Călin Georgescu: “Aşa numita “dreaptă” s-a culcat mereu cu aşa-numita “stângă” în imensul pat de bordel care este politica românească”
Alegerile
prezidenţiale abia încheiate ar putea aduce o schimbare în bine doar
printr-un joc al hazardului, este de părere Călin Georgescu,
preşedintele Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma,
care adaugă: “Sistemul se apără foarte bine, se adaptează uşor, îşi
aduce actorii pe scenă, şi cedează doar de frică, atunci când este
încolţit”.
Călin Georgescu, care între 1997-2013 a fost Director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din România, ne-a vorbit, într-un interviu, despre cum vede situaţia ţării noastre şi viitorul său.
Numele lui Călin Georgescu a fost vehiculat de mai multe ori ca posibilă propunere pentru preluarea funcţiei de premier al ţării noatre.(…)
Reporter: Ce aşteptări aveţi de la noul preşedinte ales al României?
Călin Georgescu: Obiectivul principal al oricărui preşedinte al României ar trebui să fie apărarea interesului naţional, care se traduce, în principal, prin întărirea pe plan intern şi extern a poziţiei statului naţional unitar modern. În acest moment, însă, cred că este mai important să discutăm despre aşteptările poporului român şi cum putem reînvia încrederea lui în conducători şi în viitor. Cu o populaţie nemulţumită nu se poate face reformă.
Să iei puterea nu e greu, contează ce faci cu ea pentru ţară.
Revenind la alegerile abia încheiate, ele ar putea aduce o schimbare în bine doar printr-un joc al hazardului. Sistemul se apără foarte bine, se adaptează uşor, îşi aduce actorii pe scenă, şi cedează doar de frică, atunci când este încolţit.
Reporter: Cum vedeţi măsurile Guvernului român din ultimul an? Ce decizii consideraţi că au fost pro-business şi care au afectat mediul de afaceri?
Reporter: Aţi declarat că necesităţile politicii externe a României sunt, mai ales, păstrarea identităţii statului în faţa atacului entităţilor non-statale, adică al corporaţiilor şi “investitorilor strategici” de genul fondurilor speculative. Ce pârghii are statul ca să-şi păstreze identitatea, în condiţiile globalizării?
Pentru informarea corectă a cetăţenilor este nevoie de o dezbatere foarte serioasă înainte de a decide dacă România ar trebui sau nu să adere la zona Euro. Există efecte secundare care trebuie analizate – spre exemplu, creşterea artificială a preţurilor.
Luaţi, vă rog, exemplul Marii Britanii. Este în UE şi îşi menţine moneda naţională, lira sterlină. Oare de ce? Şi ne amintim imediat că Londra este adevăratul centru financiar-bancar al Europei şi al lumii.
Călin Georgescu, care între 1997-2013 a fost Director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din România, ne-a vorbit, într-un interviu, despre cum vede situaţia ţării noastre şi viitorul său.
Numele lui Călin Georgescu a fost vehiculat de mai multe ori ca posibilă propunere pentru preluarea funcţiei de premier al ţării noatre.(…)
Reporter: Ce aşteptări aveţi de la noul preşedinte ales al României?
Călin Georgescu: Obiectivul principal al oricărui preşedinte al României ar trebui să fie apărarea interesului naţional, care se traduce, în principal, prin întărirea pe plan intern şi extern a poziţiei statului naţional unitar modern. În acest moment, însă, cred că este mai important să discutăm despre aşteptările poporului român şi cum putem reînvia încrederea lui în conducători şi în viitor. Cu o populaţie nemulţumită nu se poate face reformă.
Să iei puterea nu e greu, contează ce faci cu ea pentru ţară.
Mesajul transmis prin vot a fost foarte
clar: schimbaţi-vă sau veţi fi schimbaţi. În campania electorală am
asistat doar la o luptă pentru putere între două clanuri, aşa cum a fost
mereu timp de 25 de ani.
Nici cel ales şi nici cel care a pierdut nu au
prezentat un proiect de ţară solid, un program politic, o viziune
despre viitor şi despre marile provocări interne si internaţionale. Am
asistat doar la dezbinarea ţării, nu la unitatea ei.
Reporter: Cum arată România, la
25 de ani de la căderea comunismului? Aţi declarant: “România este un
sens giratoriu permanent, ne învârtim în cerc de 25 de ani”. Ce
eveniment/măsuri ar putea să ne scoată din acest sens giratoriu?
Consideraţi că alegerile prezidenţiale din acest an pot aduce o
schimbare?
Călin Georgescu: România, după 25
de ani de post-comunism, este o ţară în care cei care au condus şi
conduc au fost dispuşi să cedeze ori să distrugă totul doar pentru a
avea puterea. Rezultatul este o ţară în faliment, trăind pe datorie,
pentru care colapsul a devenit o chestiune de probabilitate matematică,
pe fondul unei polarizări uriaşe a sărăciei şi a bogăţiei. Singura
salvare poate veni dintr-un proiect de ţară îndrăzneţ, gândit pe termen
lung şi foarte lung, şi ancorat în realităţile profunde ale României.
Pentru acest mare proiect se va putea ridica un steag, sub care să se
adune toţi românii din ţară şi de pretutindeni; un proiect în elaborarea
şi aplicarea căruia să ne regăsim independenţa de gândire şi de
acţiune, ca ţară; un proiect care se poate realiza în esenţă prin
resursele şi capacităţile proprii. Numai astfel, prin noi înşine, vom
face din România o ţară respectată care să conteze în politica mare, la
scară europeană şi mondială.
Azi, România este un stat complet
aservit, prea slab pentru a avea un cuvânt de spus în lume. O ţară
deprofesionalizată, cu mari probleme demografice, care şi-a cedat
suveranitatea şi a dinamitat conceptul de şcoală a muncii, pe fondul
creşterii alarmante a analfabetismului. Nu mai suntem o destinaţie, în
sens politic, ci un teritoriu pe care-l survolezi cu avionul, în drum
spre alte zări. În sens economic, ţara e o ţintă predilectă doar pentru
acele transnaţionale care jefuiesc patrimoniul natural sau îmbolnăvesc
populaţia, fizic şi spiritual, cu produsele lor otrăvite. Suntem un loc
cunoscut pe harta crimei organizate, a traficului de persoane, pentru
jefuirea obiectelor de patrimoniu şi a pădurilor, ca depozit de deşeuri
şi câte alte asemenea activităţi infracţionale. Statele aservite, precum
România, nu pot lupta cu adevărat împotriva corupţiei interne. În
pofida retoricii oficiale, ele nu pot beneficia în mod real de alianţe
sau de parteneriate cu naţiunile puternice. Într-o situaţie limită, un
stat puternic nu va salva un stat complet subordonat aflat la ananghie,
oricâte garanţii formale i-ar fi oferit, ci doar va dispune de el.
Ţările Române au avut astfel de experienţe, în trecutul nu foarte
îndepărtat, gândiţi-vă la nefericitul an 1812. Iar azi, exemplul
Ucrainei este mai mult decât grăitor.
În 25 de ani, România a avut o retragere
masivă din istorie, din orice dezbatere cu privire la provocările mari
ale lumii, a absentat de pe scena diplomaţiei.
Ţara trebuie adusă la nivelul unei
chemări. Iar asta se face printr-un proiect mare, care să descătuşeze
energiile întregii naţiuni. Un proiect care să identifice nişa României
în competiţia mondială a secolului XXI, să reconstruiască ţara pe baza
acestei premise fundamentale; să creeze locuri de muncă sigure şi bine
plătite, un sistem de sănătate centrat pe grija faţă de fiinţa umană şi
nu pe profitul industriei de medicamente şi al asigurărilor de sănătate
private; un proiect care să regândească strategic toate activităţile
economice, să reindustrializeze ţara pe baza tehnologiilor nepoluante şi
a principiilor economiei civice – modelul economic pe care eu îl
propun; să reprofesionalizeze ţara şi să readucă plăcerea românilor de a
munci; mai presus de orice, un proiect cu o strategie perfectă pentru
învăţământ, cercetare, inovaţie, cuplată cu una demografică, spre a
asigura dăinuirea neamului, în veşnicie. Pentru asta avem nevoie de
învăţători şi profesori entuziaşti, plini de dăruire pentru cauza
naţională, modele de urmat pentru tineri. Să renască dragostea pentru
frumos, pentru artă în toate oraşele României. Să nu ezităm să aducem
specialişti străini acolo unde este nevoie. Acest lucru este absolut
firesc şi se întâmplă peste tot în lume unde dorinţa de performanţă e
mai presus de orice – vezi cazul guvernatorului canadian al Băncii
Angliei. Marile teme internaţionale, cum ar fi energia sau resursele, să
se discute la Bucureşti. Instituţii internaţionale serioase, şi nu
sediile unor firme fantomă, să fie localizate în România. Asta înseamnă
să ai cotă internaţională, să exişti şi să fii respectat.
Spiru Haret spunea: “Investeşti în
educaţie, culegi în economie”. Forţe malefice au distrus cu bună ştiinţă
dragostea de ţară, patriotismul, au tăiat panglica istoriei, pentru a
ne lipsi de dragostea de glie şi de voinţa de a fi o naţiune demnă. Cel
mai mare gânditor politic al naţiunii române, Mihai Eminescu, spunea:
“Fără cultul trecutului nu există iubire de ţară”.
Revenind la alegerile abia încheiate, ele ar putea aduce o schimbare în bine doar printr-un joc al hazardului. Sistemul se apără foarte bine, se adaptează uşor, îşi aduce actorii pe scenă, şi cedează doar de frică, atunci când este încolţit.
Reporter: Consideraţi că vom
asista la o reformare a clasei politice, în contextul în care “generaţia
Facebook” a ieşit masiv la vot şi i-a taxat pe cei care au ignorat-o?
Consideraţi că intelectualii s-au trezit din amorţire?
Călin Georgescu: Reţelele de
socializare nu vor putea produce o reformare a clasei politice. Pot fi
doar un catalizator al reformării, dar rămân simple mijloace de
comunicare în masă ale vremurilor actuale, pe care le utilizează atât
oamenii cinstiţi, cât şi escrocii. Generaţia Facebook, obişnuită să tot
“gugălească” pe telefoanele inteligente, este copleşită de cantitatea de
informaţii care o asaltează. Preia totul pe fugă şi nu mai are răbdare
să aprofundeze lucrurile. În România nu se mai studiază profund şi nu se
mai citesc cărţi. De altfel, se vând cu 85% mai puţine cărţi decât în
urmă cu 25 de ani. Iată de ce populaţia poate fi manipulată prin lozinci
şi devize propagandistice extravagante, golite de adevăr şi conţinut.
În România, unele clanuri au folosit mai abil decât altele reţelele de
socializare şi, drept urmare, au înregistrat un avantaj politic
temporar. Cât despre puterea “democraţiei directe” care îi entuziasmează
pe tinerii de pe Facebook, în mare parte este o iluzie. Ea există în
spaţiul virtual, dar este foarte greu de transpus în realitate, în
cadrul actualului sistem neoliberal. Să nu uităm că sistemul însuşi
foloseşte Internetul pentru a-şi cosmetiza imaginea şi pentru a manipula
populaţia. Eu sunt întru totul pentru democraţia directă,
participativă. Ea nu este însă posibilă într-un stat servil, cu o
economie neoliberală de tip extractiv. Ea poate înflori doar într-o
economie civică, având drept partener un stat puternic, un stat animat
de o logică partenerială, în care toţi actorii participanţi la dialogul
social luptă pentru un ideal comun. Este nevoie în primul rând de o
democraţie economică. La noi, în discursul public este absentă noţiunea
de lucrător-proprietar; această “moleculă” a economiei civice este
generată de răspândirea largă a proprietăţii productive graţie formelor
cooperaţiei moderne sau organizării micilor producători în sistem
cluster, pe modelul Mondragón sau Emilia Romagna. Vorbim de
“descentralizare” când, de fapt, ar trebui să vorbim de sisteme
“distribuite”. Vorbim de “creştere infinită” când, de fapt, avem nevoie
de o revoluţie a sustenabilităţii.
Binomul centralizare/descentralizare
aparţine vechii paradigme, socialiste şi neoliberale. Economia civică pe
care o propun eu, şi care este deja o forţă în multe părţi din lume,
gândeşte în termenii sistemelor “dis¬tribuite”, dinamicilor parteneriale
(“peer to peer”), producţiei locale de serie mică.
Agricultura
ţărănească, ajutată de know-how-ul agriculturii postindustriale, este
mai productivă decât agricultura industrială, eminamente distructivă. În
România, agricultura ţărănească este însă privită ca o frână de cei
aflaţi în fruntea bucatelor.
Dacă sistemul economic românesc stă să
facă implozie, nici în sfera culturii şi a spiritului nu stăm mai bine.
Greu mai găseşti un intelectual integru astăzi. Limba română este, pur
şi simplu, masacrată, parcă a devenit o limbă străină, stricarea ei este
promovată din plin de la cele mai înalte tribune. Biserica oficială
este pângărită, iar biserica ascunsă este prigonită. Mare parte a
populaţiei este condusă prin impostură de către fariseii care, vieţuind
în păcat, sunt mereu temători pentru scaunele lor şi atunci caută să se
înconjoare de iobagi plătitori de impozite, folosite pentru desfrâul şi
vanităţile stăpânilor.
S-a vorbit mult de reforma clasei
politice. Este un fals, pentru că se urmăreşte doar redistribuirea
puterii şi dobândirea de avantaje pentru cei care o deţin, prin rotaţie.
Singura ocupaţie constantă a clasei politice în ultimii 25 de ani a
fost şi este deturnarea banului public, îmbogăţirea fără scrupule.
Clasa
politică actuală este nereformabilă. Trebuie schimbată.
Reporter: Cum vedeţi măsurile Guvernului român din ultimul an? Ce decizii consideraţi că au fost pro-business şi care au afectat mediul de afaceri?
Călin Georgescu: Îmi este greu să
mă gândesc la măsuri pro-business, având în vedere haosul generalizat
din ultimul an. Chiar dacă au existat măsuri punctuale benefice, precum
reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, ele nu pot fi scoase din
contextul dezastruos. De altfel, chiar şi măsura reducerii CAS a fost
aspru criticată la nivel politic, din cauza neprezentării de o manieră
transparentă şi credibilă a resurselor bugetare care să compenseze
reducerea încasărilor la bugetul de stat. Din acest motiv, o măsură
considerată foarte bună de mediul de afaceri a fost percepută ca o
bâlbâială sau pomană electorală. Mediul de afaceri a fost afectat prin
impozitul pe construcţii speciale (cunoscut ca “taxa pe stâlp”), a cărui
introducere a însemnat venituri sporite la buget, încasări făcute însă
din conturile contribuabililor serioşi, care şi aşa suportau o povară
fiscală copleşitoare.
Pe de altă parte, majoritatea actelor
normative din România sunt făcute pentru un mediu economic infracţional.
Din cauza nivelului extrem de ridicat al evaziunii fiscale, legile
încearcă mai degrabă să îngrădească infracţionalitatea, decât să
încurajeze mediul de afaceri. Ca o consecinţă direct, avem tratarea
nediferenţiată a agenţilor economici, de parcă ar face parte cu toţii
din categoria infractorilor. Absolut toate societăţile sunt tratate de
actele normative şi organele de cotrol din această perspectivă; se
blochează conturi, se trimit somaţii şi se perturbă activitatea
agenţilor economici, ignorându-se “interesul fiscal naţional”. Astfel,
statul gândeşte ca un muşuroi de furnici, în care toţi cară bobul, dar
nu există matcă. Nu se are în vedere rezultatul final, care ar trebui să
fie reprezentat de sprijinirea mediului de afaceri şi de crearea de
locuri de muncă.
Lipsa unor măsuri concrete de combatere a
evaziunii fiscale pe întreg circuitul economic a dat posibilitatea
oamenilor de afaceri de carton să se îmbogăţească. Astfel, în domeniul
comerţului, de exemplu, statul nu are control asupra achiziţiilor
intracomunitare, abundând aşa-zisele firme fantomă, evaziunea continuând
pe întreg circuitul, până la des¬facerea către consumatorul final
(persoane fizice) fără bon fiscal.
În România, nu există un control al
numerarului. A existat o propunere de act normativ cu privire la
restricţionarea tranzacţiilor în numerar, dar proiectul este blocat în
Parlament. Astfel, toţi aşa-zişii bani negri din economie circulă liber,
într-un circuit financiar ce dă posibilitatea beneficiarilor din
tranzacţii ilicite să se îmbogăţească, achiziţionându-şi proprietăţi şi
alte bunuri în numerar, uneori cu sume astronomice. Plafonarea plăţilor
şi încăsărilor în numerar ar forţa o mare parte din banii negri
existenţi în economie să se albească, statul urmând să beneficieze
nemijlocit de fiscalizarea acestor sume.
Reporter: Activitatea DNA a fost
foarte intensă, în perioada campaniei electorale. Ce aşteptări aveţi în
continuare de la această instituţie?
Călin Georgescu: Justiţia română
este selectivă, abuzivă şi demonstrativă, îi execută în pas de defilare
pe diverşi oponenţi sau pe cei care mediatic susţin alte interese, iar
apropiaţii sunt protejaţi. Undeva, mai la vale, oricum toţi ajung la o
înţelegere; dacă justiţia ar fi fost corectă, ar fi fost la datorie
pentru toţi, iar corupţilor din puşcărie le-ar fi fost confiscate
averile. Sumele uriaşe furate de la statul român ar fi putut constitui o
bază bună pentru proiecte naţionale de investiţii – ceea ce nu se
întâmplă.
Reporter: Care este şansa de dezvoltare a României? Care ar fi paşii proiectului dumneavoastră pentru dezvoltarea ţării noastre?
Călin Georgescu: Plecând de la
ceea ce ştim cu siguranţă că se va întâmpla în lume, adică o criză a
hranei şi a apei, se poate identifica nişa României în economia globală.
Eu am propus o revoluţie a sustenabilităţii şi un proiect de ţară,
“Hrană, Apă şi Energie”, prin care România poate cuceri lumea, nu doar
să se refacă pe ea însăşi. Este soluţia prosperităţii prin revenirea la
simplitate. Cu alte cuvinte, un model economic al proximităţii, în care
se întăreşte proprietatea privată productivă, i se oferă omului şansa de
a-şi securiza familia, iar surplusul muncii lui intră în circuitul
economic local şi naţional. “Micro” este distribuit în masă, iar micile
firme îşi asigură autonomia economică prin cooperare în reţea. Pe acest
model s-au dezvoltat vertiginos ţări ca Taiwanul sau regiunea Toscana
şi, parţial, Sillicon Valley, ca să dau doar câteva exemple. Investind
în infrastructura viitorului, vom putea face din România un model pentru
multe alte ţări. Mai ales pe fondul disfuncţionalităţilor grave ale
modelului neoliberal, degradării vieţii în toată Europa şi lipsei de
viziune a UE, care continuă să se afunde în criză.
Reporter: Numele dumneavoastră a
fost vehiculat în repetate rânduri ca propunere pentru funcţia de
premier. Ce şanse are scenariul Klaus Iohannis – preşedinte, Călin
Georgescu – premier? Aţi accepta o astfel de funcţie, în condiţiile
actuale?
Călin Georgescu: Eu sunt gata
să-mi slujesc oricând ţara, să colaborez cu oricine, dar nu în orice
condiţii. Iar cu privire la interesul naţional, pentru mine nu există
negociere.
Reporter: Aţi declarat că necesităţile politicii externe a României sunt, mai ales, păstrarea identităţii statului în faţa atacului entităţilor non-statale, adică al corporaţiilor şi “investitorilor strategici” de genul fondurilor speculative. Ce pârghii are statul ca să-şi păstreze identitatea, în condiţiile globalizării?
Călin Georgescu: Cea mai
preţioasă instituţie creată de om în istorie este statul. O societate
fără stat e ca un trup fără cap; pe o astfel de societate o aşteaptă
anarhia, fragmentarea şi disoluţia finală. Când statul devine captiv,
cum este acum în România, nu mai este stat. Este doar haos bine dirijat
de cei care au căpuşat statul. Statul practic s-a privatizat şi nu mai
poate răspunde socialului. Binele comun nu mai există ca ţel suprem al
statului.
Nu există bază mai solidă decât binomul
stat-cetăţean. Când statul este lovit, subminat, incapacitat, cetăţenii
săi devin populaţie, o masă amorfă, se transformă în creaturi supuse
manipulării şi dezrădăcinării.
Uitaţi-vă la românii din ziua de azi, au ajuns pribegi în ţara lor!
Statul este un zid de apărare a ceea ce
înseamnă viaţa şi cultura românească. În absenţa lui, identitatea,
dăinuirea noastră sunt în pericol.
Eu sunt pentru un stat puternic.
România este azi o ţară sub asediul
marilor corporaţii fără patrie, al căror unic scop este profitul
imediat, prin exploatarea resurselor naturale şi a oamenilor
transformaţi în resursă. Când nu va mai fi interes politic străin,
pentru că nu vor mai fi resurse, sau când nota de plată va fi prea mare
în comparaţie cu costurile de exploatare, ţara va fi abandonată ca o
mină epuizată. Şi atunci se va trece la împărţirea ei între hienele din
jur, pentru că singura miză rămasă va fi doar geopolitica. Adică
statutul de colonie al unei ţări “între ape”, recunoscută exclusiv prin
“vocaţia” de a fi vândută străinilor pe 30 de arginţi de către vasalii
cocoţaţi în funcţii publice.
Toţi politicienii români au susţinut
necondiţionat, în aceşti 25 de ani, modelul neoliberal extractiv. Acesta
nu s-a opus comunismului, l-a continuat cu alte mijloace, ambele
sisteme având nevoie de sclavi ca să funcţioneze. Transpus în viaţă,
proiectul “Hrană, Apă, Energie” ar însemna, pentru România, ieşirea din
captivitatea babilonică la care au condamnat-o trădarea, impostura şi
hoţia. Economia civică are nevoie, pentru a prospera, de oameni liberi,
integri, cu mentalitate şi demnitate de proprietari. Nici un partid
politic nu a urmărit să emancipeze poporul, în sensul de a oferi
fiecărui român oportunitatea de a fi stăpân pe propriul său destin,
într-o ţară puternică şi respectată. Interesul naţional? “O vorbă de
dânşii inventată”. Aşa numita “dreaptă” s-a culcat mereu cu aşa-numita
“stângă” în imensul pat de bordel care este politica românească.
De 25 de ani, neoliberalii din România,
de la stânga sau de la dreapta eşicherului politic, tot încearcă să ne
convingă că statul nu are ce căuta în economie. Haosul economic
controlat de clanurile infracţionale, în care întreprinderile de stat au
fost privatizate pentru a fi jefuite, este numit eufemistic “stat
minimal”. Eu sunt un critic al conceptului de “stat minimal” şi susţin
renaşterea întreprinderii de stat acolo unde există monopoluri fireşti,
impuse de cerinţele de securitate naţională (resurse naturale, baraje
hidroelectrice, linii de înaltă tensiune), şi trebuie asigurate
serviciile publice esenţiale (poştă, transport în comun, sănătate,
educaţie, distribuţia apei etc.). Cu o menţiune, însă, foarte
importantă: gestiunea întreprinderilor de stat trebuie să fie supusă
disciplinei pieţei, iar administrarea lor trebuie să fie impecabilă. Vom
putea limita şi chiar elimina influenţa nefastă a entităţilor
non-statale, dacă vom transforma România într-o fortăreaţă economică.
Zidurile ei de apărare, în domeniul economic, ar fi întreprinderile de
stat, sectorul extins al economiei de proximitate, un sector financiar
caracterizat prin revigorarea şi dominaţia băncilor populare şi a
uniunilor de credit, o agricultură ţărănească dezvoltată pe bazele celor
mai performante metode ale agriculturii postindustriale. Iar apărătorul
cel mai motivat să apere economia României este, ca unitate socială,
familia, iar ca unitate economică, micul producător,
lucrătorul-proprietar din asociaţii (inclusiv asociaţiile profesionale
de tipul breslelor), gospodăria ţărănească, designerul şi inovatorul,
meseriaşii secolului XXI.
Eu sunt ferm convins că România are
nevoie de o stare de spirit, nu de doctrine, iar aceasta poate fi dată
de asumarea de către toată naţia română a unui mare proiect de ţară.
Nimic nu trebuie să fie ascuns, ocult, ambiguu. Totul să fie
transparent, clar explicat, pe înţelesul tuturor, pentru ca românii să
ştie pentru ce luptă. Atunci se va vedea ce forţă avem şi de ce suntem
în stare.
Reporter: Vă menţineţi opinia că România nu trebuie să adere la moneda Euro? Cum argumentaţi?
Călin Georgescu: Bineînţeles că
mi-o menţin! Şi mai mult, spun că moneda naţională este singurul atu
important care ne-a mai rămas în mână pentru a ne păstra independenţa ca
stat.
Pentru informarea corectă a cetăţenilor este nevoie de o dezbatere foarte serioasă înainte de a decide dacă România ar trebui sau nu să adere la zona Euro. Există efecte secundare care trebuie analizate – spre exemplu, creşterea artificială a preţurilor.
Fără a intra în prea multe detalii
tehnice (există un studiu al lui Giovanni Mastrobuoni, de la Princeton
University, care explică foarte bine partea tehnică), putem spune că –
în ciuda rapoartelor oficiale care au concluzionat că trecerea la Euro a
avut un impact limitat asupra creşterii preţurilor – fenomenul nu a
fost niciodată investigat pe deplin. Până acum analiza s-a limitat la
dinamica inflaţiei, însă inflaţia este un indicator sintetic al
creşterii preţurilor care nu ia în considerare elemente esenţiale,
precum nevoia de timp a oamenilor de a se obişnui cu ceva nou sau faptul
că inevitabil anumite preţuri vor fi “rotunjite”. Percepţia majorităţii
cetăţenilor Uniunii Europene este că trecerea la Euro a cauzat creşteri
semnificative de preţuri. Până şi nemţii, îl numesc Teuro (Teur
înseamnă “scump” în germană).
Un alt efect secundar este cedarea unei
pârghii foarte importante – politica monetară. Într-un moment în care nu
mai există un consens între ţările mari din Vest asupra politicii
monetare (vezi situaţia de anul trecut, când Germania, Olanda şi Austria
au votat împotriva scăderii ratei dobânzii de către BCE), cum va putea o
ţară ca România să-şi apere interesele?
Luaţi, vă rog, exemplul Marii Britanii. Este în UE şi îşi menţine moneda naţională, lira sterlină. Oare de ce? Şi ne amintim imediat că Londra este adevăratul centru financiar-bancar al Europei şi al lumii.
Numai nişte netrebnici pot accepta atât
de uşor ceva atât de dubios, pentru simplul fapt că este “european” sau
pentru că aşa li se spune să facă.
Înaintea interesului naţional nu stă nimic, nici măcar viaţa!
Dar, din păcate, în România, la nivel decizional, se gândeşte mic şi se acţionează şi mai mic.
Noi trebuie să gândim “out of the box”,
să gândim liber dacă vrem să înlocuim actualul model economic
falimentar. Nu mai putem lăsa sfera financiară să domine economia reală.
Sursa răului în lume este banul cămătăresc (debt-money), proprietate
exclusivă a sistemului bancar. De ce n-ar putea poporul suveran să emită
monedă? Sute de oraşe din lume emit “monedă locală” – de ce n-ar face-o
şi un stat suveran? Mă gândesc la o monedă care să aparţină cu adevărat
cetăţenilor, bazată pe o rezervă fracţionară de 100%. Un sistem
financiar restructurat, în care funcţia de creditare să fie separată de
cea de emitere a monedei. O astfel de măsură ar pune banul să lucreze în
serviciul economiei reale şi nu al băncilor, ar elimina datoriile
publice şi private, ciclurile inflaţie/deflaţie şi ar permite un sistem
de impozitare nu mai mare de 5%. Am realiza o redistribuţie a bogăţiei
şi a proprietăţii private în baza meritelor şi a capacităţilor
productive, eliminând definitiv speculaţiile financiare. Nu-i o utopie,
îţi trebuie însă curaj, spirit de sacrificiu şi dragoste de neam.
Reporter: Cum vedeţi relaţia României cu partenerii internaţionali, în contextul conflictelor din regiune?
Călin Georgescu: Am să-l citez pe
generalul De Gaulle: “Ţările nu au prieteni, au aliaţi, iar alianţele
sunt utile atâta timp cât servesc interesul statului tău”.
Atâta timp cât nu eşti puternic
economic, nu desfăşori competiţia minţilor mari în ţara ta, nu eşti
solid social şi cultural, nu exişti. Aranjamentele de culise, făcute
doar pentru protejarea anumitor persoane şi a sistemului securist au
distrus ţara.
După cum am spus: un stat cu conducători
care se întrec în a-şi manifesta servilismul nu are parteneri, fiindcă
nu poate sta la masa tratativelor, ci sub masă, pentru a lustrui
pantofii celor puternici, adică ai mesenilor. Scriitorul şi analistul
politic Lev Vershinin relatează un incident relevant în acest sens: în
data de 20.02.2014, liderul ucrainean Ianukovici a semnat o înţelegere
cu opoziţia, înţelegere ai cărei garanţi au fost miniştrii de externe ai
Poloniei, Germaniei şi Franţei. A doua zi, Ianukovici a fugit, iar
puterile garante s-au spălat pe mâini, pentru că orice este permis în
relaţiile cu un stat slab şi complet aservit. Există numeroase alte
exemple de acest fel, pe diverse meridiane ale lumii.
România, astăzi, este un stat slab,
sărac şi înapoiat, iar ceea ce i s-a întâmplat Ucrainei i se poate
întâmpla mâine şi României, într-o formă sau alta, indiferent de
apartenenţa la diverse organizaţii, parteneriate ş.a.m.d. Nu ne apără
nimeni, trebuie să fim puternici şi să ne putem apăra singuri.
Reporter: Cum vedeţi relaţia României cu Fondul Monetar Internaţional?
Călin Georgescu: Nu este potrivit
teremenul de “relaţie”. Un stat puternic şi un conducător de glie ar
pune capăt contractului şi oricărui fel de “colaborare” cu FMI. Vă rog
să-mi spuneţi unde în lumea asta, în care ţară unde a fost prezent, a
adus FMI-ul prosperitate? Niciunde, vă rog să verificaţi. FMI-ul a pus
umărul la îndatorarea României, ca să fie o pradă mai uşoară pentru
hienele care stau la pândă. Şi asta la iniţiativa şi prin uneltirile
celor puşi să o apere şi al căror fals renume ascunde marea fraudă din
această ţară.
Reporter: Cum se poate pregăti ţară noastră să facă faţă crizei apei şi a hranei, preconizată pentru 2020?
Călin Georgescu: Pământul este
cea mai mare avere pe care o avem. Solul este adevărata mină de aur a
României. Iar pământul nu este o marfă, ci proprietatea noastră, a
tuturor, el nu poate fi de vânzare, înstrăinat, pentru că e piatra
unghiulară a devenirii şi dăinuirii noastre ca popor. Dacă înţelegem
asta şi trăim constant acest sentiment, zi de zi, facem din agricultură
vârful de lance al dezvoltării economice naţionale, cu toată industria,
şi învăţământul, şi cercetarea subordonate acestui obiectiv. Din
gospodăria ţărănească facem modelul european de viaţă sănătoasă, iar din
ţăranul român, simbolul creştin autentic al veşniciei neamului românesc
şi gena autentică de civilizaţie, în Europa şi în lume.
Gândim bursa grâului la Brăila şi cea a
energiei la Bucureşti, facem din Constanţa poarta economică numărul unu a
ţării, înaintea aeroportului Henri Coandă, şi prin export de hrană
sănătoasă şi apă curată cucerim Europa şi lumea!
Aceasta este moştenirea noastră, dar şi
vocaţia şi destinul nostru, ea nu este o alternativă posibilă printre
multe altele, este unica! Nu există un plan B, pentru că nu avem o ţară
B, noi nu avem decât România.
Iar, înainte de toate, eu doresc ca poporul român să ştie ce vrea şi să-şi dea seama ce poate!
Reporter: Vă mulţumesc!
A consemnat ADINA ARDELEANU
Sursa: Bursa.ro
preluare de pe: gandeste.org