“Dacă nu eşti în stare să râzi când lucrurile merg prost, atunci sau eşti mort sau îţi doreşti să fii” – despre “Sub dom”, de Stephen King



Răsuflu adânc de 2-3 ori înainte să deschid o carte de dimensiuni considerabile şi, odată ce intru în brânză, nu mă înfrânez până nu termin şi ultima pagină. Apoi, rămâne doar o lipsă imensă – mă ataşez de personaje, de tabieturile lor, de gândurile lor. Intru în poveste. Aceeași senzaţie am avut-o şi după ce am răpus mamutul ăsta născut de Stephen King. Sub dom (Editura Nemira) este cartea schimbărilor psihicului uman în stare de tensiune, cartea unei ipoteze posibile, dar nedovedite, cartea condiţiei umane în toată gloria ei sordidă.

Acţiunea romanului începe atunci când Dale ‘Barbie’ Barbara încearcă să plece din orăşelul care îi pricinuise numai necazuri, însă o barieră se pune în calea libertăţii sale. Un dom care pică din cer şi care izolează oraşul de restul lumii cu un impact rapid, tăios, precis. Ciocnirea unui avion de peretele domului, despicarea tuturor lucrurilor din calea sa (case, copaci, maşini, râuri, lacuri, oameni) sunt evenimentele care preced suita de întrebări şi nedumeriri pe care Barbie şi toţi locuitorii din Chester’s Mill le au.

Imediat după căderea domului, precum cuţitul unei ghilotine invizibile, Barbie se împrieteneşte – ulterior prietenia evoluând în ceva mai mult – cu Julia Shumway, patroană, administrator şi jurnalistă la ziarul săptămânal din oraş, Democratul, divortaţă de 10 ani. Dar asta nu e singura prietenie care se leagă. Pe măsură ce citeşti realizezi că încet, dar sigur, se formează două armate, două baricade ce ar putea da startul unui război în interiorul unui clopot cât un oraş – o perspectivă înfricoșătoare. Moartea şefului poliţiei din Chester’s Mill, Howard ‘Duke’ Perkins, sădeşte neputinţă şi nesiguranţă în sufletele tuturor locuitorilor acestui orăşel, determinându-i să ia decizii disperate. Ȋn aer planează frica şi neputinţa. Este un oraş cu adevărat rupt de lume. Totuşi, niciun locuitor nu foloseşte încă termenii “înăuntru” şi “afară” – subconştientul nostru este înclinat să nege situaţiile noi, mai ales când se anunţă a fi atât de grele. Dar, când aud pentru prima oară, la singurul post de radio local care mai funcţionează, că se află sub un dom, cele mai negre temeri li se confirmă. “dom” nu mai e un substantiv comun. “dom” devine un nume de care toată lumea va auzi în curând. Devine “Domul”. Iar hazardul Domului are să devină în nici o săptămână hazardul războiului, căci aici cele două părţi inamice cresc cât vezi cu ochii, iar un conflict, unul apocaliptic, este iminent.
Secretele noastre. Puterea lor. Planurile noastre. Urzelile lor.

...Stephen King
Reflectoarele din jurul domului îndreptate în sus ca şi cum ar semnala o premieră de mare succes la Hollywood le creează locuitorilor senzaţia că sunt nişte insecte într-un terariu luminat. Cu un prim ales care îi mănâncă din palmă, o a treia aleasă mai tot timpul drogată din cauza unor pastile care să-i atenueze durerea de coloană şi cu un şef de poliţie în exerciţiu pe care nu îl duce mintea prea mult, Big Jim ia decizii de unul singur, susţinute de cei trei. Aşa se face că celui de-al doilea ales îi vine ideea de a spori numărul poliţiştilor şi îşi făureşte o armată formată aproape în totalitate din oameni pe care îi poate controla uşor. Junnior Rennie, fiul alesului şi duşmanul de moarte al lui Barbie, care cu o zi în urmă omorâse două fete, a doua zi va ajunge şi el ajutor special de şerif.

La numai trei zile de la neobişnuita întâmplare, spaima intră şi mai adânc pe sub pielea oamenilor atunci când aleşii (Big Jim) hotărăsc să înceapă raţionalizarea alimentelor, când mai au încă atâta hrană. Asta înseamnă că situaţia va mai dura ceva vreme şi că cei aleşi de orăşel să-i conducă nu au habar de nimic. Apoi, Barbie se dovedeşte a fi un fost militar.
Viaţa sub Dom intensifica totul. Linda avea impresia că se aflau sub el nu de câteva zile, ci de ani şi ani.
După încercări eşuate de penetrare a domului, nimic nu mai rămâne de făcut pentru cei din afară. Locuitorii de sub dom sunt pe cont propriu. Ȋnsă adevăratul pericol ce-i paşte pe toţi nu este faptul că Big Jim doreşte supremaţia şi că îndârjirea celorlalţi de a nu-i acorda credit cauzează daune colaterale. Primejdia cea mai mare o reprezintă nişte cantităţi uriaşe de propan, achiziţionate de Big Jim, Andy Sanders şi alţi câţiva acoliţi pentru o afacere cu droguri, care se va dovedi a fi una dintre cele mai mari din State. Ȋn curând vor ieşi la suprafaţă lucruri deranjante pentru Big Jim. Dar oare va mai conta? Sfârşitul situaţiei – orice ar însemna acest sfârşit – e periculos de aproape.

Şi dacă vă întrebaţi care este ipoteza de care vorbeam mai sus, ei bine, este vorba despre existenţa extratereştrilor. Că Domul este opera extratereştrilor este una din multiplele teorii elaborate atât de cei dinăuntru, cât şi de cei din afară. Alţii vin cu teorii care de care mai ciudate: opera vreunei superputeri a răului pe Pământ, un Lex Luthor în lumea reală, opera unei ţări renegate (cum ar fi Coreea de Nord), un fenomen meteorologic sau biologic, o fiinţă vie, un hybrid de E. coli. Atunci când visăm nu realizăm că visăm, deci ipoteza unui vis este exclusă. Un lucru e cert, ei sunt cobaii.

Spre deosebire de alte romane SF, cu precădere cele de dinainte de 2000, şi faţă de alţi scriitori reprezentativi de romane SF, Stephen King plasează acţiunea cărţilor sale în prezent și pe Pământ. Ȋn cartea de faţă este vădit inspirat de lumea înconjurătoare şi de tendinţa oamenilor de a prevesti şi a citi despre apocalipse. Exact asta ne-a servit şi nouă – o apocalipsă sub un dom, o oală sub presiune. Putem presupune că s-a inspirat de la Robert Heinlein, care s-a concentrat foarte mult pe aspectul morbid şi în acelaşi timp realist, sau, de ce nu, de la Douglas Adams, care a introdus elementul de comic în SF. Pentru că, da, de-a lungul cărţii există numeroase momente de un comic specific american. Iar King doreşte să-şi motiveze umorul în situaţia în care cartea este încadrată şi la categoria horror:
Dacă nu eşti în stare să râzi când lucrurile merg prost – să râzi şi să faci puţin circ –, atunci sau eşti mort sau îţi doreşti să fii.
Iniţial voiam să scriu un articol despre diferenţele dintre carte şi serial, dar scenariştii, dintre care şi Stephen King, nu au respectat firele pe care se întinde povestirea. După primele 70 de pagini citite am notat 11 diferenţe (închipuiţi-vă câte diferenţe aş fi remarcat în 1200 de pagini!). Am renunţat. Aş putea spune că nu au păstrat decât ideea domului şi numele personajelor, deşi autorul cărţii s-a implicat direct în realizarea serialului. Pentru cei ce vor citi sau au citit cartea, serialul va fi o dezamăgire, tocmai din această cauză. De altfel, dacă facem abstracţie de carte, serialul nu e deloc rău.

Este interesant cum scriitorii de romane SF reuşesc să reflecte realităţi în operele lor şi, în acelaşi timp, deprimant că unii cititori le găsesc doar nişte scriituri bine documentate. Stephen King ne arată CUM SĂ NU NE PURTĂM în astfel de situaţii (cartea e un adevărat ghid de supravieţuire în condiţii extreme), cum tragicul poate lua locul normalului în scurt timp, datorită gândirii noastre neprihănite, şi că viaţa noastră este darul cel mai de preţ. Sub Dom reprezintă tabloul ideal al sentimentului când întâlnim situaţii în care nu vedem nimic, dar totuşi e ceva acolo. Pot concluziona cele două volume într-o singură propoziţie:
Speră tot ce poate fi mai bun, pregăteşte-te pentru tot ce poate fi mai rău.
*
Găsești cele două volume aici.

scrisă de