“Iubesc cuvintele, iubesc vinul, iubesc bunul şi frumosul, iubesc meseria mea de Negustor de vinuri”.
Bernard Pivot este cunoscut în Franţa pentru cronicile sale de cărţi şi emisiunile culturale erudite pe care le realiza, “Apostrophe” şi “Bouillon de Culture”. Pivot a intervievat de-a lungul anilor cei mai mari scriitori ai momentului: Nabokov, Margueritte Duras, Eugène Ionesco, Soljeniţîn, Bukowski… Unul dintre cei mai influenţi critici literari este omul care, după câteva minute de “Apostrophe” şi un editorial în “Lire”, putea ridica tirajele cărţilor de la câteva zeci la câteva sute de exemplare. “Acest Pivot, iubitor deopotrivă de Beaujolais şi Riesling alsacian, care persiflează corectitudinea dietetică pe cât condamnă tiranica ascensiune socială a apei în detrimentul vinului şi se alintă făcând palmaresul pictural al lui Bachus, de la Michelangelo, Caravaggio şi Bellini la Velasquez, Leonardo da Vinci şi Rubens, fără să uite etalarea legăturilor cu Venus şi Priap. Aproape octogenar, erudit, gourmet şi hâtru, cititor bulimic şi jurat Goncourt, jurnalist în egală măsură doctoral şi ludic, Bernard Pivot se dovedeşte un epicureu sprinţar, subtil, colocvial, tandru sau picant la nevoie, ca şi un preţuitor a tot cevasazică esquis-erie. El frecventează cu aceeaşi savoare aplicată saloanele şi cramele, restaurante de lux şi cârciumi rurale, mese profesional-discrete sau conclavuri demne de cavalerismul medievalităţii, evenimente rafinate din sfera diplomaţiei culturale, cinele festive şi târgurile de carte, după cum nu se sfieşte să istorisească scene feroce, de tăiat respiraţia, precum beţia televizată a lui Charles Bukowski din 22 septembrie 1978, să-şi dezvăluie necruţător prima beţie crâncenă, de adolescent novice, ori să mărturisească în ce măsură propria-i ascensiune în lumea jurnalismului literar s-a datorat legăturilor de familie cu vinul (a se vedea episodul angajării la «Figaro», cu Maurice Noel care, lichefiat de plăcere în urma unei butelci de Beaujolais, binevoieşte să uite că junele Pivot nu auzise la 23 de ani de «Memoriile lui Hadrian», «Monsieur Teste», «Les Fleurs de Tarbes» şi alte asemenea trufandale elementare”, scrie cu un umor nebun Dan C. Mihăilescu. Adăugând: “Să nu se creadă cumva că opera unui expert al lecturii se adresează exclusiv oamenilor de litere. Bineînţeles că dăm la tot pasul de referinţe livreşti sau culturale în sensul cel mai larg, dar nu sunt omise detalii în chip acut practice, precum maniera degustării, cu suprema dovadă a profesionalismului în materie... Avem, desigur, «războaiele vinului», cu cele 600.000 de sticle de Moët&Chandon, expediate între 1814 şi 1815 în Germania şi Rusia, ori cu Goering asociat Bordeaux-ului, iar Goebbels mai degrabă cu Bourgogne, Hitler fiind oricum un băutor mediocru. Dar aflăm şi cine va fi inventat tirbuşonul: englezii. Se pun întrebări incitante – care dintre ordinele călugăreşti a fost mai bine dedat viticulturii: benedictinii sau cistercienii, urmate de înţeleptul îndemn, «Moderate bibendum est» al Sfântului Bernard şi trecem sprinţar de la Omar Chayyam şi mistica beţiei către paradisurile artificiale baudelairiene nu fără voinţa pierderii de sine la Baudelaire ca şi la eroii lui Rabelais, Balzac, Alexandre Dumas, ca să nu mai vorbim de faptul că la numai trei ani, Colette trece prin şocul voluptuos al unui Muscat de Frontignan. În fond, scrisul şi beţia sunt forme de ieşire din timp şi spaţiu, mirifice călătorii în niciunde, deopotrivă prăbuşiri şi înălţări, depotrivă fie evadări demonice, fie levitaţii angelice”.
Hoinărind prin “Dicţionarul” lui Pivot, descoperim povestiri extraordinare din istorie, legate de Bachus, despre pasiunile rivale dintre podgorii, întâmplări amuzante, legende şi mituri încântătoare despre opulenţele senzuale ale scriitorului japonez Kaiko Takeshi, despre erotism şi poezie. Veţi sta la masă cu Ludovic al XIV-lea la Versailles sau cu Madame de Pompadour, de ce nu cu Ludovic Francisc de Bourbon, ba chiar şi cu baronul Philippe de Rothschild. Nu lipsesc nici poveştile cu seducătoare doamne, precum Veuve Clicquot, “liberă, tânără, având sub picioare pivniţele umplute cu mii de sticle de şampanie. Drace, ce mai partidă!”, sau Ingrid Bergman în Cafeneaua Rick’s din “Casablanca”, savurând un Cordon Rouge, alături de Humphrey Bogart, ori Antonia Adelaide Ferreira care şi-a pus pecetea pe vinul de Porto, înzestrată fiind cu o energie inepuizabilă şi cu o inteligenţă de comerciant. Nu lipsesc din această înşiruire nici zeii. “Doamne, ce au mai turnat în ei toţi zeii mesopotamieni, egipteni, greci şi romani! Nu bag mâna în foc că au băut tot, dar vinul care le-a fost dat a curs valuri, valuri”. La Roma, cu excepţia lui Bachus, profesionalistul vinului, cele mai multe arome şi buchete urcau spre nasul pretenţios al lui Jupiter, zeu peste toţi zeii. În Evanghelii, vinul devine băutura mistică prin excelenţă.
"„Soiuri şi podgorii, taninuri şi fructe, culori şi texturi, coline şi soare, vânt şi pământ, dragoste şi ştiinţă, patimă şi hazard, gust şi amintire, om şi istorie. Mai mult ca oricând, această carte pune vinul la locul lui de onoare în parcursul cultural al umanităţii. Dicţionarul lui Bernard Pivot nu îşi propune să inventarieze nici toate soiurile, nici toate particularităţile celei mai alese dintre licori. Cine caută, însă, în aceste pagini, senzaţii, păreri, poveşti de iubire furibundă şi aversiuni arbitrare, coups de foudre, capricii, hachiţe şi emoţii are ce să bea. Iar cine deschide vinul ca pe o carte şi-i degustă trecutul, legenda, influenţele, îmblânzirea, cuceririle, capitulările are ce să citească“, spune Marius Constantinescu, traducătorul volumului.
Ce nu se ştia despre Bernard Pivot este că are o relaţie specială cu vinul - tatăl său a fost negustor de vinuri şi el a crescut apreciindu-l ca un cunoscător adevărat. Nascut in Beaujolais, fiul unui negustor de vinuri, fratele unui cultivator, Bernard, pudicul notoriu, se dezvaluie pentru prima data in aceasta carte, toata numai emotie. Iata ce justifica succesul ei: 140 000 de exemplare vandute in Franta.“ - Jean-Claude Simoen
"Dicţionar din dragoste de vin" este declaraţia de dragoste a lui Bernard Pivot la adresa vinului şi, în acelaşi timp, o autobiografie prin cheia experienţei pe care o oferă degustatul şi toate referinţele sale culturale.
Membru al Academiei Goncourt, jurnalist de presă scrisă, radio şi televiziune, Bernard Pivot a fost timp de peste treizeci de ani moderatorul celor mai cunoscute emisiuni literare de la France 2. „Bernard Pivot ni se dezvăluie un degustător experimentat, subtil preţuitor, echilibrat consumator şi erudit al vinului, de la tescuire până la somelieri. «Sângele lui Hristos» se lasă împărtăşit – cu savori pufoase, ghiduşii senzuale şi aluzii picante – prin geografie, religie, filozofie, literatură, istoria mentalităţilor, prin pivniţe mănăstireşti, mese regale şi cotloanele boemei artistice“, notează Dan C. Mihăilescu în prefaţa volumului.
„Un dicţionar savuros despre vin şi cultură, plin de pasiune, de amintiri şi de umor. Flacoane mitice şi castele celebre devin accesibile prin stiloul lui Bernard Pivot, amator autentic, care ne aminteşte prima calitate a vinului: plăcerea“, comenta în Postfaţa volumului Cristian Preotu.
Să nu uităm cele cinci calităţi ale vinului, formulate de un scriitor celebru: să fie alb, să fie rece, să fie sec, să fie mult, să fie gratis. “Vinul ar putea să fie şi roşu şi puternic şi atunci cuvântul şmecher ar fi pronunţat mai apăsat, sau alb, de cursă lungă, pregătit pentru şpriţ, unde pronunţia ar fi mai lascivă…”
Cartea apare într-o ediţie de lux, cu ilustraţiile Anei Wagner, la editura “Baroque Books & Arts”.
O carte pe care v-o recomandăm cu căldură.
scrisă de Magdalena Popa Buluc
sursa