Peste 1 milion de volume şi 200 de edituri, la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2014


Aproximativ 200 de edituri vor fi prezente la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2014, pregătindu-se să aducă publicului cititor, între 28 mai şi 1 iunie, la Romexpo din Bucureşti, peste un milion de volume, dintre care câteva mii de titluri noi, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

De asemenea, nume mari ale culturii române îşi dau întâlnire şi în acest an cu publicul cititor. Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Norman Manea, Neagu Djuvara, Lucian Boia, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Vladimir Tismăneanu, Oana Pellea, George Banu, Aurora Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Florin Iaru, Mircea Daneliuc, Emil Brumaru, Ion Bogdan Lefter, Livius Ciocârlie, Ileana Mălăncioiu, Bedros Horasangian, Marta Petreu, Marius Chivu, Daniela Zeca Buzura, Daniel Cristea Enache, Gabriel Chifu, Andrei Cornea sunt doar câteva dintre personalităţile prezente la această ediţie.

Printre volumele ce îşi fac debutul la Bookfest se numără două noi cărţi semnate de Lucian Boia: "Primul Război Mondial" şi "Dosarele secrete ale agentului Anton: Petru Comarnescu în arhivele Securităţii" (volum editat de autor). Tot pentru pasionaţii de istorie, Neagu Djuvara lansează o ediţie ilustrată din "Civilizaţii şi tipare istorice", iar Vladimir Tismăneanu va fi prezent cu o reeditare a volumului său de referinţă "Stalinism pentru eternitate: O istorie politică a comunismului românesc" (apărute la Editura Humanitas). De asemenea, la editura Rao va fi lansat volumul de analiză "7 teme fundamentale pentru România", cu un cuvânt înainte de George Cristian Maior.

Mircea Cărtărescu va lansa o ediţie de colecţie "Orbitor", iar Radu Paraschivescu va bucura publicul cititor cu o nouă colecţie de perle - "Muşte pe parbrizul vieţii" (Editura Humanitas). Pasionaţii de teatru pot răsfoi noul volum al lui George Banu, "Monologurile neîmplinirii" (Editura Polirom), dar şi prima colecţie de scrieri ale marelui teoretician polonez al artelor spectacolului Jerzy Grotowski, care va apărea la editura Nemira, cu un cuvânt înainte de George Banu.

Tot la editura Nemira va apărea antologia "Emil Brumaru. 111 cele mai frumoase poezii". Criticul literar Alex. Ştefănescu va lansa la Editura All "Texte care n-au folosit la nimic", iar Ioan Bogdan Lefter îşi va prezenta volumul "Alţi postmoderni" (Editura Paralela 45). Acestea sunt doar câteva dintre cele câteva mii de noi volume ce se vor lansa la Bookfest 2014.

Vizitatorii vor putea lua parte la peste 300 de evenimente, ce variază de la lansări, dezbateri şi colocvii până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive. Un loc special în programul Bookfest îl vor ocupa copiii, nu numai pe 1 iunie, ci pe toată perioada evenimentului, aceştia având un spaţiu special amenajat unde vor putea participa la ateliere, lecturi şi evenimente special gândite pentru ei.

De asemenea, editurile Humanitas Multimedia, Humanitas, Humanitas Fiction, Arthur, Corint Junior, Curtea Veche, Rao, Vellant şi Curtea Veche Publishing au pregătit prima ediţie Bookfest Junior, adică patru zile de lansări de carte pentru copii şi adolescenţi, întâlniri cu autori, ateliere de desenat şi de teatru.

Invitatul de onoare al celei de-a IX-a ediţii a Salonului Internaţional de Carte Bookfest va fi Polonia. Sub sloganul "Quo vadis Polonia? Spre următorul Nobel", Institutul Polonez pregăteşte o serie de evenimente menite să promoveze literatura poloneză şi să sporească interesul publicului român pentru autorii contemporani, dar şi clasici polonezi.

Printre invitaţii la Bookfest 2014 se numără Danuta Wałęsa, soţia liderului legendar al Solidarităţii şi fost preşedinte al Poloniei Lech Wałęsa, autoarea volumului autobiografic "Visuri şi taine".

Polonia îşi va prezenta cele mai bune producţii culturale pornind de la reportajul literar, care este o veritabilă specialitate poloneză, şi până la activism social. Astfel, vizitatorii se vor putea întâlni cu nume precum Małgorzata Rejmer, autoarea reportajului "Bucureşti. Praf şi sânge", Paweł Huelle, unul dintre cei mai importanţi prozatori contemporani din Polonia, căruia îi va fi publicat al doilea volum în limba română, culegerea de povestiri "Eram singur şi fericit", Janusz Leon Wiśniewski, al cărui roman "Singurătate pe net", tradus deja în numeroase limbi şi ecranizat în Polonia, a fost recent publicat în România. Dorota Masłowska, autoarea romanului postmodernist "Albă ca Zăpada şi roşu bolşevic", a cărui apariţie a transformat literatura polonă, stârnind un scandal de proporţii şi devenind un bestseller, va promova ediţia românească a acestei cărţi. De asemenea, va participa la spectacolul-lectură cu piesa sa "Între noi e totu' bine" şi va concerta împreună cu formaţia sa de electro-punk în clubul bucureştean Eden.

Poezia poloneză va fi reprezentată de către Ryszard Krynicki şi Wojciech Bonowicz, cel din urmă fiind invitat şi pentru a prezenta opera poetică a lui Tadeusz Różewicz. Irena Koźmińska, activistă socială şi iniţiatoarea campaniei "Întreaga Polonie le citeşte copiilor", care a avut un mare succes în promovarea lecturii în Polonia, va prezenta acest proiect, derulat de Fundaţia ABCXXI. Iar Aleksandra Małecka, din cadrul Korporacja Ha!art va prezenta "liberatura - literatura viitorului" şi, împreună cu publicul cititor, va încerca să prevadă viitorul literaturii în lumea internetului, tehnicilor multimedia şi a crizei permanente de timp pentru citit.

De asemenea, pe parcursul Bookfest vor avea loc proiecţii de filme documentare despre câţiva dintre laureaţii polonezi ai premiului Nobel pentru literatură: Henryk Sienkiewicz (1905), Władysław Reymont (1924), Czesław Miłosz (1980) şi Wisława Szymborska (1996). Institutul Polonez pregăteşte în preajma Bookfest şi o serie de evenimente conexe, precum proiecţia unei serii de filme - ecranizări ale unor romane poloneze ("Literatura în cinema", în colaborare cu Club Control), o serie de spectacole-lectură ("Literatura pe scenă", în colaborare cu UNATC) şi un joc urban ("Literatura pe stradă"). Tot în perioada Bookfest, Grădina Verona va găzdui o expoziţie de ilustraţii pentru copii, intitulată "Faună, floră şi piraţi" ("Literatura în ilustraţie", în colaborare cu Librăria Cărtureşti).

Nu în ultimul rând, pe toată perioada salonului, vizitatorii vor avea acces gratuit la cinematograful de artă Bookfest, în cadrul căruia vor rula filme premiate la festivaluri internaţionale oferite de Institutul Maghiar din Bucureşti, Ambasada Norvegiei, Institutul Francez din Bucureşti şi Institutul Polonez.

Accesul la Bookfest, precum şi la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit.
Programul de vizitare va fi: 29 mai, între 10.00 şi 20.00, 30 mai, între 10.00 şi 21.00, 31 mai, între 10.00 şi 21.00, şi 1 iunie, între 10.00 şi 20.00.

Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2014 este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România şi cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă. La ediţia precedentă, circa 95.000 de vizitatori au trecut pe la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, luând parte la peste 300 de evenimente (lansări, dezbateri, colocvii, concerte, evenimente pentru copii, proiecţii cinematografice şi evenimente interactive). Invitat de onoare a fost literatura germană, prin participarea Austriei, Elveţiei şi Germaniei în proiectul "Trei ţări, aceeaşi limbă". La această ediţie au fost prezente nume cu răsunet internaţional, precum Cătălin-Dorian Florescu, Katharina Hacker, Michael Stavarič, Joseph Winkler, Jan Koneffke, Christian Haller, Saša Stanišić, Julya Rabinowich şi Jolanda Pinel.

de Diana Parvulescu 
sursa: mediafax.ro