Ion Pena: recuperarea poetului umanitarist al melancoliei ontologice

Ion C Pena: Perceptorul - scriitor; publicist, poet, epigramist, prozator. (Wikipedia)Ion. C. Pena a fost un poet, prozator, publicist şi epigramist care a trăit doar 33 de ani (de la 25 august 1911 până la 29 iulie 1944), care s-a format în cadrul Şcolii de Comerţ Superior din Turnu Măgurele. Viaţa sa modestă nu i-a permis să dobândească celebritatea de care poate s-ar fi bucurat dacă alta ar fi fost traiectoria destinului său. Debutul literar al lui Pena s-a produs în 1932, cu poezia Alpinism scrisă cu 4 ani mai devreme şi publicată în revista SO4H2. Epigramele sale au caricaturizat diverse figuri publice şi personalităţi ale societăţii sale contemporane, cum ar fi Ion Minulescu, Nicolae Crevedia, sau chiar Tudor Arghezi şi Nicolae Iorga. 

Pena a publicat în revista Păcală” înaintea sosirii trupelor sovietice diferite texte cu conotaţii clar anti-bolşevice, iar, apoi, în “Universul literar”. Pe lângă poezii, Pena a publicat şi proză de anticipaţie de tip SF, cum este cazul “Monedei fantazienilor”, scrisă între ani 1937 şi 1938. De abia cu prilejul împlinirii unui secol de la naşterea poetului, în anul 2011, au fost cu adevărat strânse laolaltă toate scrierile sale rămase şi publicate în volum.

***

În acest articol dedicat lui Ion Pena, vom zăbovi puţin asupra creaţiilor poetice ale acestui autor, prea puţin cunoscut, din nefericire şi, cu toate acestea, într-o anumită măsură, recuperabil prin lectură.

În zugrăvirea scenelor naturale ori pitoreşti din unele versuri ale sale, Ion Pena nu s-a dovedit a fi un creator de scene lirice idealizante, ci un poet care trăia un fel de durere imanentă, ontologică şi o amărăciune organică faţă de condiţia oamenilor de rând, mereu cufundaţi în suferinţă. El a simţit această durere universală, această Weltschmerz, şi i-a dat un glas, o expresie a limbajului firesc.

Ambiţiile oamenilor mici, dar cu un mare spirit al onestităţii, se regăsesc în calitatea de reprezentare a sinelui poetic umanitarist. Viaţa în sine se manifestă ca o mare încercare, cu umbra morţii mereu prezentă într-o măsură sau alta în viziunea poetică. Totuşi, descoperim alături de starea de deprimare pricinuită de povara vicisitudinilor cotidiene şi un anumit curaj, o dorinţă de a trăi şi de a înfrunta perspectiva eşecului şi morţii cu mândria şi ironia unui suflet care îşi cunoaşte valoarea. Să luăm, spre exemplu, poezia sa de debut, “Alpinism”:

“Pe piscuri goale, fără viaţă,
Unde nici vulturi nu s-avântă
Eu mi-am târât povara sfântă
A trupului flămând de viaţă.[1]

Melancolia trecutului şi povara memoriei încercărilor unei vieţi se relevă în multe versuri de-ale lui Ion Pena, care vădesc categoriile negative amplu descrise de Hugo Friedrich în opera sa despre lirica modernă. Prin ”instrumentarul” imagisticii naturale şi pitoreşti, precum şi prin diminutivele folosite ironic în poezia lui Pena, am putea fi tentaţi sa îl încadrăm în rândul tradiţionaliştilor, însă, această permanentă morbiditate şi tristeţe existenţială, precum şi concretizarea acestor stări prin apelul la categoria grotescului (de exemplu, în “Cîntecul din urmă”, unde aduce imagini familiare versurilor argheziene, ale ‘esteticii urâtului’) îi oferă şi o caracteristică tipică artiştilor lirei moderne.

Iată câteva versuri ilustrative pentru paseismul sinelui poetic, pe care Pena ni-l zugrăveşte în poezii precum “Amintirea vîrstei”, publicată pentru prima dată în revista “Drum”, la finele anului 1939:

“Vârsta trecută, mamă eşti uitată,
Acum am crescut, umărul e mare:
Furtuni de neguri, apă tulburată,
Cruce pe gânduri peste amplă zare,
Duc prin viaţă trecutul, colbul aprins,
Pasăre cu lat de picior, aplecat,
Efigie de stele pe cerul întins
Sau lac din care nuferii albi au secat.”

Stihiile care sunt asimilate stării psihismului poetic înnegurate, catabatice, se arată în nişte imagini foarte izbutite, care vădesc şi un anumit rafinament al construcţiei de formă şi de semnificaţie, care contrabalansează aportul categoriei morbidului grotesc, foarte concret, din alte versuri cu aceeaşi tematică. Un alt exemplu al vaporilor melancoliei dense, dar subtile este versul din poezia care poartă numele acestui sentiment, publicată în 1938, şi care sună astfel: “Plânge aripa ruptă, vag infinit/ În care coboară pâraiele vieţii”. Atmosfera din acest poem tinde, în chip interesant, spre mediul clar-obscur al metaforelor onirice.

O altă temă semnificativă este cea a repulsiei faţă de societatea înecată în depravare şi mercantilism, unde răutatea gratuită se întrevede pretutindeni, iar scopul obţinerii de câştig prin strivirea omului de rând pare să nască cele mai josnice mijloace de tratare a fiinţei umane. Sinele poetic apare aici într-o ipostază care ne duce cu gândul la binecunoscutul personaj romantic Peter Schlemihl. Versurile poeziei “Opriţi-vă” ne introduc în acea atmosferă a conştiinţei revoltate faţă de cruzimea meschină a societăţii. Iată un univers al deşertăciunilor, al fiinţelor de tipul mitologicului Tantal:

“În drumul meu, opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere şi arginţi,
Ca fumul, bogăţia să vă-ngroape.[2]

Poezia lui Ion Pena s-a aflat într-o strânsă legătură cu viaţa sa, metamorfozele resimţite în realitatea din ce în ce mai tulburătoare au fost transpuse în creaţia poetică. Viaţa lui Ion Pena a fost brusc curmată de avalanşa tragică a ororilor celui de-al Doilea Război Mondial, el fiind mobilizat din Domneşti şi pierzându-şi viaţa pe front la aproape 33 de ani. Astăzi, îi putem vedea mormântul la Cimitirul Eroilor din Alba Iulia şi ne putem aminti de curajul înfruntării încercărilor vieţii de către un om care punea preţ pe caracterul moral şi care nu se dădea înapoi chiar în clipa înfruntării morţii, nu doar în versuri, ci şi în realitate. Încrederea sa în conceptul de valoare şi forţa sfidării noianului decadenţei umanităţii, care, printre altele, a provocat şi Războiul în care s-a prăpădit poetul, transpare pregnant din strofa de încheiere a înseşi primei sale poezii publicate:

“Prăpăstii mi-au surâs sarcastic,
Guri de-abia înfiorătoare,
Dar prins de culme cu ardoare,
Am râs şi eu – la fel – sarcastic...”


Note
[1] Poeziile sunt preluate de pe http://poezii.citatepedia.ro/de.php?a=Ion Pena.
[2] Text preluat de pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_C._Pena.

scrisă de Daniel Magdalen
sursa: epochtimes-romania.com