Gligor.

Centrul indian de la UBB va milita şi pentru dezvoltarea colaborării cu centre similare de la universităţi europene, americane şi indiene.

de Adina Oşan - Mediafax, Vasile Magradean

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Degradarea morală a societăţii noastre este la fel de răspândită la vârf pe cât este la bază

TEMA: Revoltele din Marea Britanie David Cameron, Ed Miliband și întreaga noastră clasă politică s-au reunit ieri pentru a-i denunţa pe revoltaţi. Și, firește că aveau dreptate să spună că acţiunile acestor jefuitori, incendiatori și tâlhari sunt demne de dispreţ și criminale, și că poliţia ar trebui să primească mai mult sprijin. Dar toată această manifestare publică a șocului și-a indignării a avut ceva extrem de fals și ipocrit.  Căci deputaţii vorbeau despre teribilele evenimente din cursul săptămânii de parcă n-ar fi avut nimic de-a face cu ei. Eu, unul, nu pot accepta această ipoteză. De fapt, sunt de părere că avalanșa de criminalitate de pe străzile noastre nu poate fi disociată de degradarea morală prezentă în cele mai sus-puse cercuri ale societăţii britanice moderne. În ultimele două decenii, am asistat la un declin înspăimântător al standardelor morale în rândul elitei britanice și la apariţia unei culturi aproape universale a egoismului și a lăcomiei.

Casa Share, proiectul comunității online care schimbă vieți

Zeci de familii din România trăiesc în condiții inumane, fără căldură, lumină sau chiar fără mâncare. În multe județe din zona Moldovei (considerate județele cele mai sărace din țară) mii de copii își fac temele la lumina lumânării și dorm înghesuiți cu frații și surorile. Un ieșean s-a decis, din dorința de a face bine, să schimbe viața celor mai puțin fericiți. Bogdan Tănasă (foto) își dedică o bună parte din timp și resursele sale financiare pentru proiectul Casa Share, pe care l-a dezvoltat în urmă cu patru ani. Persoanele inimoase care fac parte din comunitatea online salvează oamenii sărmani. Casa Share a fost modalitatea prin care 20 de familii – în total 110 copii – au început să trăiască altfel. Am stat de vorbă cu Bogdan Tănasă care mi-a povestit despre proiect, despre implicarea oamenilor, ceea ce-l motivează și despre cum arată acum viața celor pe care i-a ajutat. continuarea articolului la editiadedimineata.ro   scrisă de Manuela Dinu