Atâtea cărți într-o singură carte…
„Când deschizi o carte, când o citești, când o termini înaintea poveștii...”.
Aceasta este una dintre cele 92 de povești cu cărți. Toate sunt mici
evenimente din viață, povestite foarte pe scurt și nu-mi amintesc ca
vreuna să nu fie relatată la persoana a II-a. Unele pornesc de la un
personaj, trec la altul, iar la un moment dat te trezești că e relatată
la persoana a II-a din nou. Poveștile nu au titlu. Ele încep brusc,
brutal aproape. Se termină la fel de brusc. La fel de aproape
brutal. În plus, poveștile sunt, de fapt, propoziții. Lungi sau scurte,
întortocheate sau simple, cele 92 de propoziții formează 92 de povești,
unele simpatice, altele dramatice, unele triste, altele neutre, dar în
orice caz, toate surprinzând într-o oarecare măsură.Stilul frust, smuls parcă, rapiditatea cu care este relatat totul, te îndeamnă la o lectură rapidă. După ce ai parcurs cartea din scoarță-n scoarță însă, te întorci să o recitești. Cel puțin asta am pățit eu (exprimarea anterioară a fost nu doar inspirată din carte; pur și simplu am scris fraza sub influența cărții).
Cartea, în 92 de povești cu cărți, este personajul principal, secundar sau terț, câteodată doar o piesă de decor, dar este nelipsită din fiecare poveste. Este un cadou, un loc de refugiu, casa cuiva, obiectul invidiei altcuiva, ciudățenie pentru unii, însoțitor (doar), pentru alții, un oracol, sau chiar un pat pe care se face dragoste. Povești optimiste, povești pesimiste, povești cu final neașteptat, povești cu happy-ending, povești vesele, povești triste… dar una dintre povești, cu precădere, mi-a captat atenția și m-a făcut să mă opresc mai mult asupra altora și să revin asupra tuturor din când în când: Povestea 27: „Natură moartă cu oameni citind cărți ca să rămână vii”. De fapt despre asta este vorba, nu? Un om citind o carte este natură moartă (mai mult moartă decât natură…), iar standardele actuale cer activitate. „Pentru o viață sănătoasă faceți cel puțin o jumătate de oră de mișcare pe zi”. Dar dacă 8 ore lucrezi, două faci mâncare, una mănânci, una te uiți la televizor, două le petreci cu familia, una pentru curățenie și ordine – inclusiv în bibliotecă – după care o jumătate de oră faci mișcare și în cealaltă jumătate te pregătești pentru somn, când să mai citești?
Într-o poveste tinerii familiei sunt atât de străini de actul lecturii (pe print) încât băiatul preferă să iasă în oraș pe banii prietenei decât să citească o jumătate de oră și să primească bani de la tatăl său în schimb. În alta, un preșcolar are o zvâcnire într-o zi: vrea ca mama lui să îi citească povești. Pentru o singură seară, mama este luată pe nepregătite: nu are nicio carte de povești în casă. Când a doua zi cumpără nu una, ci două cărți, copilul nu mai vrea povești. Revine la desenele animate. Într-o altă poveste, personajul este un bătrân care citește, rușinat de burta lui, de vârsta lui… în preajma tinerelor care fac topless pe plajă.
Imaginația lui Ștefan Caraman este debordantă. Deși aproape toate poveștile sunt inspirate din cotidian, cu siguranță mulți alți autori ar fi făcut cel puțin 30 de romane din cele 92 de subiecte (cu condiția să aibă timp să le scrie). Este tentant să utilizezi o singură idee, cel mult două, trei pentru o lucrare literară așa cum este neașteptat să descoperi o carte care conține cu adevărat 92 de idei, „irosite” în tot atâtea povestiri și povestioare adunate într-un singur volum. Este imperativ ca imaginația să fie foarte bogată, întrucât pentru următoarea lucrare, autoul va avea cu 92 de idei mai puțin pe care să le pună pe hârtie.
92 de povești cu cărți este o carte care deschide ochii. Exprimă regrete ale unei (sau ale unor) generații înstrăinate de lectură, de literatură, de cărți. Exprimă rușinea de a fi tatăl unui fiu care nu „ginește pe print” sau cea a unui om care se simte inferior celui ce a citit mult în viață. Exprimă nepăsarea cu care este privită cartea acum, în noua epocă a digitalului. Dar exprimă și speranțe pentru un „mai bine” al literaturii. Exprimă și bucuria de a citi, iar și iar, carte după carte, într-un nesfârșit ritual, care, dincolo de locul în care se petrece, dincolo de obiectele și obiceiurile pe care le implică, până la urmă nu conține decât un singur element cu adevărat valoros: cartea.
92 de povești cu cărți este acea carte pe care mulți o caută toată viața: o carte pe care oricând o poți scoate de pe raftul bibliotecii, să o deschizi la orice pagină, să citești o poveste și să o pui înapoi pe raft. Este Herodot-ul pacientului englez, un fel de talisman literar din care oricând te poți inspira sau care te poate ajuta în orice moment să te relaxezi.
Ediția este deosebită. Coperta cartonată incită, iar domnița cocoțată pe teancul de cărți, cu o carte în mână poate fi alter ego-ul oricărui cititor. Formatul (19 cm X 21 cm) este foarte comod pentru o carte cu copertă cartonată, iar hârtia groasă, extrem de plăcută la pipăit. Această carte este făcută pentru a fi citită. În bibliotecă arată destul de ciudat, considerând că, spre exemplu în biblioteca mea este singura de dimensiunile astea, iar culoarea copertei și finisajul general nu te lasă să o pitești pe undeva printr-un raft ascuns sau prin vreun cufăr.
Titlu: 92 de povești cu cărți
Autor: Ștefan Caraman
Editura: Herg Benet
Anul aparitiei: 2012
Numar pagini: 126
ISBN: 978-606-8335-33-9
Scris de Ovidiu Leonte
sursa: bookblog.ro