Nu e deloc surprinzător că scriitorii își aleg de multe ori niște
”companioni”, să le spunem, prin care se pot exprima și-și pot explora
propriile vieți. Unui alter-ego, unui sine paralel, autorii pot să-i
confere tot soiul de calități sau pur și simplu astfel își exprimă
adevăratul sine.
Nick Adams – Ernest Hemingway
Ernest Hemingway a scris 24 de povestiri despre propria viață prin ochii alter-ego-ului său, Nick Adams. Acestea au fost adunate într-o carte The Nick Adams Stories, în 1972, și acoperă o mare parte din copilăria lui și anii din timpul războiului. Una dintre povestiri, The Killers, a inspirat două filme de la Hollywood și primul film de scurt metraj al lui Tarkovski.
Ernest Hemingway
Henry Bech și Rabbit Angstrom – John Updike
Updike era precum Ianus, avea două fețe – Rabbit Angstrom și Henry Bech. Rabbit, un licean care era vedetă la el la școală și care a ajuns mai târziu dealer auto, pare să răspundă la întrebarea lui Updike ”Cum ar fi fost viața mea dacă”? Henry Bench, un scriitor cu frecvente blocaje de inspirație, reprezintă acel punct sensibil al cercurilor literare. În timp ce Rabbit provoacă dezastre, Bench omoară pe ascuns critici literari. În spatele lor însă, îl putem vedea pe Updike zâmbind.
John Updike
Henry Chinaski – Charles Bukowski
Charles Bukowski și Henry Chinaski împart totul: copilăria, iubitele, cariera și înclinațiile spre alcoolism. Cinci romane ale lui Bukowski sunt inspirate din viața reală, avându-l ca erou pe idolul depravat Chinaski. Chiar și în cea de-a șasea proză a lui Bukowski, singura care e cu adevărat ficțiune, Pulp, apare alter-ego-ul său.
Charles Bukowski
Kilgore Trout – Kurt Vonnegut
Kilgore Trout era inițial o glumă la adresa scriitorului de SF Theodore Sturgeon, însă avea în curând să devină alter-ego-ul lui Vonnegut. Cariera scriitoricească a lui Trout o oglindește pe cea a lui Kurt, însă privită sub lupă. Amândoi erau considerați scriitori care ating sfera SF-ului și au fost foarte apreciați. Trout apare în șase romane de-ale lui Vonnegut și a inspirat chiar și opere de artă înainte ca acesta să se sinucidă.
Kurt Vonnegut
Nathan Zuckerman – Philip Roth
Philip Roth l-a folosit la început pe Nathan Zuckerman, sinele său ficționalizat, pentru a explora metarelația dintre creator și creație. Roth l-a introdus pe Zuckerman pentru prima oară în My life as a man, ca alter-ego al unui scriitor, Peter Tarnopol, făcându-l pe Zuckerman să devină un alter-alter-ego. Roth îl aduce mult mai aproape și mai dintr-o bucată pe Zuckerman ca narator în Pata Umană și Pastorala americană. Roth a scris opt romane în care apare alter-ego-ul său, adică peste 2.215 pagini.
Philip Roth
Arturo Belano – Roberto Bolaño
Roberto Bolaño și-a prezentat un alter-ego al cărui nume era aliterativ – Arturo Belano. Acesta a apărut în romanul Detectivii Sălbatici și în alte trei romane, însă și-a făcut simțită prezența, fără a fi specificat, și în ultima carte a lui Bolaño, 2666. Scriitorul a lăsat la finalul cărții o notă, spunând: ”Gata, prieteni. Le-am făcut pe toate. Dacă aș avea puterea, aș plânge. Vă spun tuturor la revedere, Arturo Belano”.
Roberto Bolaño
Esther Greenwood – Sylvia Plath
Sylvia Plath voia atât de mult să o ascundă pe Esther Greenwood, încât Clopotul de sticlă a apărut inițial sub pseudonimul Victoria Lucas. Paralelele între cele două sunt evidente: atât Plath, cât și Greenwood au fost bursiere, au fost date afară de la cursurile unui faimos scriitor și au fost internate la ospiciu. Romanul atrage atenția asupra unui aspect foarte intim pentru Plath, și anume perioada când mintea ei o luase razna. Din păcate, Plath nu i-a supraviețuit alter-ego-ului său: suicidul lui Plath a fost urmat la scurt timp de publicarea romanului.
Sylvia Plath
Nick Adams – Ernest Hemingway
Ernest Hemingway a scris 24 de povestiri despre propria viață prin ochii alter-ego-ului său, Nick Adams. Acestea au fost adunate într-o carte The Nick Adams Stories, în 1972, și acoperă o mare parte din copilăria lui și anii din timpul războiului. Una dintre povestiri, The Killers, a inspirat două filme de la Hollywood și primul film de scurt metraj al lui Tarkovski.
Ernest Hemingway
Henry Bech și Rabbit Angstrom – John Updike
Updike era precum Ianus, avea două fețe – Rabbit Angstrom și Henry Bech. Rabbit, un licean care era vedetă la el la școală și care a ajuns mai târziu dealer auto, pare să răspundă la întrebarea lui Updike ”Cum ar fi fost viața mea dacă”? Henry Bench, un scriitor cu frecvente blocaje de inspirație, reprezintă acel punct sensibil al cercurilor literare. În timp ce Rabbit provoacă dezastre, Bench omoară pe ascuns critici literari. În spatele lor însă, îl putem vedea pe Updike zâmbind.
John Updike
Henry Chinaski – Charles Bukowski
Charles Bukowski și Henry Chinaski împart totul: copilăria, iubitele, cariera și înclinațiile spre alcoolism. Cinci romane ale lui Bukowski sunt inspirate din viața reală, avându-l ca erou pe idolul depravat Chinaski. Chiar și în cea de-a șasea proză a lui Bukowski, singura care e cu adevărat ficțiune, Pulp, apare alter-ego-ul său.
Charles Bukowski
Kilgore Trout – Kurt Vonnegut
Kilgore Trout era inițial o glumă la adresa scriitorului de SF Theodore Sturgeon, însă avea în curând să devină alter-ego-ul lui Vonnegut. Cariera scriitoricească a lui Trout o oglindește pe cea a lui Kurt, însă privită sub lupă. Amândoi erau considerați scriitori care ating sfera SF-ului și au fost foarte apreciați. Trout apare în șase romane de-ale lui Vonnegut și a inspirat chiar și opere de artă înainte ca acesta să se sinucidă.
Kurt Vonnegut
Nathan Zuckerman – Philip Roth
Philip Roth l-a folosit la început pe Nathan Zuckerman, sinele său ficționalizat, pentru a explora metarelația dintre creator și creație. Roth l-a introdus pe Zuckerman pentru prima oară în My life as a man, ca alter-ego al unui scriitor, Peter Tarnopol, făcându-l pe Zuckerman să devină un alter-alter-ego. Roth îl aduce mult mai aproape și mai dintr-o bucată pe Zuckerman ca narator în Pata Umană și Pastorala americană. Roth a scris opt romane în care apare alter-ego-ul său, adică peste 2.215 pagini.
Philip Roth
Arturo Belano – Roberto Bolaño
Roberto Bolaño și-a prezentat un alter-ego al cărui nume era aliterativ – Arturo Belano. Acesta a apărut în romanul Detectivii Sălbatici și în alte trei romane, însă și-a făcut simțită prezența, fără a fi specificat, și în ultima carte a lui Bolaño, 2666. Scriitorul a lăsat la finalul cărții o notă, spunând: ”Gata, prieteni. Le-am făcut pe toate. Dacă aș avea puterea, aș plânge. Vă spun tuturor la revedere, Arturo Belano”.
Roberto Bolaño
Esther Greenwood – Sylvia Plath
Sylvia Plath voia atât de mult să o ascundă pe Esther Greenwood, încât Clopotul de sticlă a apărut inițial sub pseudonimul Victoria Lucas. Paralelele între cele două sunt evidente: atât Plath, cât și Greenwood au fost bursiere, au fost date afară de la cursurile unui faimos scriitor și au fost internate la ospiciu. Romanul atrage atenția asupra unui aspect foarte intim pentru Plath, și anume perioada când mintea ei o luase razna. Din păcate, Plath nu i-a supraviețuit alter-ego-ului său: suicidul lui Plath a fost urmat la scurt timp de publicarea romanului.
Sylvia Plath