Una
din cele mai cunoscute expresii la români este „a freca menta”, cu
înțelesul de „lene, comoditate, muncă în dorul lelii…”. Așa cum se
întâmplă de cele mai multe ori în viață, expresia de care discutăm
conține o parte adevăr iar restul descrierea unui obicei balcanic de a
fenta munca, într-un limbaj colorat, cu pierderea în timp a înțelesului
original al expresiei în sine.
De fapt, încă din Grecia Antică, exista obiceiul ca masa pe care se
servea mâncarea să fie frecată cu frunze de mentă pentru a-i da un miros
plăcut și, probabil, pentru a respecta niscaiva ritualuri precreștine.
Răspândirea grecilor în Balcani, mai ales în perioada secolelor al
XVIII-lea și al XIX-lea, au dus acest obicei și în alte regiuni,
inclusiv în București și chiar în Tulcea, unde au existat în permanență
comunități puternice ale acestei etnii. Familiile înstărite de români,
în permanență amatoare de rafinamente și etichete de comportament în
societate, au adoptat cu iuțeală acest obicei de a freca masa cu frunze
de mentă, care să dea un miros plăcut încăperii și senzația de răcoare
pe timpul caniculei verii.
Din
acest moment, începe modificarea înțelesului expresiei prin faptul că
mulți slujitori de casă preferau frecatul meselor cu mentă, ore în șir,
în locul muncilor grele precum tăiatul lemnelor, căratul apei etc. De
aici și nemulțumirea stăpânilor gospodăriilor vis-a-vis de slujitorii
care se fofilau de la muncile adevărate, preferând să frece mesele cu
mentă cât era ziulica de mare. De aici și până la transformarea unei
activități domestice oneste într-una depreciativă, distanța a fost
extrem de mică.
Cu
trecerea timpului, lumea bună tulceană și bucureșteană a renunțat la
mesele frecate cu mentă în favoarea fețelor de masă din material textil,
mult mai elegante, copiind astfel moda occidentală. Exprimarea „a freca
menta„ a persistat însă sub forma ei colorată, specific balcanică, cu
înțelesul de a trage chiulul de la muncă, dar o dată cu scurgerea
anilor, prea puțini mai aducându-și aminte sau știind adevăratul sens al
acestor cuvinte. Motiv pentru care ne-am gândit să readucem în
actualitate înțelesul adevărat al acestei expresii și, în același timp,
să le arătăm cititorilor misterelor dunării ca „nu frecăm menta”, ci scriem cu sârg articole pe blogul nostru tulcean mult iubit.
Grecii
mai aveau obiceiul ca, după o orgie care dura o noapte întreagă, a doua
zi să poarte o coroniță făcută din frunze și flori de mentă, pentru a-și
alunga mahmureala și trezi mintea, dar această practică nu are nici cea
mai mică legătură cu articolul nostru.
scrisă de Nicolae C. Ariton