Traducătorul propune, editorul hotărăște

Experiența arată că, în spațiul neerlandofon, Olanda și Flandra, mai toate titlurile traduse din română au intrat în atenția editurilor în urma unor propuneri făcute de traducători, pe baza preferințelor lor personale. Așa mi-a publicat, prin anii ’80, Editura Meulenhoff din Amsterdam cele două traduceri cu care am debutat:Opera completă a lui Urmuz și Lunga călătorie a prizonierului de Sorin Titel. După finalizarea trilogiei Orbitor de Mircea Cărtărescu, am făcut propuneri de traducere și publicare a acestui roman la mai multe edituri din Olanda, prezentînd fragmente traduse și explicînd meritele acestor trei volume unice în literatura română și europeană. Am fost, de la bun început, impresionat de scrierile lui Cărtărescu, motiv pentru care am promovat atît Nostalgia, cît și Travesti, tot la Meulenhoff. Redacția a optat, în 1994, pentru Travesti, deși eu aș fi preferat Nostalgia. Însă traducătorul doar propune, editura hotărăște…
 
Inițial, nu am avut succes cu Orbitor. Reacțiile erau reticente. Părea interesant, dar prea voluminos. Totul s-a schimbat după ce a apărut primul volum în Germania, Die Wiesenden, în traducerea premiată a lui Gerhardt Csejka, foarte bine primită de presa literară și de publicul cititor din Germania. Dintr-odată au fost nu mai puțin de patru edituri olandeze care s-au arătat interesate să scoată cele trei volume. Partida a fost cîș­tigată de către prestigioasa Editură De Bezige Bij, din Amsterdam. Această editură, care pînă atunci nu publicase nici un scriitor român, nu prea a știut nici de ICR, nici de posibilități de finanțare. Eu singur le-am atras atenția asupra acestor posibilități și țin minte că redacția mi-a trimis un buchet de flori după ce intraseră banii de subvenție în contul editurii. Subliniez: editura a beneficiat de un sprijin financiar, nu și traducătorul, care și-a luat drepturile de autor și atît. Interesul meu, indirect, este să se publice literatură română în neerlandeză, dar nu am luat nici un euro în plus. Deci, probabil, s-ar fi publicat Orbitor în Olanda și fără subvenție, dar, desigur, De Bezige Bij va fi mai tentată să publice în continuare literatură română – sau, de ce nu?, chiar pe Cărtărescu –, știind că există posibilități de finanțare. Am experiența cu Editura Atlas, din Amsterdam, unde mi-a apărut o antologie de proză scurtă românească în 2008. Această editură se aștepta la o subvenție din partea ICR-ului, pe care n-a mai primit-o din pricina unei încurcături birocratice. Deși vorbisem cu directorul editurii despre o serie de traduceri din română, s-a renunțat la acest proiect, nerealizîndu-se finanțarea antologiei.
 
Primul volum din Orbitor, De Wetenden, apărut în aprilie 2010, s-a bucurat de multă atenție în presa neerlandofonă, desigur și mul­țumită faptului că, la inițiativa Amba­sadei române din Haga și cu sprijinul ICR-ului, autorul a putut vizita Olanda, așa încît s-a putut face o lansare într-o librărie din fața Parlamentului olandez, Mircea Cărtărescu acordînd mai multe interviuri ziariștilor interesați. Traducerea a fost bine primită și a fost chiar selecționată pe lista lungă pentru Premiul European pentru Literatură, o listă propusă de librarii din Olanda și din Flandra.
 
Volumul al doilea, De trofee, a apărut în mai 2012, și a fost iarăși bine primit, cu cronici laudative în mai multe publicații importante din Olanda. Mai am puțin de lucru la volumul al treilea, care va vedea lumina tiparului în primăvara anului 2014. Între timp, din proprie iniţiativă, fără intervenția și sugestia nimănui, i-am propus unei edituri din Amsterdam pe următorii autori: Gabriela Adameşteanu, Varujan Vosganian, Dan Lungu, Bogdan Suceavă, Stelian Tănase, Mateiu I. Caragiale. Va putea spune cineva că i-am ales din motive politice?
 
Am avut de trei ori plăcerea să vorbesc cu domnul Horia-Roman Patapievici. Primele două discuții s-au purtat în jurul inițiativei de a deschide o casă a traducătorilor, așa cum există în majoritatea țărilor europene, și în România. Domnul Patapievici s-a străduit să obțină un spațiu, însă autoritățile abilitate nu au pus la dispoziția ICR-ului un imobil care ar fi putut servi acestui scop.
 
A treia oară am vorbit, telefonic, despre traducerea unui eseu scris de dînsul pentru revista olandeză Nexus. Mai publicase în acea revistă, dar atunci traducerea din română în neerlandeză se făcuse prin intermediul limbii engleze, ceea ce constituia un ocol superfluu. De altfel, era un eseu despre „Dispariția culturii generale“, fără nici o legătură cu politica. Costul traducerii a fost suportat exclusiv de Nexus.
 
Despre politică n-am vorbit cu dînsul, nici cu ceilalți colaboratori ai ICR-ului pe care am avut plăcerea să-i cunosc la ICR București, ICR Paris, ICR Bruxelles, ICR Veneția. Nici măcar o singură dată nu s-a vorbit despre politică, darămite despre președintele țării. Nici nu prea era subiect de discuție cu mine, pentru că nu prea îmi place politica. Pe mine mă preocupă lucruri mult mai importante, anume traducerea literaturii române în Olanda.
Autor: Jan Willem BOS
Jan Willem BOS (Olanda, 1954) a tradus aproximativ 25 de cărți din română și a scris în jur de zece cărţi despre România, printre care trei dicționare. La sfîrșitul anului 2012, va apărea, la Editura Trei, cartea sa „Suspect“. Dosarul meu de Securitate, traducere din neerlandeză de Alexa Stoicescu. (Pe site-ul www.bibliografieroemenie.nl, se găsesc toate traducerile din română în neerlandeză și cărțile scrise în neerlandeză despre România.) 

sursa