Treceți la conținutul principal

Cele mai vorbite limbi din Anglia şi Ţara Galilor

Poloneza era a doua cea mai vorbită limbă, după engleză, în Anglia şi Ţara Galilor, cu 546.000 de vorbitori, fiind urmată de punjabi şi urdu, potrivit ultimelor date ale unui recensământ din 2011, relatează BBC News Online, informează Mediafax.


Aproximativ patru milioane de persoane (8%) au declarat că vorbesc ca limbă principală altă limbă decât engleza sau velşa, scrie BBC, care precizează că 138.000 de persoane nu vorbesc engleza deloc.

Engleza sau velşa era principala limbă vorbită de către aproximativ 50 de milioane de persoane (92%), în vârstă de peste trei ani, iar dintre cele opt procente care vorbesc altă limbă ca limbă principală, cele mai multe persoane vorbesc engleza la un nivel avansat.

Dintre cei care utilizau altă limbă principală decât engleza, 1,7 milioane vorbeau engleza foarte bine, 1,6 milioane - bine, iar 726.000 vorbeau o engleză "stricată", în timp ce restul de 138.000 nu vorbeau englezeşte, precizează BBC. Acesta este primul recensământ în care populaţia care declară că vorbeşte altă limbă este întrebată cât de bine vorbeşte engleza, adaugă aceeaşi sursă.

De asemenea, în Ţara Galilor, 2,9 milioane de locuitori (97%) au declarat engleza sau velşa ca limbă principală, iar alţi 562.000 (19%) au declarat că pot vorbi velşa, pe când la Londra, 1,7 milioane de rezidenţi (22%) utilizau ca limbă principală altă limbă decât engleza.

Într-un "top zece" al celor mai vorbite limbi, engleza era urmată, în această ordine, de poloneză, panjabi, urdu, bengali, dialectul utilizat în statul indian Gujarati (vest), araba, franceza, chineza (cu excepţia dialectelor mandarin şi cantonez, care se clasează pe locul 27 şi, respectiv, 40) şi portugheza. Potrivit acestor date, aproximativ 22.000 de persoane nu vorbeau nicio limbă, utilizând limbajul semnelor, mai scrie BBC.

de RL ONLINE

Postări populare de pe acest blog

Subway Performer Mike Yung - Unchained Melody (23rd Street Viral Sensation)

Drum lin prin lumină, Pavel Coruț!

     Astăzi s-a stins din viață, din motive (încă) necunoscute, scriitorul Pavel Coruț. Mai jos, câteva resurse sumare despre omul și scriitorul care a fost Pavel Coruț. https://ro.wikipedia.org/wiki/Pavel_Coru%C8%9B   <iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/lWT_Z6VjhJ8" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

Cei mai inteligenti oameni de pe Pamant

Cei mai inteligenti oameni de pe Pamant nu sunt nici Carlos Slim, cel mai bogat din lume, si nici Bill Gates, creierul de la Microsoft. Un coreean, care ar putea trece drept "anonim", daca nu ar avea un IQ de peste 210, conduce topul celor mai destepti. Kim Ung Yong: Admis la universitate la 4 ani Nascut in 1962, este cel mai inteligent om din lume. A intrat in Cartea Recordurilor cu un IQ estimat la 210. La varsta de patru ani era capabil sa citeasca in japoneza, coreeana, germana si engleza. La cinci ani, rezolva ecuatii diferentiale si calcule cu integrale. Mai tarziu, invitat la o televiziune japoneza, si-a demonstrat fluenta in chineza, spaniola, vietnameza, tagalong, germana, engleza, japoneza si coreeana. La trei ani, cand alti copii sunt fascinati de cartile de colorat, Kim a fost invitat sa participe la cursurile de fizica ale Universitatii Hanyang, iar la sase ani isi petrecea timpul alaturi de savantii de la NASA. A lucrat aici pana in 1978, ca...