Treceți la conținutul principal

Prima ediţie a Galei Naţionale a Copiilor Supradotaţi

Aflată la prima ediţie, Gala Naţională a Copiilor Supradotaţi îşi propune stimularea, reunoaşterea publică a rezultatelor deosebite ale copiilor cu talent care s-au remarcat în toate domeniile, inclusiv leadership, publicistică, literatură şi ştiinţe.

Pe scena acestei gale vor fi prezentate poveşti de viaţă şi experienţe de succes ale copiilor cu inteligenţă peste medie.

Soluţia propusă în cadrul acestei gale este recunoaşterea publică şi premierea talentelor în toate domeniile,  crearea unor mecanisme de încurajare a copiilor şi tinerilor din România cu şanse reduse de a-şi exprima talentul, sub coordonarea unor specialişti în dezvoltarea talentelor, în cadrul unui CENTRU DE PROGRAME ŞI MENTORING poziţionându-se ca o modalitate de ameliorare a procesului de dezvoltare a personalităţii acestora.

Evenimentul va fi moderat de Lajos Kristof, director programe şi consiliere copii supradotaţi, specializat în psihoterapie şi consiliere, cu experienţă în jurnalism, Liviu Anghel, membru de excelenta IRSCA Gifted Education, iar asistenţa producţiei este asigurata de Dana Beleiu, cu experienţă şi pregătire în jurnalism.

Invitaţi speciali: Maia Morgestern, Florin Chilian, Iustin Capră

Evenimentul va avea loc luni, 25 februarie, orele 18,00, la Sala Dalles.

sursa: jurnalul.ro
sursa foto

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Drum lin prin lumină, Pavel Coruț!

     Astăzi s-a stins din viață, din motive (încă) necunoscute, scriitorul Pavel Coruț. Mai jos, câteva resurse sumare despre omul și scriitorul care a fost Pavel Coruț. https://ro.wikipedia.org/wiki/Pavel_Coru%C8%9B   <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/lWT_Z6VjhJ8" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

Cei mai inteligenti oameni de pe Pamant

Cei mai inteligenti oameni de pe Pamant nu sunt nici Carlos Slim, cel mai bogat din lume, si nici Bill Gates, creierul de la Microsoft. Un coreean, care ar putea trece drept "anonim", daca nu ar avea un IQ de peste 210, conduce topul celor mai destepti. Kim Ung Yong: Admis la universitate la 4 ani Nascut in 1962, este cel mai inteligent om din lume. A intrat in Cartea Recordurilor cu un IQ estimat la 210. La varsta de patru ani era capabil sa citeasca in japoneza, coreeana, germana si engleza. La cinci ani, rezolva ecuatii diferentiale si calcule cu integrale. Mai tarziu, invitat la o televiziune japoneza, si-a demonstrat fluenta in chineza, spaniola, vietnameza, tagalong, germana, engleza, japoneza si coreeana. La trei ani, cand alti copii sunt fascinati de cartile de colorat, Kim a fost invitat sa participe la cursurile de fizica ale Universitatii Hanyang, iar la sase ani isi petrecea timpul alaturi de savantii de la NASA. A lucrat aici pana in 1978, ca...