Limba română a obţinut statutul de limbă regională în satul Nijni
Petrovţi din districtul Stotokioneţ, în regiunea Cernăuţi din sud-vestul
Ucrainei, l-a anunţat preşedintele Consiliului Local al localităţii pe
parlamentarul Ghenadi Moskal.
Un Grup de lucru special din cadrul Consiliului Local al satului este implicat în implementarea prevederilor legii cu privire la limbă, relatează Frum în pagina electronică.
Potrivit Serviciului Statisticii de Stat, limba română este limba nativă a peste 95% dintre locuitorii satului Nijni Petrovţi.
de Valentin Vidu
sursa
sursa foto