Cărți cu povești fascinante, de pus sub brad

”Multumesc pentru acest moment”

Într-un timp record, Editura RAO publică această carte care în Franța s-a vândut în peste 500.000 de exemplare în 16 zile. Cartea a fost tradusă în 11 limbi.

Fosta "primǎ doamnǎ" a Franţei publicǎ o carte acidǎ despre François Hollande

Valéry Trierweiler schițează un portret devastator al președintelui Franței pe care sindromul câștigătorului l-a făcut să-și piardă clarviziunea și luciditatea care constituiau forța sa până în acel moment.

”Valery Trierweiler, fosta primă doamnă a lui François Hollande, îi dă președintelui Franței lovitura de grație, într-o lucrare cu alura unei extinse confesiuni și a unei reglări de conturi”, scria Le Nouvel Observateur.

”Cartea lui Valéry Trierweiler: un secret demn de un roman de spionaj. Autoarea așterne pe hârtie cei 9 ani cât a durat relația sa cu François Hollande și cei aproape doi ani petrecuți la Palatul Elysée... În 256 de pagini, ea aruncă în aer viața politică din Franța, care încă mai încearcă să limiteze amestecul dintre viața privată și cea publică, și atacă mai violent ca niciodată funcția prezidențială. Acesta este rezultatul răzbunării sale”, scrie Julien Martin.

”O carte în care ea revine asupra lunilor pe care le-a petrecut la Elysée și nu ezită să dezvăluie culisele lumii politice pe care a cunoscut-o îndeaproape”, nota cronicarul de la People sub titlul O poveste adevărată.

Valérie Trierweiler povesteşte de fapt episoade intime din perioada cât s-a aflat alǎturi de actualul preşedinte François Hollande, cu un accent special pe cele 18 luni cît a trǎit la Palatul Elysée: ”Tot ceea ce scriu este adevărat. La Elysée mă simțeam uneori ca și cum aș fi făcut un reportaj. Și am suferit prea mult de pe urma minciunilor pentru ca să mint la rândul meu”, se destăinuie ea.

Cartea ar fi putut purta titlul Scene de menaj la Elysée. În cuprinsul amintirilor sale ea relatează cum a fost repudiată de François Hollande îndrăgostit de actrița Julie Gayet.

”Cum am ajuns aici?

Ce s-a întâmplat de ne-am îndepărtat atât de mult unul de celălalt într-un timp atât de scurt. Puterea a acționat ca un acid, ne-a corodat iubirea din interior. Zvonul despre această Gayet mi-a otrăvit viața, încă din octombrie 2012.

Atunci, la cinci luni după alegerile prezidențiale, am auzit pentru prima dată vorbindu-se despre ea. Nu am crezut nimic; eu însămi am fost, la urma urmei, subiectul atâtor zvonuri abjecte. Dar am aflat în urmă cu câteva zile, că la Elysée s-a organizat un dineu la care au fost invitate artiste. Fusese într-o sâmbătă seară.

Îmi reține atenția un articol din 1992 din Paris Match. Mitterand apare pe copertă, Franța e în plină criză economică și politică. În acest timp, Mitterand joacă golf, se plimbă pe malul Senei și colindă librăriile. Acesta e titlul articolului.

Mi se pare ciudat, firește, că am fost lăsată deoparte de la acest dineu la Elysée, dar nu-mi fac griji. O lună mai târziu, în noiembrie 2012, zvonul revine în forță. Parisul vuiește de existența unei fotografii, dovadă a relației lor. Îl întreb pe François, îi cer să-mi spună dacă a însoțit-o pe actriță după dineul de la Elysée. Mă asigură că nu.

Mă enervez. El cedează presiunilor mele și îmi spune că a fost cu omul de afaceri François Pinault; o cină organizată de Julie Gayet pentru ca ei doi să se poată întâlni. Minciuna mă agasează....”

”Îmi displace faptul că sunt așa de fragilă. Astăzi înțeleg de ce. Încă de la debutul campaniei, François îmi dă o stare de permanentă nesiguranță prin minciunile lui, prin ascunzișurile și secretele lui. Și acționează în felul propriu - n-am văzut, n-am auzit - apelând la aluzii, disimulări și minciuni.

Dar de când a ajuns pe culmi, armonia dintre noi a început să pălească. El are alte orizonturi acum. Mă observă din ce în ce mai rar. Pentru mine însă nimic nu contează, decât el. Pentru François cursa frenetică nu se oprește”.

Mai mult ca sigur cǎ aceastǎ carte va fi un succes de librǎrie. Paginile vor fi probabil devorate de amatorii de poveşti galante şi de secrete de alcov din sfera puterii. Editura "Les Arènes" a dat chiar şi o loviturǎ financiarǎ cu aceastǎ apariţie, în 200 000 de exemplare tipǎrite în Germania, pe care a ţinut-o într-un total secret. Palatul Elysée s-a arǎtat de altfel surprins de publicarea acestei cǎrţi, dar nu a fǎcut nici un alt comentariu în absenţa unor informaţii mai precise ţinând de conţinut. Cotidianul popular Le Parisien este primul care a considerat cǎ subiectul meritǎ etalat pe prima paginǎ, şi îi anunţa pe cititorii sǎi cǎ "Palatul Elysée se va cutremura" în urma lecturii.

”În răstimp de câteva ore viața mi-a fost distrusă, iar viitorul meu s-a făcut țăndări. Eram deodată singură, năucită, frântă de durere. Mi s-a părut evident că singura modalidatea de a-mi recăpăta controlul asupra vieții mele era s-o povestesc. Am suferit fiindcă n-am fost înțeleasă, fiindcă am fost tot timpul defăimată.

Și am hotărât să dobor zidurile pe care eu însumi le construisem și să iau pana pentru a-mi istorisi povestea, povestea adevărată”.

Revista Paris Match, care a publicat câteva extrase din paginile scrise de Valérie Trierweiler, precizeazǎ însǎ cǎ în nici un caz secretele de stat nu sunt abordate în amintirile autoarei. Avem de-a face deci doar cu o poveste de dragoste, cu o legǎturǎ (nu tocmai simplǎ) între o femeie care este şi jurnalistǎ, mai precis Valérie Trierweiler, şi un om politic, François Hollande, care a ajuns între timp preşedinte.

Paginile cele mai "picante" ale cǎrţii ar fi putea fi cele legate de ruptura dintre Valérie şi François, când presa a publicat brusc informaţii despre o nouǎ legǎturǎ sentimentalǎ a preşedintelui, cea întreţinutǎ pe ascuns cu actriţa Julie Gayet.

Revista Paris Match publicǎ printre altele cîteva extrase din acest… capitol de carte şi de viaţǎ. In acea dimineaţǎ fatidicǎ, povesteşte Valérie Trierweiler, prima ei reacţie a fost de a lua nişte somnifere şi de a dormi din nou, de a se rupe de realitate.

Portretul pe care Valérie Trierweiler i-l face lui François Hollande nu este foarte tandru. Dimpotrivǎ, ea considerǎ cu amǎrǎciune cǎ ascensiunea politicǎ l-ar fi "dezumanizat" pe fostul ei partener de viaţǎ. Tot felul de anecdote sunt povestite de Valérie, inclusiv unele de dupǎ rupturǎ. "Te voi recâştiga ca şi cum ai fi un scrutin electoral" pare sǎ-i fi spus la un moment dat preşedintele, dupǎ ce Valérie Trierweiler a trebuit sǎ pǎrǎseascǎ Palatul Elysée, iar ruptura a fost anunţatǎ oficial. In total, ea a petrecut 18 luni în palatul prezidenţial când a încercat cu greu sǎ-şi asume acest rol, de primǎ doamnǎ a Franţei (cu ironii venite dinspre lumea anglo-saxonǎ care o numea "the first girl friend" întrucât ea nu a fost niciodatǎ cǎsǎtoritǎ cu François Hollande). Poate aşa se explicǎ şi titlul, "Mulţumesc pentru acest moment", deşi titlul poate avea şi o notǎ de reproş în sensul "iatǎ, m-ai transformat doar într-un moment al vieţii tale".

”Pe François nimic nu-l pasionează în afara politicii.. Nimic și nimeni. Literatura nu-l interesează, nici teatrul sau muzica. Cinema-ul poate în mică măsură, dar n-a văzut nimic. Cercul lui de prieteni se limitează la colegii de studii politico-administrative. Dincolo de politică, nimic nu contează... Când în toamna anului 2011 renunțasem la emisiunea mea politică, însoțindu-l în visul său, mă reorientez spre interviuri cu artiști rămânând pe același canal. Realizez o emisiune intitulată Itinéraires, în care intervievez actori, cântăreți etc. François nu se uită la niciuna. Când îi vorbesc într-o zi despre ea se întoarce spre mine și mă întreabă:

Ce-i asta Itinraires?

Rămân înmărmurită. Bărbatul vieții mele nu știe nici măcar titlul emisiunii pe care o moderez. Nimic din ceea ce fac nu-l interesează, nici munca mea de la televiziune, nici cronicile din Paris Match. Nu le citește”.

”Am numărat ieri 29 de SMS-uri. François Hollande, președintele Republicii mi-a trimis 29 de mesaje text. Îmi spune de fiecare dată același lucru, că mă vrea înapoi, că trebuie s-o luăm de la capăt. Iar eu îi răspund de fiecare dată acest lucru: că m-a doborât la pământ și n-a făcut nimic pentu a mă ridica de acolo... Alături de François am refuzat să fiu păpușa de ceară pe care unii ar fi vrut s-o vadă pășind în tăcere în urma președintelui, supusă și transparentă ca un ornament drăguț... N-am păstrat niciunul dintre cadourile scumpe care mi-au fost oferite de el. Acum este prea târziu. N-am fost nici soție, nici protejată. Măcar de-aș fi fost iubită atât cât am iubit. Sunt o femeie liberă”.

Nu este pentru prima datǎ cǎ foste "prime doamne" îşi povestesc în Franţa experienţele trǎite. În 2013, fosta soţie a lui Nicolas Sarkozy, Cécilia, a publicat o carte intitulatǎ O dorinţǎ de adevǎr.
În poveştile de acest gen însǎ, când este vorba de dragoste şi de viaţǎ împǎrtǎşitǎ, nu existǎ însǎ un singur adevǎr ci mai multe, cel puţin douǎ.

”Călătorul” 


Un roman cu un spectru larg: aventuri, thriller, polițist, spionaj, suspans....

Călătorul nu este un scenariu de film inserat într-o carte, e o povestire remarcabilă, care te ţine cu răsuflarea tăiată şi te poartă de-a lungul globului cu destinaţii cum ar fi Statele Unite ale Americii, Turcia, Grecia, Afganistan, Arabia Saudită, Bahrain, Germania, Italia...

Autorul declară că lucrarea lui va deveni într-o zi un film, dar va fi o provocare pentru orice versiune cinematografică.

”Călătorul va înfrunta Armaghedonul, un virus al variolei modificat de un terorist arab, care plănuia o «ucidere lentă a Americii», scria Janet Maslin în The New York Times.

Călătorul este numele de cod al unui om care nu există. El condusese altădată o unitate specială americană de informații. Înainte de a ieși la pensie în cel mai total anonimat, el a scris o carte de referință asupra criminologiei și medicinii legale. Dar trecutul lui de agent secret îl ajunge din urmă...

O tânără rănită într-un hotel sinistru din Manhattan. Un cercetător torturat în fața unui laborator ultrasecret sirian. Un complot vizând o înfiorătoare crimă împotriva umanității. Și firul roșu care leagă evenimentele, un om hotărât să meargă până la capăt.

”În urmă cu un an, am scris o carte complicată despre tehnologiile moderne de investigare. În capitolul intitulat Noi frontiere, arătam că am întâlnit o singură dată în viață o situație în care a fost folosit spray-ul antibacterian în cazul unui atac profesionist asupra unui agent secret din Republica Cehă. Cazul respectiv nu este de bun augur – nici până în ziua de azi nu a fost soluționat. Evident, cel care a ocupat camera 89 a știut foarte bine ce făcea, iar eu am început să analizez încăperea cu atenția care i se cuvenea.

Nu era o persoană foarte ordonată și lângă pat zăresc o cutie de pizza. La început nu-mi spunea nimic, dar apoi înțeleg că în ea trebuie să-și fi ținut cuțitul, pe cutie, la îndemână. Probabil că Eleonor nici măcar nu a observat-o.

Mi-o imaginez pe pat coborându-și mâna printre așternuturile răvășite ca să-l apuce de mădular. Ea îi sărută umerii, pieptul și coboară...

Când am intrat am văzut baxul de bere pe birou, o cutie de lapte în frigider, am reținut titlurile de pe câteva DVD-uri care se aflau lângă televizor și am observat tușul de ochi din coșul de gunoi. Și senzația care mi-a apărut prima dată în gând, fără să conștientizez: a fost femeie. Am avut dreptate în aproape tot ce se întâmplase în camera 89 cu excepția celui mai important aspect. Camera nu era locuită de un tânăr; Eleonor nu făcuse sex cu un bărbat dezbrăcat, care ulterior îi tăiase gâtul. Nu un ticălos deștept îi distrusese trăsăturile feței cu acid și curățase încăperea cu spray antiseptic.

Fusese o femeie”

Terry Hayes este un fost jurnalist și autor de scenarii pentru cinema. Născut în Sussex (Marea Britanie), a emigrat în Australia unde a continuat profesia de jurnalist. A scris mai multe scenarii de film, printre care și Mad Max 2.

Călătorul este primul său roman.


”Casa de chihlimbar”


Sarah Parsons nu a fost niciodata la Casa de chihlimbar, uriașa vila din Maryland aflată în proprietatea familiei ei de generații întregi. Nu s-a plimbat niciodataăprin labirintul misterios și nu a explorat cotloanele ascunse ale casei; nu a dansat în sala de bal și nici nu a căutat diamante ascunse în zidurile casei. Dar toate astea sunt pe cale să se schimbe, căci odată cu moartea bunicii, ea împreună cu mama și fratele ei se instalează la Casa de chihlimbar unde va descoperi viziuni din trecut, personaje misterioase și pline de răutate sau obiecte stranii care par să transceandă secolele.

”Mai fusesem aici.

Alergam pe un coridor nesfârșit, cu uși care se deschideau spre alte încăperi. Repetam cuvintele pe care trebuia să le țin minte, direcțiile...

Dacă ai ocazia...

Uși interminabile înainte și în spatele meu, doar că eu crescusem prea mare ca să pot trece prin unele dintre ele, ori eram prea mică să ajung la mânerele altora.

... șansa de a alege

Ea a țâșnit înaintea mea și apoi și-a întors capul aruncându-mi o privire solemnă, arătându-mi calea, iar rochia ei albă flutura în vântul care bătea în rafale peste tot în jur.

... apoi aleg drumul

Eram obosită. Mi se părea că îmbătrânisem și parcă alergam de o veșnicie. Sufeream. Și totuși, trebuia să merg mai departe. Să găsesc ușa potrivită.

... drumul spre... 

Și el era pe aici pe undeva. În spatele uneia dintre ușile acestea. Măcar de aș putea ghici în spatele căreia”.

Kelly Moore a conceput prima dată romanul Amber House în timpul Facultății de Drept și un prim exemplar al acestui proiect a fost scris pe la mijlocul anilor 80.

Când fiicele ei, Tucker și Larkin au descoperit manuscrisul cu câțiva ani în urmă, cele trei au decis să-l rescrie împreună. Tucker este în prezent studentă la Universitatea California de Sud, în timp ce Larkin și Kelly locuiesc în Oregon într-o casă plină de antichități.


”Micul prinț”


Acest volum, scris de Antoine de Saint-Exupéry, face parte din colecția Biblioteca Rao a editurii Rao.

De 67 de ani, Micul prinț v-a cucerit sufletele, devenind un mit care a captivat întreaga planetă. Un gen aparte, fiind în același timp și poveste poetico-filosofică și mit inițiatic, cartea ne aduce în prim-plan valorile umane, responsabilitatea și legătura între oameni, toleranța și spiritul de aventură. Este un titlu accesibil tuturor categoriilor de vârstă, o poveste simplă și fermecătoare, spusă într-un limbaj simplu, dar plin de poezie. O poveste încântătoare despre copilărie, singurătate și prietenie.

„Am trăit astfel singur, fără a avea pe cineva cu care să stau de vorbă cu adevărat, până ce am avut o pană în deșertul Sahara, acum șase ani. Se stricase ceva la motor. Și cum n-aveam cu mine nici mecanic, nici pasageri, mă pregăteam să încerc să fac, de unul singur, o reparație dificilă. Era pentru mine o problemă de viață și de moarte. Abia mai aveam apă de băut pentru opt zile. În prima seara am adormit pe nisip, la o mie de mile de orice ținut locuit. Eram mult mai izolat decât un naufragiat pe o plută în mijlocul oceanului.

Vă închipuiți atunci surpriza mea, în zori, când m-a trezit un glas firav și ciudat. Zicea: - Te rog... desenează-mi o oaie! - Poftim?- Desenează-mi o oaie... Am sărit în picioare de parcă aș fi fost lovit de trăsnet. M-am frecat la ochi. M-am uitat cu atenție. Și am văzut un prichindel cu totul extraordinar care mă privea cu gravitate. (...) M-am uitat așadar la acea apariție făcând ochii mari de uimire. Nu uitați că mă găseam la o mie de mile de orice ținut locuit.

Or, omulețul meu nu mi se părea a fi nici rătăcit, nici mort de oboseală, nici mort de foame, nici mort de sete, nici mort de frică. Nu avea deloc înfățișarea unui copil pierdut în mijlocul deșertului, la o mie de mile de orice ținut locuit. Când am izbutit în cele din urmă să vorbesc, i-am spus: - Dar... ce faci aici? Iar atunci el îmi repeta, foarte blând, ca pe un lucru foarte serios: - Te rog... desenează-mi o oaie... (...) Și așa am făcut cunoștinta cu micul prinț”.

”Vrăjitorul din Oz”


De la apariția ei în 1900, povestea a bucurat milioane de copii și adulți deopotrivă. Aventurile micuței și inimoasei Dorothy prin țărâmul lui Oz și ale prietenilor pe care îi întâlnește acolo sunt pline de învățăminte, iar cartea continuă să fie gustată și azi de cititori.

A fost odată ca niciodată o fetiţă pe nume Dorothy, care avea un căţel pe nume Toto. Ea locuia cu unchiul şi mătuşa ei, în Kansas. Într-o zi a venit o furtună uriaşă, un ciclon, care a ridicat în aer casa lor. Unchiul Henry şi mătuşa Em au reuşit să se ascundă în pivniţă, dar Dorothy nu s-a dus, pentru că îl căuta pe Toto, ascuns sub un pat.

Casa a zburat, cu Dorothy şi Toto în ea, până a aterizat în locuri depărtate. Fetiţa îşi dorea să se întoarcă acasă, dar nu ştia drumul. Se aflau în ținutul altinezilor. Casa aterizase taman peste o vrăjitoare rea, de la Răsărit, pe care o omorâse. O altă vrăjitoare, din Miazănoapte, îi explică fetiţei ce s-a întâmplat. În ţara lui Oz erau patru vrăjitoare: două bune şi două rele. Acum mai era doar una rea, cea din Apus. Iar Oz, era marele vrăjitor, din Oraşul Smaraldelor. Dorothy a primit pantofii de argint de la vrăjitoarea răpusă, care aveau puteri necunoscute. Apoi au fost îndreptaţi, ea şi câinele ei, să meargă în Oraşul Smaraldelor din mijlocul ţării, pentru a afla drumul spre casă chiar de la marele vrăjitor.

Drumul spre Oz era pavat cu pietre galbene. Deci cei doi au pornit la drum.... În cale s-au împrietenit mai întâi cu o sperietoare de ciori, pe nume Sperie Ciori. Acesta, spre surprinderea fetiţei, putea vorbi... Era foarte mâhnit că nu avea minte... şi că stătea toată ziua atârnat să sperie ciori... Fetiţa l-a dat jos şi el s-a alăturat fetiţei în călătorie, dorind ca Oz să-i dea un pic de minte... Mai apoi, trecând printr-o pădure, Dorothy a eliberat şi pe Omul de Tinichea, un om făcut din tinichea, care ruginise...
iar ea i-a uns încheieturile cu ulei... Și acesta li s-a alăturat la drum, dorind să-i ceară lui Oz o inimă...

Dorothy deja se obişnuise cu ciudăţeniile... pe care le veți descoperi citind această poveste deosebit de pasionantă, scrisă de Frank Baum


Două noi volume din seria Agatha Mistery

”Spada regelui Scoției”


Detectiv aspirant, cu o intuiție extraordinară, Agatha Mistery călătorește prin lume împreună cu aiuritul ei văr Larry, cu majordomul credincios și cu motanul Watson, pentru a rezolva cele mai complicate mistere.

În castelul Dunnotar este păstrată spada legendarului rege al Scoției, Robert Bruce, un vestigiu prețios care va fi expus pentru prima dată în public. Dar în timpul inaugurării, toți cei prezenți cad într-un somn profund din cauze misterioase, iar la trezire descoperă că spada a dispărut.

Între vechile legende și fantasme, verii Mistery sunt hotărâți să rezolve misterul.


”Jaf la cascada Niagara”

Într-un hotel aflat lângă cascada Niagara, a fost comis un jaf: Ratmusqué, hoțul cel mai căutat din Canada, a spart seiful unei renumite cântărețe de operă, dispărând cu un tezaur de bijuterii de o valoare inestimabilă. Numai verii Mistery, urmărindu-l prin păduri dese, populate de urși bruni și elani, vor putea să-l întreacă în istețime.

”Cele mai frumoase povestiri”


În povestirile sale, cunoscutul scriitor Hermann Hesse cultivă în ponderi egale emoția rafinată și melodia fără cusur a frazei. E un analitic, fără îndoială, unul de o minuție care, ea însăși, face cât o sută de confesiuni. Pare să se cunoască pe sine, cu angoasele și iluminările sale, așa cum un profesionist își cunoaște meseria. Nimic nu-i scapă. Niciun detaliu. Și nimic nu este evaluat prea generos sau prea exigent.

Lupul (Fragment de povestire): ”Nicicînd iarna nu mai fusese atît de cumplit de geroasă și de lungă în munții francezi. De săptămîni, aerul era limpede, sticlos și rece. În timpul zilei, cîmpiile piezișe de zăpadă, albe ca laptele, se întindeau la nesfîrșit sub cerul de un albastru intens; noaptea, pe deasupra lor trecea luna, limpede și mică, o luna cumplită, geroasă, cu luciu galben, a cărei lumină puternică devenea albastră și neclară pe zăpadă și semăna cu o întrupare a gerului.

Oamenii evitau orice drum, și mai cu seamă înălțimile, lîncezeau și rosteau vorbe de ocară în colibele satului ale căror ferestre roșii păreau fumurii pe lînga lumina albastră a lunii și se cufundau curînd în întuneric.

Erau vremuri grele pentru animalele din regiune. Cele mai mici înghețau cu duiumul și păsările erau doborîte de ger, iar leșurile slabe cădeau pradă uliilor și lupilor. Dar și aceștia sufereau îngrozitor de frig și de foame. Trăiau acolo numai cîteva familii de lupi și nevoia le-a împins să se apropie și mai mult între ele. În timpul zilei nu ieșeau împreună. Ici și colo rătăcea cîte unul pe zăpadă, slab, flămînd și la pîndă, fără zgomot și sperios ca o nălucă. Umbra lui subțire aluneca pe lînga el pe suprafața ninsă. Își întindea botul ascuțit în vînt adulmecînd și, din cînd în cînd, lăsa să se audă un urlet uscat, chinuit. Seara, însă, ieșeau cu toții și se adunau, urlînd răgușit, în jurul satelor. Acolo, vitele și păsările erau bine păzite și în spatele obloanelor groase așteptau puști. Numai arareori aveau parte de cîte o pradă neînsemnată, un cîine, de pildă, iar doi din haită fuseseră deja împușcati.

Gerul mai stăruia. Adesea, lupii zăceau laolaltă fără să se miște, îngîndurați, încălzindu-se unul pe celalalt, și pîndeau neliniștiți pustiul lipsit de viață pînă cînd vreunul, torturat de chinurile cumplite ale foamei, sărea dintr-o dată scoțînd un urlet înfiorător. Atunci toți ceilalți își îndreptau boturile spre el, tremurau și începeau să urle împreună cumplit, amenințător și cu jale.

În cele din urmă, cîțiva din haită s-au hotărît să pornească în pribegie. În zori, și-au părăsit bîrlogurile, s-au adunat și au adulmecat neliniștiți și temători aerul înghețat. Apoi s-au îndepărtat iute, toți în același ritm. Ceilalți au rămas privind în urma lor cu ochi mari, sticloși, au făcut cîțiva zeci de pași, s-au oprit nehotarîți și dezorientați și s-au întors încet, în vizuinile goale”.

”Povești clasice cu animale”


Deschide această carte, apărută la Editura Litera, şi vei intra în universul magic al poveştilor clasice cu animale!

Vei afla cum reușesc să scape pisicile ducesei de Bonfamille de planul diabolic de răpire pus la cale de majordom, din Pisicile aristocrate... Vei străbate câmpiile Africii alături de micuțul leu Simba, în Regele leu... Îi vei însoți pe Bambi și pe prietenii lui Bocănilă, Floare și Feline prin ascunzișurile pădurii... Vei merge la circ împreună cu Dumbo... Vei număra 101 de dalmațieni jucăuși... Vei primi o lecție despre prietenie, devotament, respect și curaj alături de Doamna și Vagabondul.

Însoțește-ți eroii Disney preferați în minunatele lor aventuri!

Lectura audio book-ului ce însoțește volumul: Stela Popescu.


”365 de povești de seară + CD audio”


În această carte bogat ilustrată vei găsi 365 de povești captivante, câte una pentru fiecare seară a anului. Din ianuarie și până în decembrie ești invitat într-o călătorie plină de magie și de aventuri prin universul extraordinar al poveștilor Disney.

Eroii tăi preferați și poveștile lor minunate te vor conduce pe tărâmul viselor. În fiecare seară ai întâlnire cu personajele filmelor tale preferate!

Cartea este însoţită de un CD audio care conţine 25 dintre poveştile pe care le vei găsi în paginile acestei cărţi.




”Jurnalul secretelor Violettei”



Serialul Violetta prezintă povestea unei adolescente talentate care revine în orașul ei natal, Buenos Aires, după ce a locuit cîțiva ani în Europa. Aici găsește prieteni loiali, descoperă iubirea și pasiunea pentru muzică, în timp ce se confruntă cu toate provocările și dilemele aferente procesului de maturizare.

Noul serial ce combină drama, comedia și romantismul, are o distribuție internațională, cu Martina Stoessel, în rolulViolettei. Colegii ei sunt binecunoscutul actor argentinian Diego Ramos și două personaje foarte cunoscute pentru fanii Disney Channel din America Latina: actorul mexican Jorge Blanco și actrița argentiniană Clara Alonso.

Jurnalul Violetta, are 120 file, fiecare pagină cu design special Violetta.

Identic cu cel din film, cu închidere magnetică, conține multe pagini gata să îți primească secretele pe care le vei scrie acolo, întocmai cum face și Violetta, celebra vedetă a serialului de televiziune, interpretată de Martina Stoesse.


Violetta. Jurnalul meu. Un an mai târziu” 



Secretele și visurile mele povestite în noua serie TV Violetta
”Acum sunt mai mare. Mai hotărâtă și mai conștientă de propria valoare. Dar la fel de îndrăgostită de viață: aceasta sunt eu, Violetta.

Iar acesta este al doilea jurnal al meu. Mă însoțește pretutindeni și știe totul despre mine: ce simt, ce mi se întâmplă, ce fac prietenii mei, ce secrete ascunde familia mea.

Viața mea e un roman original și plin de emoții”.

Inspirat din sezonul 2 al celebrului serial TV Violetta, de la Disney Channel.


scrisă de Magdalena Popa Buluc 
sursa: cotidianul.ro