am să-ţi stric jucăria
numită durere“.
(Miroslav Antić, Poezie fără moarte)
Antologiile implică, în
general, o muncă grea şi complicată. Minuţioasă şi îndelungată.
Îţi iau mult timp şi cer multă tărie să le duci la capăt
– de la selecţia autorilor pînă la selecţia textelor lor
şi apoi la munca strîngerii drepturilor de autor şi multe
altele. E mai uşor cînd tema vine cumva de la sine, cînd
faci o antologie a unui festival cu autorii participanţi sau a unui
atelier literar cu tema deja stabilită, unde oricum nu ai ce
selecta, participanţii sînt cei care vor apărea şi în
carte. Tematic, dacă ştii ce vrei, nu e greu, ştii tema, alegi
autorii, publici cartea. Complicat devine însă cînd
încerci să cartografiezi zone literare din afara ţării şi a
limbii în care scrii. Cînd îţi asumi o astfel de
muncă, atunci treci la un cu totul alt nivel. În primul rînd,
nu îţi poate veni o astfel de idee decît abia cînd
ai destulă pricepere încît să realizezi necesitatea
unei astfel de cărţi aici, în România, în al
doilea rînd, nu ai cum să începi să te pui pe treabă
dacă nu eşti în stare să duci o astfel de muncă la bun
sfîrşit şi nu realizezi toată greutatea ei. În ultimii
ani, în România au apărut foarte puţine traduceri de
poezie străină, darămite antologii – una dintre puţinele şi
bunele antologii din ultimii ani pe poezie străină este cea apărută
în 2011, la Casa de Editură „Max Blecher“, şi intitulatăColonia poetică (coordonată de Claudiu Komartin) şi care a reuşit
să ofere o imagine a ce se întîmplă în poezia
suedeză de azi. Deşi cu texte bine alese şi într-o română
care te face să ai tendinţa să uiţi că sunt traduceri, cei 15
poeţi suedezi, prezentaţi în acel volum de către alţi 15
poeţi români, nu au părut să producă mari reacţii sau să
aibă vreun impact – dacă ar fi să ţin cont de recenzii sau de
amintiri ale acestei cărţi chiar şi la multe luni de la apariţia
ei.
Ce te faci cu o antologie care îţi
prezintă 38 de autori sîrbi? Strict pe poezie, toţi aleşi
unul şi unul, de la autori canonizaţi precum Vasko Popa, Danilo
Kiš, Adam Puslojic, Jovan Zivlak pînă la nume cu totul
necunoscute pînă acum în România, precum
Aleksandar Ristović, Dusko Novaković sau Dragan Jovanović Danilov,
antologia de poezie sîrbă contemporană intitulată Malul
celălalt şi apărută în această toamnă la Editura Herg
Bent, sub coordonarea tînărului poet şi traducător
Aleksandar Stoicovici, este clar o carte-eveniment a anului 2012.
După antologia poeziei sîrbe a lui Ioan Flora, apărută la
sfîrşitul anilor ’90 şi care oferea o panoramă a liricii
de peste Dunăre dintre secolele XIII şi XX, în afară de
unele traduceri răzleţe apărute prin reviste literare, despre
poezia contemporană de acolo se poate spune că, în România,
nu se ştia mai nimic. Minunata selecţie a textelor şi diversitatea
vocilor prezentate în această antologie de către traducătorii
Liubinca Perinaţ Stancov, Slavomir Gvozdenovici şi Aleksandar
Stoicovici chiar oferă o imagine de mult necesară şi panoramică a
poeziei sîrbe contemporane.
Pînă acum, cunoşteam poezia
sîrbă a ultimelor decenii exclusiv prin intermediul
traducerilor apărute în limba germană, ştiam ce forţă
extraordinară şi cîtă expresivitate, ba chiar şi duritate
au autorii sîrbi contemporani. O poezie care se hrăneşte din
traumele unui trecut care se încăpăţînează să apese
peste un prezent încă destul de complicat şi greu. O poezie
ca o lamă de cuţit, care nu glumeşte şi de multe ori te lasă cu
respiraţia tăiată: „Nimeni nu-i de vină / Că porţi o pasăre
în piept./ Cei ce dorm vor trece în vis/ Prin prăpastia
în care creşte cîntecul tău“ (Cei ce dorm, Stevan
Raičković).
Aşa cum remarca şi Aleksandar
Stoicovici în prefaţa sa, această antologie este,
într-adevăr, o provocare, dar nu doar pentru cei care au
muncit la ea, ci şi pentru cititori. O provocare şi o invitaţie
pentru cititorii din România să se apropie puţin de „malul
celălalt“ şi să descopere cîteva zeci de voci poetice pe
cît de diverse în tematică (nu, nu toţi poeţii sîrbi
scriu doar despre război), pe atît de apropiate şi de
asemănătoare în expresivitatea şi forţa lor lirică.
Ori de cîte ori am de-a face cu o
antologie – fie că e vorba despre coordonarea ei, fie doar despre
lectură –, îmi amintesc de vorbele scriitorului sîrb
Bora ćosić care spunea mai demult că un astfel de demers se
aseamănă unui soi de razii printre scriitori, ca şi cum ai trece
printre ei, i-ai alege pe cîţiva şi i-ai băga într-o
dubă – acolo ei ar sta înghesuiţi, unii cunoscîndu-se
între ei, alţii nu, unii asemănători, alţii nu, singurul
lucru care i-ar ţine împreună fiind coperţile unei cărţi.
Dincolo de umorul hîtru al lui ćosić, într-adevăr,
selectarea şi prezentarea unui număr de scriitori necesită o
experienţă şi un talent pe care puţini le deţin. Aleksandar
Stoicovici spunea, în prefaţa sa, că îşi doreşte ca
această carte să treacă „asemenea unei bărci de pe un mal pe
celălalt şi să împrăştie ceaţa“. Minunat ar fi ca
această carte să fie doar un început, iar ceaţa să fie
împrăştiată de cît mai multe asemenea luntri care să
lege cele două maluri.
Malul celălalt de Radmor Andrić
Încă un rîu
fără vreo
buturugă,
buştean
fără al doilea pas
fără putere
pentru săritură
Încă un rîu
iar celălalt mal
e în ceaţă
inconştient
tremurat
egal
de la naştere
şi moarte
Malul celălalt
Antologie de poezie sîrbă sec.
XX-XXI
Coordonator: Aleksandar Stoicovici,
traducători: Liubinca Perinaţ Stancov, Slavomir Gvozdenovici,
Aleksandar Stoicovici, Editura Herg Benet, 2012